„Totul este desertaciune„
… ne spunea Solomon, inteleptul inteleptilor, omul care atunci cand Dumnezeu l’a intrebat ce isi doreste, i’a cerut intelepciune si bogatii multe i’a dat … cautand apoi satisfactia in natura, filozofie, petreceri, bogatii materiale … pentru ca apoi intr’un final avandu’le pe toate sa se aseze jos si sa scrie peste tot si toate …
” O, deşertăciune a deşertăciunilor, zice Eclesiastul; totul este deşertăciune” (12:8)
Si pentru ca vad cum toti alearga dupa desertaciune … in desert fiind si eu acum nu multa vreme … scriind pe genunchi o scriere ce astazi a imbracat coperti de carte … ma intreb de ce randurile ei nu au ajuns la toti carora le’am daruit’o, ca tot in desert ii vad si tot dupa desertaciuni alergand?!
Si Dumnezeu ne mai da o lectie … inca una din cele multe … ca poate poate … cumva ne aducem aminte ca nu putem trai intr’o lume fara Dumnezeu … dar cine sa isi mai aduca aminte de EL, cand nici macar pe ei nu se mai recunosc?!
In desert am fost … desert nu am ramas … doar unele fire de nisip de pe hainele cu care eram imbracat imi aduc aminte … de ce am lasat in urma … desert sa fie …
Nu mai traiesc pentru azi … cum nici pentru maine nu o fac … timpul nu trece pe langa mine … cum nici eu nu trec inutil prin el vanzandu’mi iluzii ieftine ca dincolo de trecerea mea prin el … as lasa macar o umbra a ceia ce am fost, sunt sau voi fi … ma regasesc doar in Dumnezeu … ca imperfecta creatie ce ii sunt … lectie ce ma invata ca perfectiunea nu aduce nimic bun … fara a echilibra balanta imperfectiunii ce Dumnezeu a randuit’o …
Voi incheia cum am inceput …
Vanitas vanitatum, et omnia vanitas!
..tu doar ai furat firele de nisip desertului fiind de la bun inceput o creatie imperfecta! In acel desert nu ai mai avut nevoie de timp, pentru ca si-a pierdut atributul prin insasi dimensiunea firelor de nisip, transformandu-te in desertul pe care acum il urasti. Stiai ca desertul iti ofera o libertate provizorie, iar acum nu e nimeni vinovat ca nu ai putut sa o prelungesti dincolo de valurile de nisip.Insa mirajul te-a coplesit, ca intr-un final, orbit de furtuna de nisip, tu cel intelept sa afirmi ca a fost vina oazei de verdeata. Da..eu sunt desert, si ma las ghidata de stele, alegand sa desenez vis dupa vis pe nisip, decat sa lovesc cu dalta o stanca, care si asa e lovita de destin. Poate ca sunt desert, dar in nici un caz pustiu si gol! Ai grija..fata Morgana nu apare doar in desert!
Imi esti si mai drag, ca in sfarsit, scrii iarasi, in culori.
Ramona.
Carpe Diem!
Foarte frumos si bine scris.