Dupa cum bine stiu cei care trec pe aici periodic, am urmarit toata perioada asta de trei luni de zile din toate punctele de vedere si mai ales ca experiment social in plina desfasurare, probabil ca unul dintre cele mai elaborate experimente din toata istoria cunoscuta a lumii. A fost o reala provocare sa fac fata avalansei informationale cu care am fost bombardati atat in media cat si retele sociale, si incercand sa ma pastrez undeva la mijloc, am observat cum s’a trecut de la frica de necunoscut la paranoia si mai ales cum s’au format si radicalizat taberele progresistilor credinciosi ai noi religii COVID19, si cea a conservatorilor in antiteza cu noua doctrina a secularizarii, in care stiinta a fost in sfarsit zeificata.
A fost si este un experiement deosebit de interesant care dupa ce a oprit o lume intreaga in loc, a reusit sa si schimbe radical multe din lucrurile lasate in urma, luand treptate nastere noua era postCOVID19 in care, desi aparent nu s’a schimbat nimic, in esenta nu mai e nimic la fel, radicalizarea asta fiind dovada iar lucrul asta in mare parte este datorat in primul rand analfabetismulului functional care in aceasta perioada a cunoscut apogeul radicalizarii celor doua tabere care folosesc ca argumentatie divergenta informatii culese din titluri, poze si eventuale predici ale noilor profeti nascuti din aceasta pandemie. Tot radicalizarea celor doua tabere a dus si la instituirea unui soi de dictaturi subtile, in care arhitectii din spatele acestui experiment au jonglat cu drepturile si libertatile fundamentale cunoscute pana acum ca baza democratiilor consolidate, pentru a vedea cat de pregatita este lumea in care traim de impunerea unei noi ordini mondiale si cat pot intinde coarda, in acest sens adunand in toata perioada asta de #staiacasa #folosestecardul #comandaonline, plus liber la colectare de datelor din partea UE in ciuda GDPR, o uriasa baza de date oferite de fiecare dintre noi, ce probabil ca acum face parte deja din profilul unei indentitati digitala (digital ID) ce pe viitor va reprezenta calea spre creditul social, in China trecandu’se deja la nivelul doi, respectiv stabilirea unui punctaj intre 0-100 de puncte in baza caruia unui individ i’se pot da si lua din drepturi, in functie de cat de cuminte si ascultator este. Apopo de asta, in sensul asta si tot in cadrul aceluiasi experiment social la care suntem toti partasi, bineinteles ca s’a pornit o reala campanie de bagatelizare a acestor informatii, ca deh, cel mai simplu mod de distruge vreo ingrijorare e aruncarea ei in derizoriu, lucru ce a reusit bazandu’se fix pe acelasi analfabetism functional.
Una peste alta, am scris postarea asta ca un soi de finalitate a observatiilor din aceasta perioada de trei luni de zile in care am incercat sa deslusesc in primul rand pentru mine ce traiesc si sa impartasesc si pe aici, cui este interesat de o opinie ceva mai mult decat un titlu, poza si niciodata un click pe „citeste mai mult”.
Daca ar fi sa trag o concluzie este ca desi speram vag ca omenirea sa invete ceva din toata treaba astea, este destul de usor de observat ca oamenii, in cea mai mare parte a lor, nu au invatat absolut nimic ca indivizi, nivelul de dorinta de evolutie personala, empatie si acceptarea altor indivizi, scazand dramatic in astea trei luni de zile care mai degraba au reusit sa ii desparta pe oameni decat sa ii apropie, iar lupta pentru supravietuirea individuala fiind si calea pe care au ales’o cei mai multi, dupa cum altfel ma si asteptam dealtfel.
Cum va fi viitorul care e inca de ieri, aici?! Vom vedea, abia de acum odata cu revenirea la „viata normala” vom avea o oarecare imagine, efectele acestui experiment social care a fost pandemia COVID19 avand repercursiuni pe termen mediu si lung, in momentul asta incepand doar o oarecare cristalizare a actiunilor viitoare in mentalul colectiv ce probabil ca de acum va fi si mai usor de manipulat si controlat, dovada stand si studiile sociologice facute pe parcursul acestei perioade care arata ca in majoritate oamenii sunt dispusi sa renunte foarte usor la drepturile si libertatile lor in favoarea „sigurantei”.
Pe final, o imagine reprezentativa, de colectie …