Ghidul pacatosului in Muntele Athos – Manastirea Grigoriu

Citeste si episoadele precedente.

---

In noaptea petrecuta la Vatoped am dormit la fel de bine ca si la Lacu, oboseala spunandu’si cuvantul. De ajutat in acest sens am fost si de aceste doua miraculoase inventii …Niste banale dopuri de urechi care mi’au fost de mare folos avand in vedere ca s’a sforait ca la balamuc … dar, totusi, la noi in camera a fost parfum la ce rinoceri am auzit ca aveau altii prin camere.

Stiind ca ne asteapta o noua aventura si un drum destul de lung, ne’am trezit devreme, ne’am facut bagajele si am coborat la micul dejun care, fiind miercurea de post negru la calugari, era doar pentru pelerini de aceasta data compus din comport de fructe, prune uscate, masline, paine. Nu a fost chip sa reusim macar sa ne apropiem de mesele unde erau puse, ca romanii nostrii dadusera buluc ca tatarii fratii mei, multi dintre ei avand plase la ei in care isi bagau cu paleta masline cu nemiluita din recipientele in care fusesera puse pe masa la discretia tuturor.

Ne’am bagat picioarele si dupa ce ne’am luat cate o cafea unde nu dadusera inca navala, am preferat ca in timpul ramas pana la ora noua cand urma sa ajunga microbuzul care sa ne duca pana la Kareia, sa vizitam imprejurimile manastirii ce nu apucasem sa le vedem in ziua precedenta, de real interes fiind sa vizitam arsanaua (portul pentru corabii) ctitorit la Vatoped de Stefan cel Mare …Pe al carei Pisania se poate vedea inca destul de bine conservat basorelieful in care apare marele domnitor moldovean inchinandu’se Maicii Domnului si vestita stema cu bour …Nu am zabovit prea mult pentru ca se apropia ora la care trebuia sa luam microbuzul, unde vorbisem in prealabil de 4 locuri direct catre Dafni, ca sa nu ne mai oprim in Kareia, de unde urma sa luam barca spre urmatoarea noastre destinatie care de aceasta data era pe coasta vestica a Muntelui …Ajunsi in parcare insa, ne’am lovit de o alta mitocanie tipic romaneasca cu accente moldovenesti, mai exact niste baieti cucuieti de prin Botosani, s’au urcat in locul nostru in masina pe cele patru locuri rezervate de noi, refuzand sa se mai dea jos pe motiv ca ei au ajuns primii acolo. Desi imi venea sa ii iau pe toti la o batuta ardeleneasca alaturi de cei 3 ursi care ma insoteau, am preferat sa nu facem scandal in fata manastirii si sa lasam prostii ghiftuiti de masline sa se duca (vreo’mie de ani) si sa mai asteptam noi urmatoarea masina alaturi de un alt grup ce incepuse sa se formeze deja …

Intr’un final am plecat si noi contra sumei de 6EU, ajungand la Kareia in vreo jumatate de ora …Unde in vreo 20 de minute de stat, contra sumei de 3,5EU am luat din nou autobuzul care ne’a coborat pana in Portul Dafni …De unde urma sa luam pe apa asa zisa agheana mica, un soi de barca cu motor mai mica, ce urma sa ne duca la destinatia noastra finala, Manastirea Grigoriu …

Si a venit intr’un final sa ne ia si pe noi …Contra sumei de 5EU si 20 de minute din viata noastra … am reusit intr’un final sa ajungem la Manastire Grigoriu …Fondata pe la mijlocul secolului X de niste calugari care vietuiau intr’o pestere din apropiere, nu scapa nici ea de distrugere si incendiere in urma navalirii arabilor pagani din secolul IX. In jurul anilor 1000,  cuviosul Ioachim Macri Gheni mergand la Constantinopole unde da peste fiii de domnitori si boieri romani, carora le-a cerut ajutoare, ca sa refaca Manastirea. Pe langa ajutorul acordat, dobandesc si 5000 aspri anual pentru intretinerea ei ulterioara. Stefan cel Mare o reface din nou in 1500, iar pana in secolul al XIX-lea ajutoarele domnito­rilor romani au fost nelipsite. Dintre acestia, in afara celui pomenit mai sus, ii amintesc pe: Alexandrel, fiul lui Stefan cel Mare, Alexandru Lapusneanu, Grigorie, Mitropolitul tarii Romanesti si multi altii, care in timp au daruit’o si cu odoare de mare pret ce se afla gazduite de manastire si in ziua de azi.Dupa toata nebunia de la Vatoped si sentimentul ala de strain printre straini, Manastirea Grigoriu ne’a primit cu bratele deschise si o caldura cum rar am intalnit la vreo manastire, desi acolo nu slujea nici un calugar roman, vietuitorii ei fiind greci, georgieni, rusi, americani si canadieni, oameni de toata isprava dincolo de hainele monarhale, comunicativi si cu zambetul pe buze, chiar si cei mai in varstra dintre ei, lucru care ne’a impresionat si ne’a dat un oarecare sentiment placut si linistitor de „acasa”.

Manastirea nu impresiona neaparat prin dimensiune, insa in mod cert prin curatenie, ordinea exemplara si mai ales cochetaria de care dadea dovada la tot pasul.Cazarea a decurs rapid, la fel de ordonat si normal ca toate in rest acolo, camera pusa la dispozitie fiind una curata cu balcon …De unde sa ne putem bucura de o panorama de vis …Nu am cuvinte sa va descriu cum am putut sa ma simt in locul ala, decat poate doar sa va spun, fara sa exagerez, ca sentimentul meu (si nu numai) a fost ca am ajuns intr’un veritabil colt de rai! Toate erau minunate, incepand de la oamenii imbracati in rasa daruirii lor si pana la soarele bland, mirosul dumnezeiesc de mir si tamaie de cea mai buna calitate care predomina peste tot, linistea, ordinea si enorma energie pozitiva ce o simteai din plin. Pana si locul de fumat din afara manastirii arata cam asa …

Fiind best of the best din toata manastirea pe care am putut’o fotografia in liniste deplina, dupa ce am cerut acordul calugarilor care mi l’au dat cu zambetul pe buze si conditia sa nu ii fotografiez pe ei, lucru pe care l’am respectat!

Dupa slujba de la ora 17 care a tinut in jur de 40 de minute, am fost poftiti la masa unde am mancat in tihna doar noi pelerinii, fara a ne biciuii cineva daca schimbam o vorba intre noi si nici nu am avut parte de vreun clopotel care sa ne dea atat startul cat si finish’ul ca in ziua precedenta. De mancat am mancat niste spaghete cu legume si masline foarte ok, plus nelipsitele masline de pe masa, halva si un mar ca desert. Cu burtile puse la cale, colegii mei de penitenta, au plecat de nebuni inspre Manastirea Simonos Petras, care teoretic se afla in apropierea lui Grigoriu, insa practic, urcarea pana la ea este hard-core, o puteti vedea unde este cocotata in fotografia de mai jos fata de Grigoriu …Si credeti’ma pe cuvant ca desi poate parea accesibila, nu e deloc asa, urcusul fiind foarte inclinat si lung mai ales pe ultima sa portiune. Asa ca … i’am lasat pe ei sa isi dea in petec, eu mi’am luat linistit cafeluta si tigara, bucurandu’ma maxim de liniste, vremea buna si panorama de vis de care aveam parte …Urma sa plecam cu mare regret din acest colt de rai a doua zi, dar cum aventura trebuia sa continue dupa program, a urmat Manastirea Pavel despre care va voi povesti intr’un episod viitor, care dealtfel va fi si ultimul din Munte.

Cateva sfaturi:

• plecarea de la Vatoped se face cu niste microbuze pe care le gasiti in parcarea din fata manastirii la maxim 9 dimineata! Bine ar fi sa fiti acolo cat mai devreme pentru a prinde locuri in microbuzele deja venite, sau veti fi nevoiti sa mai asteptati sa trimita altele in functie de cati pelerini se mai aduna;
• ajunsi in Port la Dafini, interesati’va (in engleza) la ce ora vine agheana (barca) care sa va duca la Grigoriu;
• nu ratati sa mergeti la Grigoriu daca ajungeti in Athos, insa aveti grija sa va faceti cazarile din timp! Calugarii sunt foarte amabili si primitori, dar manastirea dispunand de locuri limitate de cazare exista mari sanse sa nu va poata primi fiind ceva mai exclusivista si ordonata;
• daca va tin picioarele nu ratati sa urcati si pana la Simonos Petras, luati insa in considerare ca trebuie sa aveti o forma fizica buna si sa fiti bine echipati! Luati cu voi apa si mancare ca o sa aveti nevoie pe drumul care dureaza in jur de 2 ore dus si inca 2 ore intors;
• bucurati’va la maxim de ce gasiti acolo, chiar si de slujbele care desi in greaca, sunt de o caldura aparte!

Va urma!