Dupa ce a fost concediata de o puratoare de cuvant ce a tinut locul sasului cel bun care decola spre o noua vacanta, cu un discurs apoteotic incheiat in aplauzele cadrelor ce pareau aduse cu japca de la vreun gratar ca sa participe la ceva ce semana a o mica plenara de partid din vremurile de trista amintire, Laura Codruta Kovesi a luat drumul inspre pestilentialul cos de gunoi al istoriei, unde dealtfel ajung cam toate sculele uzate de care stapanii nu mai au nevoie. As zice ca odata cu aruncarea ei la gunoi marcam un sfarsit de era basista de trista amintire, dar sa nu ne imbatam cu apa rece cata vreme pe la Bruxelles musteste inca una ca si Macovei, iar merinerul isi creste linistit nepotii in loc sa ii vada doar in poze, dupa gratii! Mai e de lucru destul, justitia din Romania pute inca a securism, LCK era doar pionul vizibil, multi dintre aia de pe scarile din spatele ei fiind dăcât alte slujiri oricand dispuse sa linga papucii si curul oricui va ocupa functia aia, iar de portocali ne e plina livada.
Ce a ramas in urma Lulutzei in afara de mirosul pestilential de basism abject? 37 de demnitari condamnati definitiv si 64 de magistrati. Cam asta ar fi performantele, ca daca e sa vorbim de contraperformante, nu ne’am mai opri pana maine. Daca ar fi sa ii dau vreun merit, acela ar fi ca a fost o vreme cand a bagat frica in oasele alora ce pana atunci furau fara griji. Din pacate, treaba asta odata transformata in abuzuri a dus la un real blocaj al dezvoltarii multor zone, idiotenia aia cu abuzul in serviciu bagand frica si in aia care isi doreau sa faca ceva cat de cat ok si uite asa, nu a mai facut nimeni nimic, chiar si daca unii erau de buna credinta.
Se va schimba ceva? Odata cu legea aia a offshore’urilor votata ieri in interesul Romaniei, as indrazni sa sper. Nu stiu cat a fost interes electoral, cata propaganda si nici ce interese au fost in spatele modificarilor, insa este pentru prima oara in 30 de ani cand in ecuatie apar si interesele Romaniei pe langa altele chiar cu riscul de a supara anumite ambasade, desi la votul final a fost destul de clar cine au fost cei care nu si’au asumat asta si sper ca de lucrul asta sa isi aduca aminte votanti lor la urmatoarele alegeri, desi sincer, de multi ma indoiesc ca le’ar pasa.
In rest, pe langa icoanele cu Lulutza care au inceput sa apara peste tot (ma bate gandul sa inregistrez la OSIM marca pe modelul lui Arsenie Boca ) popaganda e zapacita inca in vremea in care prin UM’uri e sucar mare.
Sanatosi sa fim, ca circ o sa tot fie.
Legea cu exploatarea resurselor off-shore arată cine pentru cine lucrează .. care va să zică, penalii vânați de statul paralel votează pentru mai multe beneficii aduse României .. repetați în gând și cu voce tare, pentru cine rezultă că a lucrat lulutza, și de ce era decorată peste tot.. și după asta, hai sa vedem ce ar trebui strigat in piața publică..
Mai d-l Cola, d-ta vii si le dai la copii direct concluzia, nu-i lasi sa rumege…
In piata ce se poate striga: Kovesi e numai una, ne mandrim in toata lumea!
Tovarase Vasile, este necesar sa fii un pic prelucrat la urmatoarea sedinta de comitet .. deviezi de la linia partidului care impune ca celor cu minte putina trebuie sa le spui clar si precis ce au voie sa strige/gandeasca .. ne trezim cu lozinca propusa de tine in piata, si o sa-mi dai dreptate ..
Pfffff … ca bine zice Vasile! Ce facusi tovarase Cola? Le dadusi gata rumegat?
@Vasile:
Later edit: tovarase Cola, sa fim totusi intelegatori cu tinerele cadre. Vasile e un cadru tanar si de nadejde, ce face el uneori nu i’as spune deviationism ci mai degraba e doar ceva mai entuziast, deh, varsta, sa nu uitam cum era cand era si noi ca el. Mai sus am pus o icoana pentru orice amator. Recomandarea mea e sa se printeze macar A3 si sa fie pusa in rama de nuc, la capul patului inconjurata de busuioc, macar ca sa alunge coruptii tantari!
Exact formatul hulit l-ai ales și tu, tovarășe Ice – A3 .. să le facă A4 sau A5, și să tipărească mai multe
Tovarase Cola, e ales cu schepsis, „slujirea” face parte din sfanta treime a sistemului, A3 sa fie ptr adevaratii drept credinciosi, A4 si A5 ptr pulime.
Stima noastra si mandria, [Nume sau pronume] Romania!
A3, da Altfel, foarte pertinenta observatia cu legea legata de exploatarea off-shore. Deja sunt unii care incep sa „planga” ca vezi doamne nu mai pot strainii sa investeasca.
Vrajeala, sa investeasca… problema e ca legea off-shore i pune sa plateasca impozite si sa returneze in tara jumatate din ce extrag, nasol!
Cacat … ce a ajuns si Romania asta domne, o tara unde sa platesti taxe ca in toate restul!
Vasile, daca era de ‘returnat’ era de porc, desi suna bine .. este doar obligatia de a vinde 50% pe piata romaneasca .. prietenii vestici vor sa ne batem pe piata sa cumparam gazul romanesc la concurenta cu ungurii, austriecii, nemtii .. nu era de ajuns ca noi cumparam gazul de rusesc mai scump ca nemtii, trebuie sa cumparam eventual si gazul romanesc mai scump decat il vor cumpara nemtii din aceeasi conducta .. ce nu pare normal ? de aia suntem corupti, nedemni de shenghen, delicventi, samd .. de aia trebuie sa fim toti penali .. penalii n-au drepturi ..
Lasa d-l Cola ca a inteles poporul, e ca la market, aia cu 50% produse romanesti, da cum produse romanesti nu sunt, tot asa nici romanii n’o sa aibe nevoie de gaz ca e scump ca drecu si mc are o gramada de kwh
@Liviu – povestea asta o auzim de 30 de ani incoace si ori de cate ori e vorba sa castigam si noi cate ceva. Pai daca e asa, decat „investitori” de astia, multumim, dar mai bine lipsa, ca tot de 30 de ani au jefuit tot ce a mai ramas din tara asta mana in mana cu aia de ar fi trebuit sa ne apere interesele, dar ne’au dat pe nimic. Poate vreodata, va incepe si lupta aia anti-coruptie de care tot auzim si vinovatii pentru jaful national din ultimi 30 de ani in sfarsit vor primi ce merita in frunte cu multe prea decoratii ambasadelor. Nu mai cred de multa vreme in asta, dar poate ca mai sper in naivitatea mea ca macar o parte din ei vor plati.
In rest, toata treaba asta a fost inca o demonstratie ca LCK era cea mai mica problema a noastra si bine ar fi sa incercam sa fiim mult mai atenti cu ce se intampla pe langa diversiunile servite.
Tovarășe Ice, LCK nu era o problemă mică, ci una mare de tot … Când ai un agent al intereselor altora în poziții de forță, ai o mare problemă, e definiția clasică a unui regim colonial .. partea proastă pentru ăștia ca lulutza, este că în constituție nu scrie că suntem colonie, care va să zică se aplică pe bune sancțiunile pentru înaltă trădare .. că nu are cine le aplica deocamdată, e altă discuție .. noi abia am ajuns la deshumarea lui Eminescu .. avem vocație de gropari, bag seamă .. îngropăm viii sau faptele lor și dezgropăm morții..
Nu am zis si nu zic ca Lulutza era o problema mica, insa pe langa ea mai aveam si beleaua aia din Marea Neagra, care era cat pe aici sa treaca pe sest si sa ne jefuiasca de niste resurse fabuloase. Si ca veni vorba, cum dracu se face ca taman cand legea era la Camera Deputatilor dupa ce trecuse cu succes de Senatul condus de domnul Tariceanu, stimabilul alege sa plece in vacanta? Odata intors, sper ca o sa il intrebe cineva cum s’a putut asa ceva, alaturi de gasca aia de senatori al carui presedinte este! Adica, cu tot respectul, dar maestrul si gasca lui nu trebuie deloc ignorati, ba dimpotriva, cred ca are niste raspunsuri serioase de dat acum si sper sa vad ca il intreaba careva!
Legea a fost făcută în forma aia de guvernul Tudose, Tăriceanu doar a închis ochii .. acu vedem că Dragnea nu l-a schimbat pe Tudose din cauză că era mai înalt decât el .. ci din motive de stat paralel, care voia legea in forma de la Senat .. asta printre altele pe care le vrea statul ăla vertical, întru bunăstarea noastră ..
Legea s’a nascut prin guvernarea lui Grindeanu, Tudose a nasit’o, iar Triceanu i’a taiat buricul. Ei bine, asta nu ii face mai putin partasi pe nici unul dintre astia, fiecare trebuind sa raspunda! Pentru noi pe aici, si multi altii a fost evident ca cei doi premieri au fost plantati la Victoria ca un compromis oferit de servicii pe modelul: ori guvern cu noi, ori deloc. Din fericire, Dragnea pare a fi inteles in sfarsit faptul ca e intr’un razboi si nu o amicala partida de tenis ca in vremurile bune. De amu, ori face ce trebuie si isi asigura electoratul sensibil la cacaturile facute pana acum, ori nu il mai scapa nimeni cand or pune astia gheara pe el!
Sa fim atenti insa de acum inainte la Iulian Iancu si Liviu Plesoianu, artizanii grelei lovituri aplicate „investitorilor”! 😉
Initiatorul legi off-shore a fost ministerul energiei, un minister ALDE de la bun inceput in toate guvernele, asa ca Tudose nu a avut nici o treaba, mai degraba Tariceanu pare a juca la doua capete, prin senatul caruia a trecut si prima forma, plecand in concediu taman acum cand pe ordinea de zi sunt probleme arzatoare, legea gazelor si casarea dulapului mai degraba cum zice Ice.
Am vazut si eu semnaturile alea, intradevar, de la Ministerul Energiei pleaca proiectul de lege. Oricum, ceva nu e bine deloc si imi este acum clar ca in coalitie lucrurile nu stau bine deloc, si asta nu ca asa zic zvonurile lansate periodic de securisti, ci prin faptul ca apar deja lucruri cel putin dubioase cum e legea asta si mai sunt cateva printre care as enumera taraganarea suspendarii lui Iohannis, desi se indeplineau cam toate conditiile necesare unei suspendari care ar fi dus la un rezultat departe de ala din 2012 cu o lege acum schimbata.
Sa il asteptam de acum pe domnul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu sa ne explice, dupa ce sper ca se va gasi cineva sa il intrebe si sa nu lase lucrurile nelamurite pe modelul afaceri Sterling de care se pare ca a uitat multa lume.
Nota bene – UDMR a votat în cameră pentru varianta asta finală .. o fi tăiat verestoy pădurile, dar se dovedește că unii sunt cetățeni, indiferent de etnie, alții sunt cozi de topor, indiferent de etnie .. acoliții lui Băsescu din pmp, pnl și acoperiții din usr, ne-ar tăia și aerul dacă le-ar sta in putere.
Oricum, sunt tari acum ca s’au abtinut de la vot mizeriile alea pentru ca li s’a parut ca dupa noua lege, Romania castiga prea putin! Ba, cat dracu de prosti ne cred astia?
Una peste alta treaba poate incepe sa se clarifice si pentru aia care nu au citit pana acum decat pe feisbuc, ca toata agitatia asta aiurea si durerea de cur crancena pe care o au toate democratiile de legile justitiei noastre nu e decat o cacialma care acopera adevaratul interes, destabilizarea politicului in Romania, eliminarea celor cu adevarat valorosi si care ar putea fi si patrioti si impunerea unor cozi de topor lesinate si fomiste numai bune sa inchida ochii in momentele cheie, gen votarea unor legi paguboase economic pentru Romania
Cat despre udmr, cine sitie ce au primit la schimb… limba maghiara in administratiile dominate de ei?!
Vasile, nu mă deranjează câtuși de puțin ca ungurii să își pună plăcuțe bilingve și în chineză, câtă vreme sunt cetățeni loiali .. au toate drepturile să fie acasă.. trebuie tăiați de la drepturi alții, știți voi care ..
UDMR si’a urmarit mereu interesele, insa in ultima vreme mi s’au parut a fi cei mai verticali in decizii din toata hoarda politica. Nu imi sunt dragi, insa asta este adevarul.
In rest, si eu sper Vasile acelasi lucru, insa pana sa ajung sa si cred ca o sa ne desteptam dracului odata si nu or sa mai ia toti feisbucul ala ca sfantul Grall al cunoasterii o sa mai curga ceva apa pe Dunare.
Apropo Junker asta am auzit ca are radacini prin Vaslui.
Pe cuvant daca nu se vede …
https://www.youtube.com/watch?v=oecvYFq_wi0
Cica sufera de sciatica, personal am si eu ceva probleme de genul asta si cand ma ia durerea nu prea’mi vine sa’i pup pe toti pe obraz
Cred ca daca’i ducea Dancila un bax de vischi ne scapa de mcv.