Atlantic4 – a atins pragul de 2000 de mile marine|Updated

Atlantic4 se afla, oficial, în ultimul sfert din traseul traversării Oceanului Atlantic, atingând pragul de 2000 de mile. Acest lucru înseamnă că echipa mai are de vâslit aproximativ distanţa traversarii Mării Negre, conform spuselor lui Marius, unul dintre cei patru temerari romani in cucerirea Atlanticului intr-o barca cu vasle, stabilind in felul asta si cea mai mare distanta pe care a vaslit’o vreun roman sau echipaj romanesc de canotaj vreodata!

Dupa inceputul cursei cu peripetii in care au stat la para ancora datorita valurilor uriase ce pana la urma au si reusit sa ii si rastoarne si in felul asta sa primeasca botezul oceanului, in prezent Atlantic4 mai au doar 686 mile de parcurs şi se află pe locul 11 în clasamentul general şi pe locul 8 în topul echipelor de câte 4 membri.

Am avut plăcerea sa vorbesc la telefon cu baietii nostrii care înfruntă, neîntrerupt, valurile Oceanului şi am aflat „la cald” gândurile lor cu privire la atingerea pragului de 2000 de mile. Totodată, i-am întrebat şi ce se se mai întâmplă în spatele cortinei, despre vieţile lor pe barca din mijlocul apelor şi momentele amuzante prin care au trecut până acum. Daca ar fi sa fac un rezumat acum, am aflat de la ei ca limita celor 2000 de mile este un pas intermediar spre finalul asteptat de atata vreme, ce spera sa fie unul glorios, adica …

Să câştigăm categoria noastră şi eventual dacă putem să facem şi un record pe categoria noastră de bărci, ar fi extraordinar. În principiu, cam cum estimăm noi, ar trebui ca pe 21 ianuarie să ajungem.

Vasile Osean

„Care sunt cele mai funny întâmplări de pe barcă?”

Eu mă rezum la un moment mai comic, printre puţinele momente ale noastre când ne permitem să ne facem mâncare, când valurile ne permit să facem aşa ceva. Într-o seară am făcut o mâncare bună, ceva ciupercuţe cu carne, cu tochitură de Sfântul Ion (îl sărbătoream pe Ionuţ). Ne-am strâns toţi în jurul oliţei cu mâncare, stăteam cuminţei şi când să mâncăm, la un moment dat, pe nepusă masă, deci fără să fie vreun val mare din exterior, un val aşa liniştit, s-a urcat pe barcă, a coborât lin, lin, lin, direct în oala noastră care s-a umplut ochi cu apă de mare.Ne-am oprit toţi 3 rupţi de foame, ne-am uitat unii la ceilalţi, ce să facem, după care am zis „ei, nu-i grav”. Am scurs toată apa de mare din oală, a rămas doar mâncarea am mâncat-o şi surpriză, a rămas chiar şi caldă. Am mâncat-o şi a fost delicioasă.

„Ce vrei să mai transmiţi?”

Momentan ne apropiem destul de rapid de ceea ce ne-am propus. Limita celor 2000 de mile este un pas intermediar spre finalul nostru, noi sperăm să fie un final glorios, adică să câştigăm categoria noastră şi eventual dacă putem să facem şi un record pe categoria noastră de bărci, ar fi extraordinar. În principiu, cam cum estimăm noi, ar trebui ca pe 21 ianuarie să ajungem. Suntem încrezători şi în fiecare zi încercăm să ne încadrăm pe un anumit număr de mile parcuse minim, ca să ne putem îndeplini obiectivul.

Marius Alexe

„Spune-ne ceva amuzant, comic şi eventual un gând legat de cele 2000 de mile parcurse”

Încep cu faza comică. Una dintre puţinele, că aşa.. suntem destul de serioşi aici, încercăm să ne facem treaba, să asigurăm schimbul la timp.

Într-o noapte, în una dintre serile anterioare, vâsleam evident. Eram cu Andrei pe punte, ne bucuram de linişte. Cer înstelat, senin, frumos. Şi la un moment dat m-am trezit cu un flying fish, un peşte zburător, în ureche. Bine, spre norocul meu, (râde) aveam gluga pe cap, pentru că bătea destul de tare vântul şi doar m-a lovit peste ureche şi a căzut lângă mine. I-am mulţumit, l-am salutat şi eu, l-am preluat aşa, cu mănuşa, şi l-am eliberat în apă. Acum partea şi mai amuzantă vine din faptul că noi (bineînţeles că asta se întâmplă fără să te aştepţi), dar noi în permanenţă ne-am gândit „cum ar fi să”… fii lovit peste faţă, peste ochi de peştii aceştia. Nu s-a întâmplat nimic grav până acum. Într-o seară am avut unul şi în cabină. Uşa era uşor întredeschisă, şi Vasi era în cabină şi se pregătea, nu mai ştiu, de somn sau să iasă la schimb şi s-a trezit cu el în cabină, pe lângă el. Se zbătea acolo, sărea în toate direcţiile. Deci avem parte de vizitatori. În special noaptea ne trezim cu ei în barcă. Probabil că sunt şi ei mai dezorientaţi. Ei fug de prădători, ies din apă, zboară câteva zeci de metri şi.. ei bine, uneori ne trezim cu ei pe punte.

„Cât de mari sunt valurile acum? Cum e vremea la voi?”

Acum sunt OK. E o perioadă mai calmă, curent destul, destul de buna. Trebuie să contribuim şi noi să ajungem la o viteză confortabilă.

Ne bucurăm foarte tare că ne apropiem de final. Pentru noi înseamnă să mai avem un sfert din traseu de percurs şi echivalează cumva cu lungimea traseului de pe Marea Neagră. Noi ne-am împărţit aşa, traseul ăsta în de 4 ori, cel puţin de 4 ori Marea Neagră. Cam atât înseamnă. Şi acum ne-am apropiat de.., suntem practic, intrăm în ultimul sfert de azi.

Ne bucurăm foarte tare pentru că asta înseamnă că o să putem să ne bucurăm şi mai tare de tot ce ne înconjoară, pentru că îţi asigură un confort faptul că ştii că vei ajunge în curând şi totodată ne vom întâlni cu cei dragi în Antigua.

Andrei Rosu

Noi încercăm să vedem partea comică în tot ceea ce facem, fiind români, noi facem haz de necaz mai mult. Încercăm să râdem, chiar şi atunci când nu este neapărat cazul. Sigur că sunt şi părţi comice, una dintre ele este că de multe ori visăm că suntem acasă sau la birou sau nu ştiu unde şi ne trezim înainte de termen şi avem impresia că suntem în altă parte.

Un moment comic a fost faptul că după câteva zile pe mare, eram singurul care nu primise niciun val în cap. Şi mă si mândream cu asta. Şi la un moment dat eram liniştit, stăteam pe punte şi băieţii zic „Atenţie, valul”. Mă uit în stânga, mă uit în dreapta, mă uit înainte, în spate, nimic. Şi deoadată vine aşa, apă pe mine multă şi stăteam şi mă întreabam totuşi de unde vine. Şi era Vasi cu o găleată (râde).

„Cu balena. Poţi să ne mai povesteşti un pic întâlnirea respectivă?”

A fost şi ea comică. Am văzut la un moment dat ceva ieşind din apă, ceva maroniu. Noi am crezut că se luptă nişte peşti. Era aşa o nebunie acolo la 3 – 4 metri de barca noastră. Vedeam o cocoaşă cenuşie ieşind şi care nu se mai termina. Şi prima data „Aaa, uite o balenă!” (râde). După care, din fericire, a luat-o în direcţia opusă. Până am scos noi camera….am filmat, am prins doar cum se depărta prin apă. Şi abia după aceea ne-au început să ne tremure mâinile, că dacă o lua în direcţia greşită, ne lovea ca pe o muscă. La ce tonaj avea balena nu cred că barca noastră ar fi.. mă rog, n-ar fi avut doar ceva avarii.

Legat de drumul noastru, de când am depăşit 2000 de mile. Organizatorii şi cei cu care am vorbit până acum despre traversarea Oceanului Atlantic, ne-au spus că există nişte faze în această traversare:Prima săptămână, primele 2 săptămâni, prima mie de mile, sărbătorile de iarnă şi aşa mai departe.

Şi au zis că 2 momente importante vor fi atunci când mai rămân doar o mie de mile şi din traseu, un sfert. Aşa că suntem acum în acest ultim sfert şi ne apropiem de casă, chiar dacă vom face o primă oprire în Antigua. Dar acolo ne aşteaptă familiile, ceea ce este extrordinar pentru noi. Familiile noastre ajung din 18 ianuarie acolo şi de abia aşteptăm să ne întâlnim cu ei, de abia aşteptăm să revenim în ţară, de abia aşteptăm să facem o vizită la HOSPICE şi să le povestim tuturor celor interesaţi cum a fost experienţa noastră: prietenilor, familiilor şi aşa mai departe.

Ionuţ Olteanu

Aş avea 2 momente comice. Într-unul dintre ele stăteam cu Vasi pe punte la amiază şi nu ştiu de ce ne amuzam noi acolo şi în următoarea secundă când am ridicat capul spre partea din faţă, văd aşa un val de 2 metri care se ridică pe lângă barcă. M-m uitat aşa cu ochii mari la el, Vasi vâslea în continuare, am băgat vâslele în apă şi în următoarea secundă eram în aer. Mi-am îndreptatea privirea spre suportul unde ţinem noi picioarele şi am observat că încălţările mele erau rămase acolo intacte, adică era ca şi cum m-a tras cineva, dar fără să-mi atingă încălţările din picioare. Şi am râs. Am râs foarte tare.

Un alt moment, era undeva pe la 1 şi ceva noaptea, mai aveam o oră de somn şi mă trezesc buimac, mă îmbrac repede. Visasem că întârziasem o jumătate de oră la tură. Mă îmbrac repede, ies afară: „Ce s-a întâmplat?” şi zic „Păi am întârziat o jumătate de oră”, „Stai liniştit, mai ai încă o oră.”

Iar legat de faptul că am depăşit 2000 de mile, la mine a venit foarte fain. Vorbeam ieri cu prietena mea la telefon şi mă întreba, printre altele, ce să-mi aducă ca bagaj în Antigua. Şi am avut un moment cu mine „În Antigua?!” şi nu mi-am dat seama că suntem aproape de Antigua. Şi am avut aşa, un moment de bucurie în interiorul meu pentru că am muncit şi merităm. Merităm să ajungem.

În rest, suntem foarte bucuroşi de zilele petrecute aici. Avem parte de momente foarte frumoase, unice, cel puţin pentru mine. Am vîslit cu luna, cu luna plină şi în cele multe, multe zile petrecute pe mare am avut avut parte doar de 5 în care am prins luna plină şi ne-am delectat cu spectacolul oferit de ea. Pentru mine acela a fost un moment unic. Şi luna plină nu e aceeaşi lună pe care o vezi pe uscat. Dacă o vezi cum răsare precum un soare şi apune la fel, e ceva de vis.

Mai multe puteti auzi si voi in interviul de mai jos si pe pagina oficiala de aici …

Doneaza 2 EURO prin SMS la 8844 cu mesajul “OPTIMISM”, sau orice altă sumă pe pagina: http://hospice.galantom.ro/atlantic4 , pentru a ajunge la cei 500.000 lei, de care acesti copii au nevoie.