Pe la sfarsitul dictaturii ceausiste si a sistemului comunist de valori, prin Bucuresti, acelor ani, puteai sa il intalnesti uneori pe Iuon. Era un tanar caruia de-bea i-se mijise mustacioara, cu fata alba si par de culoarea toamnei, ce parca te sfredelea cu cei doi ochisorii cat si de culoarea alunei coapte, prin vastele santiere din aceea vreme. Ori de cauta ceva, ori numai isi stampara un dor, nu mai stiu, desi era destul de vorbaret, dar stiu ca prin pasii sai si prin lumina lumii care i-se reflecta din izvoarele sufletului, acest tanar isi sfida deja viata lui, pe care altii i-au ales-o, ca-ci dupa nimic nu puteai sa iti dai inteles, cam ce facea el, afara doar daca erai atent cum cauta lumina zilei dar mai ales cum ii zice: Ce zi frumoasa! Tu te uitai in jur si de unde, ceata, ori doar tonuri grii, rosiatic, ori slabe reflexii din goalele vitrine, ajunse cu draperi, da … draperii in loc de exponate. Dar, asa o zicea, incat nu il puteai contrazice si daca cumva il intrebai totusi de ce zice, numai ca zicea:
Pai voi acii, lucrati la lumina zilei mereu si va uitati peste si prin pestritele lumii, cat si cand vreti, da de unde vin io, oameni sed mai mult pe su-pamant si de aia la noi pare asa important ce nu pretuiti voi si noi vedem cand suntem afara din mina, doar o zi frumoasa.
Nazdravan fecior. Era angajatul unei intreprinderi miniere de carbuni, tocmai de pe Valea Jiului, da nu era dus acolo de forta imprejurarilor, ori de ordinele politice de explulzare in mine a „elementelor daunatoare”, ci el se nascuse acolo, ca si tatal lui dealtfel, crescuse acolo ca si bunicii lui, si stiindu-se fara putinta de alegere, ca barbat acolo inseamna, sa cobori in mina neaparat! Asa era Ioun pe atunci, desi intai cand l-am intalnit, a fost cu vreo 2 ani inaintea astei povesti, tocmai unde nici nu visase ca va pasii! Ei … nu pe luna, desi asta si-ar dori acum, dar era totusi pornit in preumblare prin Varna bulgareasca, incantat de noua lume pe care o mirosea si o gusta, pe care o fixa in mintea lui ca pe un tablou fara data, in care o vanzatoare de discuri, schimba 2 role de vinilin pentru un spray romanesc, cu prietenul asta al meu. Poate nu il tineam minte, dar l-am auzit vorbind despre vedeniile lui bulgaresti, singur, sau sa zic asa, cu el insusi, promitandu-si ca atunci cand vor termina lucrarile la CANALUL ALA MARE, o sa isi aduca un prieten sa se minuneze si el, ca intai si intai, cand trece el hotarul tarii sale, este inconjuarat numa de straini, ce doar locuiau si ei intamplator in Petrosani, dar nu in Dalja.
Firesc ca stiam ce-i nebunia cu COPII SI CANALUL, sau brigadieri cum erau numiti si m-am mirat ca un copil ce oricum va sapa intr-o mina dupa carbuni, este folosit si la sapaturile din ruinele unei tari normale candva, alaturi de condamnati si concentrati laolalta, dar m-a uimit si mai tare numele DALJA. Si asa, am aflat de Ioun si drumurile sale in lumea din afara unei colonii de munca.