Moștenirea lui Ion Iliescu

Odată cu moartea lui Ion Iliescu se încheie un capitol tulbure din istoria recentă a României, lăsând în urmă multe întrebări și adevăruri nerostite, secrete și o rețea de scenarii. Iliescu a fost unul dintre cei care ar fi trebuit să clarifice multe lucruri, dar a ales să nu o facă nici în al doisprezecelea ceas. La ultima chemare la Parchet, de acum trei ani, în dosarul Revoluției, era de părere că „nu folosește nimănui să mai dezgropăm evenimentele de atunci”, deși pentru morții din 1989 și victimele mineriadelor nu a răspuns nici măcar un singur vinovat.

O vedem astăzi și în fiecare zi în rânjetul sfidător al urmașilor săi, care au făcut praf și pulbere această țară, luând-o pe persoană fizică și dând-o degeaba străinilor. România și-a pierdut suveranitatea odată cu economia și industria distruse, până când nu a mai rămas piatră pe piatră! Moștenirea lăsată de el este o țară îngropată în datorii, divizată și cu un viitor incert, singura sa grijă fiind să-și protejeze secretele și sistemul pe care l-a creat. Drept mulțumire, acest sistem a fost bun cu el și l-a lăsat să moară liniștit.

Nu mă încearcă niciun sentiment

Nu pot să mă bucur de răul sau moartea unui om, oricare ar fi el, dar în cazul lui Iliescu nici nu pot fi supărat. Într-o discuție purtată ieri într-un podcast organizat ad-hoc în Space, cineva spunea că, în final, Iliescu a câștigat! Și, cumva, trebuie să-i dau dreptate: da, a câștigat, câștigându-și locul în istorie, unde nu va rămâne nici ca un călău al României, nici ca ucigaș al lui Ceaușescu, nici ca cel care a dat startul subminării economiei naționale, ci doar ca un personaj controversat asupra căruia istoria urmează să dea, cândva, un verdict. Dacă ar fi fost judecat și toate mizeriile pe care le-a făcut împreună cu gașca ce a dat lovitura de stat din 1989 ar fi ieșit la iveală, poate că în cărțile de istorie ar fi fost cunoscut altfel.

Dincolo de șampaniile deschise, tânguielile și spectacolul de prost gust pe care îl va face mass-media în aceste zile

Pentru a acoperi nenorocirile făcute de ilegitimii din guvern, este interesant de urmărit reacțiile nomenclaturiștilor și ale progeniturilor lor. Aceștia se vor lepăda de cel care i-a creat și căruia i-au lins tălpile în anii ’90. Nu îi voi enumera eu, căci se știu: de la Tismăneanu la Baconschi, de la Liiceanu la Papahagi si Paleologu, de la Cacamicu la toți useriștii, care sunt urmașii direcți ai moștenirii lui Iliescu și ai sistemului care i-a creat.

În final, mai pot doar spune

Dumnezeu să-l judece și să-l ierte, dacă va putea, pentru că poporul român, probabil, cel puțin o vreme, nu o va face. În rest, las și aici podcastul de ieri, în care s-au spus multe, iar poate cel mai important lucru este că, în prezentul în care trăim, nu am auzit nicio vorbă de bine despre el, ba dimpotrivă, deși, măcar despre morți, ar trebui să fie așa.

Moștenirea lui Ion Iliescu