Toamna nu este un anotimp al mortii … este mai degraba un amestec intre viata si moarte in care poate cele mai expresive sunt florile ei …
Flori de toamna imi este sufletul astazi … dezmierdare mi’au fost manutele de suflet ale ingerasului ce imi este implinire de suflet, gand si vise … taina ce pana mai ieri era doar soptita …
Cine este EA?
EA sunt EU! Destin … sfarsitul unuia si inceptulul altuia … renasterea nu ne’a fost inteleasa nici macar de catre noi … cand regasindu’ne … stiam doar ca regasirea noastra nu este deloc pura intamplare, ci mult mai mult de atat … si spunandu’ne mereu ca …
„suntem prea mici pentru o (i)ubire atat de mare …”
O spuneam dar nu intelegeam … de ce?! ne simtim asa … de ce este asa …
Raspunsurile insa ne’au venit in timp … astazi poate am inteles abia, ca ne simteam asa deoarece, urmand un nou destin, ne renascusem ca si doi copilasi puri si inocenti … adultii maturi pana atunci. Da … eram doi copii … de aceia ne simteam atat de mici pentru o (i)ubire atat de mare, un amestec frumos ce nu il puteam intelege, dar il traiam cu tot sufletul nostru si inocenta unor copii. Macar de ne’ati fi vazut pentru o secunda … 
… pana si noua acum ne este dor de noi cei de atunci … tot copii am ramas dar din pacate am fost fortati de tot si toate, de piedici multe si oameni din jur, de scaietii de suflet ce ii aveam, pe langa noi si in jurul nostru, sa sacrificam copii din noi, pentru a fi maturii ce si’i doreau. Eram doi copii … ce se doreau copii … dar se comportau ca si adultii … cand unul era copil si invers … iar ca si adulti nu ne intelegeam niciodata, pentru ca nu adulti se (i)ubeau!
Adulti ce acum trebuie sa mora, pentru a ramane doar copilasi ce urmaza sa creasca impreuna si sa ajunga adulti unul langa altul, dar poate copii forever.
Poveste de 16 … povestea unor copii ce se (i)ubesc … si s’au zidit unul in altul pentru totdeauana … intelepciune ce pana ieri ne era straina pentru ca inca mai trageam de indentitatile din A.T.I., prea agatati de ele, obisnuiti cu ele vreme de o viata, ce trebuia sa intelegem ca se terminase atunci. Azi poate ca mai crescand putin, au inteles de ce nu se gaseau unul langa altul dupa fiecare regasire … de ce se recunosteau din ce in ce mai greu … de ce amandoi se simteau tot mai straini de ei in propriul trup, dar aceiasi intr’un interior bine ascuns, din care urla copilul din ei.
Randuri fara sens pentru multi … cu inteles pentru altii … o poveste ce aici pare doar frantura din una … o poveste pe care am tinut’o prea mult in spatele usilor inchise … de teama de a nu fi intelesi de nimeni si nimic … doar inceputul unor scrieri in care vom legitima public (i)ubirea noastra, pentru ca acum poate am invatat cine suntem si ca nu avem de ce sa tinem ascuns ceia ce era evident, desi stim ca cei mai neintelesi oameni sunt oricum cei care se (i)ubesc pur si simplu, specie rara si pe cale de disparitie. Noi suntem … si vom fi … nu pentru ca am decis noi … ci destinul ce il avem scris … iar despre povestea cu destinul … altadata …
Azi este doar o zi cu flori de toamna in suflet!
Nu, pe bune, am mai citit si alte bloguri, dar nu le vad rostul prea mult. Insa la tine, „Felicitari!”. Tine-o tot asa pentru ca e doar meritul tau si al posturilor pe care le scrii aici.