Fraierilor, v’a facut nea Nelu, „ca la Nufaru”!

Scriam eu acum cateva zile de albul ala de la Nufarul? Eh, in contextul bullshit’ului „dosarelor revolutiei”, cu care noii securisti incearca sa se scape, ingropandu’i pe aia vechi, vine nea Ionel si ii face ca la nufaru pe toti fraierii care doar se cred animale politice, si in ce priveste inceperea urmariri penale semnate de ficusul de la Cotroceni, pe scurt, zice …

„În ceea ce mă privește decizia președintelui Iohannis nu mă surprinde, cu toate că nu văd care este cadrul legal în care se înscrie. Mă surprinde însă faptul că, liberi fiind, oamenii nu mai cred că trebuie să lupte pentru libertatea lor. De asta au ajuns să ne dea lecții de democrație oameni care, în timpul ceaușismului, au tăcut mâlc, asta când nu puneau umărul la costruirea cultului personalității lui Ceaușescu”

Pe lung, cititi voi aici.

Bai, desi l’am votat, nu sunt si nici nu am fost un fan al lui, dorindu’mi mereu sa se lamureasca rostul sau in „dosarele revolutiei” macar ca datorie pentru cei care au murit atunci, dar nu ma pot abtine sa nu il aplaud tovaraseste cand vad il vad cum le da jet scurt la toti viermii ce azi posteaza in mari liberali, cand mai ieri ii suflau in cur si cantau oasanale lui Ceausescu, la fel cum dupa aia la toti codosii de au ajuns pe la Cotroceni, ca mai apoi sa ii injure sau huleasca tot pe aia, odata ce aveau buzele pregatite pentru noile buci presidentiale!

Sunteti niste tristi, bai praditilor!

 

6 comentarii la „Fraierilor, v’a facut nea Nelu, „ca la Nufaru”!”

  1. vina majora a lui iliescu este ca a negociat cu securistii – protejarea celor care trebuiau sa plateasca pentru abuzurile facute in perioada comunista, protejarea turnatorilor la securitate .. e adevarat ca si-a facut partea lui de datorie fata de tara, mai mult decat marii ‘democrati’ ai zilelor noastre, dar incomplet .. si de acolo nea nelule, ni se trag toate .. si noua, fraierilor, si tie .. plus micile ‘erori’ ulterioare – reinfiintarea securitatii maguriste, fie ea numita si sri, si neaceptarea arestarii lui basescu .. deci nea nelule, din erorile matale, am avut noi vreo 20 de ani rai ..

    Răspunde
  2. @Sorin: fratioare, te doare capul in masura in care te umfla rasul cand vezi ce vezi!

    @Cola: nu am ce contesta si nici nu contest ce ai scris ca zici bine, da viermi astia cu ce plm sunt mai buni cand au mancat tara asta pana la os, pupandu’l in cur pe tov. Nicolae si dupa aia pe nea Nelu, ca azi sa urle din toti bojocii #ciumarosie? Da, a fost vina lui majora, dar din pacate, sunt tinute bine dosite multe lucururi din vremurile alea ce ar face lumina si asa vor ramane! Imi e sila, absolut sila, dar daca nea Nelu si’ar face o mea culpa acum in ceasul al 12’lea … fac pariu cu tine pe ce vrei ca ce stim noi din aia 20 de ani cel putin s’ar rasuci la 180 de grade! Ceara mami lor de securisti, ca bine mai zice Sorin mai sus …

    „Niște pîrliți ciuruiți sînteți !!!”

    Răspunde
  3. Nu l-am votat niciodată, in vremurile alea votam Rațiu și Câmpeanu … Aveam doza mea de tfl-ism, dar intuiția mea a fost corectă – problema nu era ciuma roșie, ci securismul societății dinainte de 89 .. și se adeverește că pe cine nu lași să moară (sau să-l ajuți cumva in sensul ăsta), nu te lasă să trăiești… Din păcate cei care nu voiau să fie ‘cinstiti și săraci’ voiau de fapt sa fie tâlhari și bogați .. acu’ suntem iremediabil defecți ..

    Răspunde
  4. cola
    Intr-un fel se poate spune si asa, insa, problema este ceva mai complicata. Cine sint securistii? De unde au fost recrutati? Cine sint politicienii? Unde crezi ca se aflau familiile lor in 45 si cu ce anume iti inchipui ca se ocupau? Chiar crezi c-ar fi putut sa fie altfel?! Nu! Cine si cum i-a scos in fata, de-au ajuns numai ei sa conduca tara de 73 de ani? A fost un plan f bun, cu sah si mat din 2 mutari, care le-a bagat vesticilor 6100 de miliarde in buzunar, in mai putin de 30 de ani. Adica de 3,3 ori mai mult decit au furat 3 imperii in 500 de ani.

    Te ajut un pic:
    https://www.youtube.com/watch?v=sdZdLTWsC4E
    De aici ne vin „elitele”!
    Ar fi fost posibil si altfel? Da! Problema este imensa mindrie si fudulie a tuturor celor proveniti dintre cei pe care i-ai vazut mai sus. Nu-i asa ca vezi imensa ura, prostie, si nebunie din care traiesc? Te-ai uitat sa vezi cine erau tortionarii? Toti proveneau din mediul rural, asa ca si toti securistii, fara exceptie! Procurorii au fost ca Portocala de la bun inceput! Iti spun singura diferenta dintre ei: daca acum iti spun ca te baga la haules, in trecut iti spuneau ca te baga la bahaus. Asta este tot!

    PS
    Ice, vad ca te-ai mai trezit la realitate. Ai avut o perioada de ratacire, cind credeai in vestul luminos si maretele lor povesti!

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la IceWorld|DeuteriumCore

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura