Imi propuneam sa scriu o serie de articole la finalul precedentei postari. Allons-y!
Rezistenta la instaurarea comunismului a fost in Romania una dintre cele mai inversunate si indelungate. In blocul estic doar in Bulgaria si in Polonia au existat miscari asemenatoare, adica fratii padurii in Bulgaria – Goriyani – si „Soldatii blestemati” in Polonia. Ca o paranteza, polonezii s-au batut cu nazistii din 1939 pana in 1945 si apoi cu comunistii pana in 1963, cand ultimul rezistent pe numele sau Josef Franczak era ucis langa Lodz, tradat de rudele sotiei.
Rezistenta la noi a inceput odata cu raptul din iunie 1940. Romanii bucovineni si basarabeni s-au ridicat la lupta contra rusilor si multi au platit cu viata. Lupta lor cu NKVD este foarte putin cunoscuta, din pacate.
Intituind reocuparea acestor regiuni in 1944, serviciile secrete romane au creat, cu sprijin logistic german, grupari de partizani in Bucovina. Unul din acesti partizani a fost Vasile Motrescu.
Nascut in Vicov, un sat din zona Sucevei, intra in lupta anticomunista in 1944 ca parte a grupului Cenusa – Macoveiciuc, dand lupte grele cu trupele sovietice. In 1945 se retrage in sat si se casatoreste, avand si doi copii. In 1948 fuge din nou in munti, alaturandu-se grupului Cenusa. Se preda in 1951, namaiputand suporta traiul greu si persecutarea familiei. Securitatea il trimite in Fagaras sa ajute la capturarea grupului Gavrila Ogoranu, dar Motrescu trece din nou in Rezistenta si ii tradeaza el pe securisti partizanilor. Fuge din nou in munti si se alatura grupului Gavril Vatamaniuc, lansand numeroase actiuni de sabotaj si propaganda anticomunista.
Prin manifeste şi discuţii cu grupuri de ţărani şi muncitori forestieri componenţii grupurilor armate reuşeau să-i convingă pe oameni asupra ideilor lor şi asupra finalităţii rezistenţei în faţa noilor autorităţi. Dealtfel, Vasile Motrescu şi Gavril Vatamaniuc au fost într-o mare măsură „purtătorii de cuvânt ai ţăranilor bucovineni faţă de conducerea superioară de partid şi de stat”
În 1955, după o ciocnire cu trupele de securitate in padurea Bercheza, scapă împușcând doi soldați(ca o ironie amara, acestias figureaza azi pe monumental eroilor Jandarmeriei)și de atunci nu se va mai revedea niciodată cu Gavril.
Este condamnat la moarte în contumacie. Va actiona singur pana in ianuarie 1958, fiind ultimul partisan al Bucovinei inca in libertate.Vandut de un prieten este capturat in satul Galanesti si apoi dus la penitenciarul Botosani, unde este executat prin impuscare in iulie 1958. Intreaga familie Motrescu va trece prin penitenciare si le va fi totul confiscate.
La deschiderea arhivelor la CNSAS istoicul Liviu Taranu va gasi dosarul imens al lui Motrescu. In mormanul de hartii istoricul a gasit un jurnal de o tristețe nemărginită, câteva poezii scrise în pădure – de o artă naivă, dar de o sensibilitate izbitoare dacă mai afli și că era un om cu (doar) 7 clase – și 6 scrisori adresate autorităților.
Aceste scrisori mi se par cele mai importante prin faptul că Vasile Motrescu își asumă public poziția de răzvrătit în fața unui stat cu a cărui politică nu era de acord, într-o vreme în care, pentru exprimarea publică a unei asemenea opoziții față de regim, se putea primi pedeapsa cu moartea.
Toate aceste documente s-au salvat involuntar și miraculos pentru că au făcut parte din dosarul său, fiind „corpuri delicte”. Mai jos un fragment:
„Cât necaz, câtă trudă, durere, suferinţă, oboseală şi gânduri fără nici un rost, am întâmpinat într-aceşti 4 ani, de prigoană, temniţă şi captivitate, trupul meu istovit şi mintea mea obosită. Nu există fiinţă de om pe faţa pământului, să-şi poată imagina viaţa mea de câine, pe care am trăit-o aceşti 4 ani, încă se împlinesc la 10 aprilie. Spre seară am mai dat o raită în jurul colibei, m-am suit în Gruet că zăpada pe faţă s-a pleşit. În vârful Gruetului pe un fag am găsit scris numele meu, încă din 1944, toamna de când stam fugar pe aceste meleaguri de frica ruşilor şi atunci am trăit greu dar nu ca acum.
Atunci eram prigonit de ruşi, acum sunt de fraţii mei români. Da stau prigonit de fraţii mei trădători care şi-au vândut ţara şi sufletele lor tracilor [dracilor] din Rusia, pe un kgr de zahăr şi un litru de ulei şi au adus ţara în suferinţă, căci acum simte şi pruncul din faşă că trăieşte în raiul bolşevic. „
Va spune ceva fraza asta, nu?
Un om deosebit, care nu isi are loc in manualele de istorice.
Bibliografie: Cartea despre demnitate – Alexandru Patrascu.
mersi frate Ice