Traditiile poporului roman de 1 Martie, Martisor si Babe

Desi toata lumea se bucura de aceasta zi si o sarbatoreste ca o zi a primaverii, nu foarte multi ai idee despre ce reprezinta 1 Martie si Martisorul in istorie si traditii. Ca un dar pentru toate doamnele si domnisoarele care trec pe aici de obicei sau din greseala, las aici un mic istoric, asadar: … Citește mai mult

Dragobete, ziua îndrăgostiților în tradiția poporului român

O sărbătoare cu rădăcini adânci în tradiția și istoria poporului român este ziua de Dragobete, care este cunoscută și ca ziua îndrăgostiților neaoșă, până când să vină peste noi în ultimii ani ziua de Valentine’s Day, o sărbătoare importată de peste ocean, odată cu o altă sărbătoare păgâna de import, Halloween. Dragobete, ziua îndrăgostiților în … Citește mai mult

1 ianuarie nu a fost mereu data începutului Noului An, pentru că luna ianuarie nici măcar nu exista

Deși avem impresia că Anul Nou a fost marcat mereu în calendar începând cu data de 1 ianuarie, potrivit datelor istorice, în vechime Anul Nou era sărbătorit în jurul echinocțiului de primăvară, care are loc la mijlocul lunii martie. Egiptenii, fenicienii și persanii își începeau noul an cu echinocțiul de toamnă, iar grecii îl sărbătoreau … Citește mai mult

Sorcova, vesela – originea si traditiile acestui obicei

sorcova vesela obiceiuri la romani 640x360

Obiceiul mersului cu Sorcova dateaza pe aceste meleaguri inainte de Hristos, primele date despre acest obicei aparand in anul 46 i.H., cand Anul Nou incepea la 1 martie, data de la care exista obiceiul de a colinda din casa in casa cu o mladita inmugurita de mar. Ea se punea in apa in noaptea Sfantului … Citește mai mult

Pluguşorul, străvechi obicei românesc de Anul Nou

Pluguşorul este un obicei stravechi pe care toţi românii îl practică pentru a sărbători Anul Nou. Chiar dacă pluguşorul este în primul rând un obicei agrar şi doar apoi o colindă, acesta are rădăcini adânci în spiritualitatea autohtonă, fiind pomenit în scrieri străvechi, cea mai cunoscută descriere a Plugusorului apărând în cartea „Amintiri din copilărie”, scrisă … Citește mai mult

Bilant 2024 la un pahar de vin, fara rezolutii si dorinte

Fu’se, fu’se si se duse si 2023, un an al incertitudinilor asa cum credeam ca va fi, fara prea multe surprize, desi surprinzator totusi. Acum, find moment de traditional bilant, mi’am turnat un pahar zdravan de vin fiert si fara rezolutii sau dorinte, las scrijelite aici cateva randuri, sa fie scrise. Cum a fost 2023 … Citește mai mult

Obiceiurile și tradițiile poporului român de Anul Nou

Obiceiurile și tradițiile poporului român de Anul Nou sunt multe și variate, acestea sarbatorindu’se diferit în funcție de zonele geografice în care se țin cu sfințenie încă din vremuri ancestrale, împletind tradițiile geto-dacice cu cele creștine, in scenă fiind aduse personaje mitice fiind un întreg complexul de tradiţii asociate, Anul nou fiind perceput ca moment … Citește mai mult

Cum am trecut de la Mos Gerila la Mos Gheila si ne’am intors la moartea lui Mos Craciun

de la mos gerila la mos gheila

Daca te’ai ras pentru prima oara in viata ta cu lame rusesti sau iti aduci aminte cum miroase spray’ul Farmec … atunci cu siguranta ca iti aduci aminte si cine era Mos Gerila si cum mosul ala sinistru a fost impus de marxisti-comunisti pentru a il inlocui pe Mos Craciun. Ei bine, se pare ca … Citește mai mult

Vine, vine Mos Gerila. Totul despre Mos Gerila si sarbatorile de iarna in comunism

O istorie a Craciunului si a lui Mos Craciun am scris’o aici, azi voi scrie despre fratele lui proletar, care in vremurile Epocii de Aur purta numele de Mos Gerila si venea la copii in seara de Revelion, pentru ca in vremurile alea, oficial nu exista sarbatoarea de Craciun, motiv pentru care nu se dadeau … Citește mai mult