Ghidul pacatosului in Muntele Athos – Schitul romanesc Lacu

Citeste si episoadele precedente.

Cele 36 de ore de nesomn si mai ales agitatia ultimelor ore de cand ajunsesem in Grecia incepusera sa se faca simtite. Dupa ce am asteptat un grup de romanii ce vroiau sa ajunga si ei la Lacul si ne’am ales cu arogantul lor refuz de a imparti calatoria (deh, romanul nu e roman destul pana nu e prost si mai ales fudul) ne’am bagat picioarele si am platit noi (4) o calatorie integrala pana la Lacu in valoare de 85EU, numai sa ne vedem odata plecati din Kareia si ajunsi la primul nostru obiectiv de pe agenda, Schitul romanesc Lacu cu hramul  Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, care apartine de manastirea Sfantul Pavel, prima lui atestare documentara fiind de la inceputul secolului al XVIII-lea  infiintat de cativa calugari de la Neamt, Caldarusani, Cernica si din manastirile basarabene. Schitul Lacu este un schit cu viata de sine, cu o frumoasa biserica din piatra care are hramul Sfantul Mare Mucenic Dimitrie. Biserica, inaltata in 1760, a fost rezidita din temelii intre anii 1900-1904. La inceputul secolului al XIX-lea, Schitul Lacu avea peste 30 de chilii in care se nevoiau pana la 80 de calugari. In Sfantul Munte Athos o chilie reprezinta o casa cu paraclis, in care locuiesc cativa monahi, cuprinzand si camerele de oaspeti, trapeza si alte dependinte. Mai multe chilii impreuna cu biserica mare formeaza un schit. In prezent la schitul Lacu exista 13 chilii si aici se nevoiesc prin munca, post si rugaciune aproximativ 40 de calugari si frati. Mai multe informatii gasiti aici.

La acest schit romanesc urma sa petrecem noi prima noastra noapte in Munte …Iar drumul de aproximativ 25km s’a dovedit unul pe cat de lung pe atat de anevoios, Sprinterul 4×4 pe care il inchiriasem special preparat pentru genul asta de drumuri (garda suprainaltara, suspensii intarite) reusind pe ici pana si el sa faca cu greu fata unui teren mai mult decat neprietenos …… dar care ne’a oferit bucuria unei noi aventuri inconjurata de niste peisaje de vis …

Intr’un final, dupa un drum de vreo ora si ceva, terminati de oboseala, dar entuziasti in acelasi timp, am reusit sa ajungem la Schitul Lacu …Unde am fost intampinati cu binete de catre vietuitorii lui in frunte cu Parintele Stefan, staretul schitului, un om dintr’o bucata dar foarte primitor, sa prindem puteri oferindu’ne …Cate un paharel mic de visinata (buna rau ) un pahar cu apa si niste prajiturele de post fooooarte bune, care sincer, ne’au picat tare bine dupa istovitorele ~38 de ore cate se adunasera deja de cand nu mai pusesem nici unul din noi capul pe o perna moala si nici nu mancasem mare lucru. Rasfatati de un soare bland, ne’am apucat sa admiram imprejurimile de o frumusete aparte …

Dar bucuria nu ne’a tinut prea mult … pentru ca la un momendat mi’am dat seama ca din bagaje imi lipseste gentuta in care aveam toti banii si documentele  Pe moment, datorita oboselii si stresului acumulat am facut un scurt atac de panica, nu prea e deloc secsi sa ramai fara bani si acte prin alte tari, de bani sa zicem ca rezolvam, dar beleaua erau actele. Primul gand ne’a fost ca datorita bulibaselii, le’am uitat in microbuz, norocul nostru fiind ca inainte de a cobora am luat numarul de telefon al soferului pentru eventualitatea in care nu am avea cu ce ne intoarce de acolo la Kareia in dimineata urmatoare … si mare noroc s’a dovedit a fi, pentru ca soferul amabil ne’a confirmat ca gentuta mea e la el in masina, urmand sa ne’o returneze fie pe seara (daca mai avea vreo cursa) fie a doua zi dimineata.

Venindu’ne putin inima la loc, am mers sa ne cazam, iar spre marea noastra surprindere, conditiile de cazare s’au dovedit mai mult decat decente, camera cu 4 paturi fiind una foarte curata, bine aerisita, avand incalzire centrala, energie electrica, baie proprie cu doua grupuri, dus si apa calda permanent …Ai mei camarazi, dupa ce au lasat jos bagajele si am mancat ceva din merindea ce o aveam la noi, au cazut lati in paturi ca sa traga profit cat mai mult din alea doua ore si jumatate cat mai aveam pana la slujba de la ora 17 unde urma sa participam din respect si/sau piosenie dupa caz. Eu am preferat sa ma duc sa fac un dus unde m’am bucurat maxim de apa calda, dar cum parca nu era de ajuns prin cate trecusem in ziua aia, la final, mi’am dat seama ca am reusit sa inund toata baia datorita gurii de canalizare care s’a dovedit infundata in locul ales de mine pentru asta. De vis a fost nu alta, sa ii aud pe ai mei sforaind, iar eu sa dau la mop in baia aia destul de mare in care se adunase apa pana la glezne.  Cu ocazia asta am facut o fapta buna si nu m’am lasat pana nu am desfundat si gura de canalizare de la dus ca restul sa nu pateasca la fel, desi recunosc ca dracul din mine m’a tentat sa ii las si pe ei sa se bucure de datul la mop. Intr’un final, am cazut si eu lat in pat, unde am adormit lemn, pana cand m’au trezit ai mei ca e vremea sa mergem la slujba, unde m’am dus maraind ca toate alea … de voie, de nevoie … si mai ales cu gandul la o tigara ca ma ardea si pofta de o cafea neagra, tare si lunga cat postul pastelui. Slujba a fost faina, am stat linistit pana s’a terminat (in jur de o ora) dupa care am mers la masa care ne astepta gata pregatita intr’o sala de mese foarte cocheta, unde am mancat doar noi pelerinii …

Unde am primit si mancat (nu servit!) ca fel principal o zama de legume si ciuperci foooarte buna …

Pita integrala facuta de ei si niste masline de vis conservate tot de ei la discretie, ca desert un mar. Am mancat pe saturate, nu am mai cerut portie suplimentara, desi era de unde …Dupa ce am terminat masa … ca o binecuvantare a venit si soferul microbuzului care mi’a adus inapoi gentuta cu actele si toti banii, multumindu’i cu tot sufletul atat lui cat si lui Dumnezeu ca am scapat de necaz, iar ca bonus a adus si niste pelerini care intamplator (sau nu) a doua zi urmau sa mearga la Manastirea Vatopedi, exact locul pe care il aveam si noi ca urmatorul pe lista! Cu ocazia asta, am scapat si foarte ieftin, in loc de cei 125EU care urma sa ii platim sa ajungem de la Lacu la Vatopedi (daca mergeam direct) sau in jur de 85EU daca mergeam o bucata buna de drum pe jos, am platit doar 14EU/persoana cat ne’a revenit impartind cheltuiala la toti cati am fost in microbuz. Intr’un cuvant, tot raul spre bine, patima ce am tras’o in ziua aia terminandu’se intr’un final cu de la foarte bine in sus.

Restul serii l’am petrecut in liniste la schit unde dupa ce am aflat pe unde pot fuma, mi’am tras o cafea si m’am bucurat de un cer instelat de o curatenie si stralucire cum nu am mai vazut de cand eram copil! Din pacate asa ceva prin orase nu mai avem parte sa vedem datorita poluarii si luminii din marile orase, dar acolo … am avut parte de un real spectacol.

Cam asta a fost ziua noastra la schitul Lacu, de aici am plecat la Vatopedi, supranumita si „Inima Muntelui”, a doua ca marime, dar prima ca bogatie … insa despre asta, in episodul urmator!

Cateva sfaturi:

• daca ajungeti in Athos si vreti sa mergeti la Schitul Lacu, din bun simt in primul rand, nu va duceti fara o programare prealabila pe care o puteti obtine la telefon cu minim o luna inainte de plecare ca sa le dati timp sa va poata programa! Au un numar foarte limitat de locuri si fie o sa ii puneti in situatia delicata de a va primi impropriu, fie vor fi nevoiti sa va refuze pe buna dreptate!
• luati in considerare acel cost de 85EU/cursa pentru ca nu aveti garantia ca o sa gasiti si alti pelerini cu care sa impartiti costurile!
• daca sunteti fumatori, asigurati’va ca ati intrebat inainte unde se poate fuma, de obicei acest lucru se poate face doar in afara manastirii;
• daca beti cafea, luati’va cu voi cafea solubila, la Lacu nu o sa gasiti asa ceva;
• nu va cere nimeni nimic, insa din respect si bun simt, lasati si voi un pomelnic sau o donatie cat va lasa inima, sfatul meu ar fi un minim de 5EU. Nu sunt foarte bogati si acum sunt in reconstructie, se vor bucura de orice ajutor;
• incercati sa participati la slujbe pe cat posibil macar din respect.

Daca aveti nelamuriri sau alte intrebari le astept la comentarii!

Va urma!