Locuri de vizitat in Bucuresti: Foisorul de foc – Muzeul National al Pompierilor

Istoric:
Foișorul de Foc este o clădire de 42 metri înălțime din București aflată între Obor, Calea Moșilor și Nerva-Traian, mai precis: la intersecția străzii Traian cu bulevardul Regele Ferdinand, în imediata apropiere a bisericii Oborul-Vechi (monumentul ocupă centrul unei piațete care îi poartă numele și către care mai converg și alte artere, respectiv străzile Vasile Stroescu, Iancu, cavaler de Flondor, Zece Mese și Popp de Băsești). În trecut servea drept turn de observație pentru apărarea împotriva incendiilor. A fost construit în 1890, la doi ani după ce precedentul turn, Turnul Colței, ridicat în 1715, a fost demolat. Planurile au fost realizate de George Mandrea, în acea perioadă arhitectul-șef al Bucureștiului.

Foișorul de Foc a fost gândit a avea și rolul de turn de apă. După finalizarea construcției, însă, compania locală de apă – Uzina de Apă Grozăvești -nu a avut pompe suficient de puternice pentru a îl umple cu apă.

Foișorul de Foc a fost folosit de către pompieri până în 1935, când și-a pierdut rolul, întrucât în București se ridicau tot mai multe clădiri înalte, iar introducerea telefoniei făcea inutilă existența unui turn de veghe. Din 1963, a fost transformat într-un Muzeu al Pompierilor.
Sursa: wikipedia.org

Mai multe despre istoric puteti citi aici.

Pentru a ajunge la Foisorul de Foc, care adaposteste Muzeul National al Pompierilor cea mai simpla cale este sa iei unul din troleibuzele 70/79 care va lasa vizavi. Nu va recomand sa mergeti cu masina din cauza aglomeratiei, sensurilor unice si mai ales a lipsei locurilor de parcare. Odata ajunsi puteti face un popas de o tigara in micul parculet din fata Foisorului de unde sa il vizitati din exterior si apoi cu doar 3 lei/persoana sa va aventurati in vizitarea acestui obiectiv monument istoric ce sa va ofere in primul rand ocazia unei scurte intoarceri in timp. De la intrare o sa fiti insotiti inspre lift de catre unul dintre angajatii muzeului cu care veti urca pana la ultimul nivel de unde incepe vizitarea celor 6 nivele care va poarta prin istoria pompierilor romani.

Din punctul de vedere al exponatelor, acestea sunt numeroase si de o importanta istorica deosebita, dintre acestea putand enumera inscrisuri vechi, plachete, medalii, uniforme, dispozitive de stingerea a incendiilor individuale sau colective din mai multe epoci, machete ale masinilor de epoca si multe multe altele, asezate intr’o ordine cronologica pe fiecare nivel.

Din pacate lucrurile bune se opresc aici pentru ca de cand ajungi la Foisor iti dai seama ca aceasta este lasat intr’o semiparagina, o buna parte din exterior avand tencuiala destul de afectata. Nici in interior situatia nu este mai roza, de la intrare te izbeste un miros de igrasie/mucegai care cu siguranta ca afecteaza si exponatele valoroase din interiorul muzeului. Personalul nu este foarte calificat sa iti ofere prea multe informatii, insotitorul fiind probabil unul dintre pompierii care din pacate a suferit un accident de munca. Acesta se plimba cu tine peste tot, aprinzand lumina la fiecare nivel suflandu’ti putin in ceafa lucru ce te stanjeneste nitel. O alta aberatie este aceia ca fotografiatul in interior nu este permis (deci ciuciu poze din interior, desi vreo 2-3 am apucat sa fac pana sa imi taie elanul) la intrebarea mea da exista o taxa pentru asa ceva mi s’a raspuns ca nu exista si nici voie nu ai sa faci fotografii. Nu prea am inteles de ce … si sincer am fost putin secat de idee … dar am trecut peste toate si am incercat sa ma bucur de bogatia muzeului din punct de vedere istoric.

Este mare pacat de situatia in care se afla, sa speram ca edilii din sector, sau oricine alticineva se va gandi sa ii acorde o mai mare importanta fiind un muzeu unic in tara si sa faca ceva inainte ca exponatele din interior si cladirea in sine sa fie prea afectata ca sa se mai poata face ceva!
Daca este sa ma intrebati pe mine, DA, merita sa vizitati acest obiectiv in ciuda inconvenientelor desi o problema o sa gasiti si in ce priveste programul destul de ciudat de vizitare care este de Luni pana Vineri intre orele 08:00 – 16:00, sambata-duminica fiind deschis doar pentru grupurile care sunt anuntate in prealabil la un numar de telefon.

Adresa:
Adresa Muzeului Naţional al Pompierilor:
Bucureşti, Bd. Ferdinand I, nr. 33 (Foişorul de Foc), sector 2, cod 021381

Telefon: 0212522884

E-mail: [email protected]

URL Website: http://www.muzeulpompierilor.ro; http://www.foisoruldefoc.ro

Localizare harta:


Vizualizaţi Muzeul National al Pompierilor-Foisorul de Foc pe o hartă mai mare

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la IceWorld|DeuteriumCore

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura