Bai, fratilor, mi’a murit un peste in acvariu. Il aveam de vreo 4 ani, pana aici nimic deosebit. Partea interesanta e, ca tot de atunci avea o pereche din aceiasi rasa, pentru cunoscatori gurami. Ei bine, azi am avut parte de o lectie de „umanitate” data de perechea lui, care pana sa observ eu ca e cu burta in sus a stat ore in sit pe langa el si facea eforturi din ce in ce mai disperate sa il „trezeasca”, ca mai apoi dupa ce l’am scos intr’un final din acvariu, perechea lui sa se retraga in cel mai intunecat colt al acvariului si sa nu mai iasa de acolo nici macar cand le’am pus mancarea, desi pana mai ieri erau primi care „atacau” bucurosi portia primita.
Ba, stau, ma uit si cuget. Si ziceti ca oameni sunt oameni iar animalele nu au suflet/sentimente? M’as mai gandi odata parca, dupa ce ieri am dus si catelul bolnav al unui amic la veterinar in tentativa de a il salva de la o otravire inconstienta, in ochii lui cititndu’se atat nevoia de ajutor cat si un soi de adio, ca azi dimineata cand ma pregateam sa plec la o a doua vizita disperata de a il salva, sa primesc un telefon, ca s’a dus in paradisul ala al lor. A, ok, nu exista unul.
Nu ma bagati in seama.