Daca pe vremuri cancerul era o boala de care auzeai doar in situatii exceptionale, azi a devenit o boala aproape la fel de comuna ca raceala. Din nefericire am cunoscuti bolnavi de maladia asta si tot din nefericire au pierdut lupta mai devreme, sau mai tarziu, desi unii au reusit sa o invinga.
Cu toate astea, eu unul nu privesc boala asta ca un blestem, ci doar ca pe ceva ce ti’se poate intampla. Evident ca la fel ca la orice om cu toate tiglele pe casa ma sperie, dar in acelasi timp incerc sa o inteleg ca maladie de care poti scapa, sau nu, totul depinzand de tine si mai putin de hazard!
Citind azi un interviu al doamnei doctor Monica Pop care a avut de luptat cu maladia asta, nu a facut decat sa imi confirme banuielile prin cele declarate …
”Imunitatea scăzută îi caracterizează pe români, în mod special. Factorii care duc la scăderea imunității sunt: depresia, boala secolului, lipsa celor minimum 6 ore de somn și alimentația, adică lipsa proteinelor. Un medic infecționist spunea că niciodată să nu pleci de acasă fără să mănânci proteine, un ou sau puțină brânză sau iaurt. De asemenea, vaccinul antigripal e foarte eficient. Eu îl fac de 8 ani și niciodată nu am avut nicio răceală puternică, nici când făceam chimioterapie și aveam imunitatea scăzută”
Eu asa am vazut mereu maladia asta, exceptie face acel vaccin antigripal care mereu mi s’a parut o tampenie ce mai degraba suprima capacitatea organismului de a se lupta cu o banala gripa evoluand in felul asta de la un an la altul, decat invers, dar ma rog e parerea mea. 
In rest, eu cancerul nu l’am vazut ca o cauza, ci un efect in ciuda tuturor balariilor cercetatorilor americani/britanici! Un efect al suprasolicitarii, al schimbarilor brutale ale unui stil de viata, al exceselor, al lipsei de cumpatare, si tocmai de aia am incercat sa imi conserv cat pot stilul de viata asa cum e el si doar sa il imbunatatesc din punctul de vedere al stresului, pe care vreau sa il elimin cat se poate, iar asta pot face doar daca ma multumesc cu o viata simpla in care sa imi aduc aminte sa zambesc si nu doar sa ma ma gandesc cum era cand zambeam.
Voi cum vedeti boala asta? Va este frica de ea? Cum o percepeti?
Cancerul ne afectează din ce in ce mai mult vietile. Aproape ca nu mai există familie care sa nu aibă pe cineva care are sau a avut cancer. Sunt foarte multe de spus despre acestea maladie: stres-ul, stilul de viată, alimentația, poluarea, diagnosticarea mai facilă etc., dar foarte grav este ca această maladie nu mai este specifică vârstei înaintate ci afectează toate vârstele și din ce in ce mai mult copii, chiar bebelusi. Si mai grav in acest fenomen, pentru ca trebuie sa-i acceptăm complexitatea de fenomen, este faptul ca protocoalele terapeutice (NU medicina), medicii „tehnicieni” (veti intelege la ce ma refer) se multumesc sa trateze si atât. Deși există metode si mijloace de tratament cu rata mare de vindecare chiar si in forme avansate de cancer „medicii tehnicieni” cu protocoalele lui Big Pharma nici nu vor sa audă pentru că costă mai putin si vindecă bolnavul deci nema profit. Eu personal nu am nicio problemă cu Big Pharma- sunt un consorțiu de societati comerciale care fac bani adica business din sanatatea/boala oamenilor punct. Medicii in schimb care ar trebui sa aibă un profund respect pentru viata, trebuie sa practice medicina care nu este o stiintă propriuzisa, dar se folosește de foarte multe stiinte tocmai pentru a ocroti si a ameliora viata. Îmi pare incredibil să aud medici care bat câmpii cu principii simple de medicină. Dr. Monica Pop despre care jos pălăria în specialitatea pe care o practică, cam bate câmpii prin alte părti ale medicinii și la dânsa nici nu-i foarte grav, dar am auzit nutritionisti vorbind despre importanta proteinelor pentru care proteine înseamnă carne. Dacă ar trăi Berzelius descoperitorul proteinelor sunt convins ca ar lămuri acesta problematică, dar pentru acei medici care încă consideră ca avem nevoie de carne pentru proteine nu cred că mai este ceva de facut. Săracii nici nu inteleg ca nu de proteine propriuzise avem nevoie ci de aminoacizi. Proteinele pe care le mâncăm împreună cu carbohidratii si grăsimile, pentru ca nu există in natura doar proteine singure, sunt scindate in lanturi mai mici in tubul digestiv si fragmentate in aminoacizi ca apoi sa fie recombinate in proteinele specifice de care avem nevoie, adică nu cele pe care le-am mâncat. Ba mai mult celulele canceroase au nevoie de proteine, multe proteine si mediu acid petru a prolifera. Carnea le oferă pe amândouă. Proteinele sunt importante dacă ne oferă aminoacizi, in special cei esentiali, nu induc aciditate in organism ( in sânge) si rezidurile rezultate prin metabolizarea lor sunt usor de eliminat (acestea nu se gasesc in alimente de origine animală) , dar mai ales dacă proportia alimentară nu depășește 8-10%, in schimb se vorbește de proteine adica de carne, lapte, brânză, ouă ca si cum am avea nevoie doar de ele pentru a supravietui! V-ati intrebat vreodată de ce?
Ar putea fi nișat mai mult subiectul. Când s-a întâmplat cu taică`miu am înțeles că te poate lua oricând și oricum, doar că noi suntem prea proști încât nu mergem la consult. E una dintre bolile care poate fi observată la o banală analiză. Nu întotdeauna, evident.
La noi, marele noroc a fost că era de colon și că se manifestă. S-a manifestat cât de cât rapid și am putut să o luăm din timp și s-a operat în câteva săptămâni.
Depinde foarte mult de poziția cancerului, de tipul lui, sunt multe de discutat aici.
De exemplu, cik a avut probleme mai mari cu al lui și tot aceleași simptome le-a avut inițial, dar a fost localizat ceva mai greu accesibil.
Trecând peste detaliile astea sunt unele tipuri de cancer care se tratează dacă sunt luate din timp.
Cel de mai sus, în 90% din cazuri, e din cauza alimentației proaste, iresponsabile. Altfel, comparând cu ceea ce se mănâncă la turci… pfoai, parcă m-am întors în 2000 când totul avea gust.
Altele se fac pur și simplu, fără explicație. Genă, imunitate slabă și așa mai departe.
Nu știu de ce ar trebui să fie tabu și nici luat ca o dramă. Trebuie mers mai departe.
Un subiect tabu, nu… doar amar si trist! Am avut un prieten bun, mi-a fost ca un frate ce nu l-am avut, am lucrat impreuna multi ani, inainte de ’89 si dupa, in 2002 s-a stins, cancer de colon, cel mai al dracului si pervers, n-a avut nici un semn dar absolut nici un semn, pana nu s-a dus la doctor pentru ca era cam constipat de ceva timp si asta a fost, in 6 luni s-a dus indiferent de eforturi, cum zicea si Marius, nu a avut noroc de pozitie daca asta poate fi numit noroc.
In general cancerul e hazard, desigur poti fi atent la corpul tau, poti merge la doctor cand ceva nu e in regula, e chestie de educatie, alimentatie, regim de viata, nebunia de acum in care zilele trec fara sa stii ce si cum… e amar si trist, dar nu tabu.
Cred ca tuturor ne este frica de cancer sau de alte boli.
Personal, cunosc 5 cazuri de cancer. 2 si-au schimbat radical stilul de viata, au devenit vegetariene si, mai ales, au inceput sa se roage. Dupa 20 de ani de la diagnostic analizele le ies perfect, practic s-au vindecat. Mentionez ca una a avut cancer de san pe care l-a operat dar a refuzat chimioterapia si a mers pe tratament naturist si regim vegan, iar cealalta a avut cancer la cap foarte grav, pe care nu l-a operat dar care nu mai exista. Medicul curant nu isi explica nici acum cum a fost posibil sa se vindece. Mentionez ca cele 2 femei sunt prietene de familie cu noi.
A treia persoana este o verisoara care a facut melanom. In mod normal acesta evolueaza rapid, insa la 3 ani de la diagnostic analizele ii ies perfect. DAR a contat foarte mult si faptul ca a luptat si lupta psihic, duce un stil de viata sanatos, nu este vegetariana dar mananca sanatos si a inceput sa se roage.
A patra persoana este un unchi … de care imi este foarte dor. S-a stins de cancer de colon mult prea devreme…. A dus un stil de viata dezechilibrat, a mancat foarte multe afumaturi si mezeluri, iar in perioada bolii, desi medicii i-au recomandat sa isi schimbe regimul si stilul de viata, a cazut atat de mult psihic incat a continuat sa manance cele mai nesanatoase si nerecomandate mancaruri. Era in depresie si greu de scos de acolo. Eu traiesc cu regretul ca nu am putut sa fac nimic.
A cincea persoana este fostul meu profesor de Arhitectura. A murit de cancer de prostata. Cu o zi inainte sa moara mi-a scris un mesaj de adio care m-a marcat pe viata. Si-a simtit sfarsitul. L-am respectat intotdeauna si m-a dat peste cap moartea dansului. Nu stiu ce manca sau ce stil de viata ducea, din ce am vorbit inainte sa moara mi-a spus ca a incercat tot ce a putut.
Daca stau bine sa ma gandesc, recent am aflat de inca 2 persoane pe care le cunosc care sufera de cancer la san.
Vindecarea cred ca tine si de atitudinea pe care o iei fata de viata, de psihic, de alimentatie dar si tine de backgroundul tau genetic. Daca boala asta o faci pe fond genetic e mai nasol…dar nu imposibil sa te vindeci. Minunile exista.
Eu am deja stocuri de whiskey. Imi lipseste doar iarba: https://zpoz.net/e9fyh