Pentru a intelege importanta intalnirii Putin-Biden trebuie sa intelegem importanta noului tratat dintre Rusia si China

Ieri am asistat la o intalnire istorica de la care cei care au cat de cat habar ce se intampla pe lumea asta, mai mult decat circul din propria ograda, se asteptau ca Rusia si USA sa ajunga la o oarecare intelegere de principiu asupra unor probleme geo politice nevralgice care ne privesc si pe noi indirect si care cumva sa puna stavila expansiunii chineze fara precedent, dar din pacate am putut vedea doar un presedinte al USA care l’a confundat pe Putin cu Trump si un presedinte al Federatiei Ruse nervos si frustrat de modul in care aceasta intalnire a fost vadit directionata inspre un soi de tentativa de umilire a Rusiei mai degraba decat inspre dialog si caderea la o intelegere, Rusia incercand sa isi exploateze avantajul de balama in razboiul economic dintre China si SUA.

Pentru a intelege importanta intalnirii Putin-Biden trebuie sa intelegem importanta noului tratat dintre Rusia si China

Moscova și Beijingul si’au extins relatiile bilaterale dupa anexarea Crimeei de catre Rusia, in 2014, ca o urmare directa a sanctiunilor impuse Rusiei de Occident prin retragerea unei parti masive din investitiile straine directe in Federatia Rusa. In acest sens Rusia a inceput constuctia de noi conducte energetice inspre China si a inceput sa vanda chinezilor sisteme moderne si performante de armament, pe care China nu le mai primeste din Occident dupa deteriorarea relatiilor cu USA,  Beijingul cumparand peste 23% din exporturile rusesti de arme, in principal fiind vorba despre avioane de vanatoare de ultima generatie, motoare pentru aeronave, submarine diesel si baterii de rachete ultra performante. In martie 2021, Ministrii de Externe din Rusia si China, Serghei Lavrov si Wang Yi, in urma intalnirii de la Beijing au anuntat oficial intensificarea relatiilor bilaterale, respingand atat ingerintele externe cat si sanctiunile impuse de Statele Unite si Uniunea Europeana, anuntand in acest sens si un nou acord, prevederile acestuia urmand sa treaca dincolo de cele ale Tratatului de bună vecinatate, prietenie si colaborare incheiat de Putin cu regimul comunist chinez în 2001, angajamentul fiind atat de ordin economic cat si militar „pentru protejarea ordinii mondiale”.

Tratatul dintre Rusia si China, o stire minimalizata de propaganda pro occidentala

Ce scria Valentin Namescu, conferentiar doctor abilitat la Departamentul relatii internayionale al Facultatiii de Studii Europene de la Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca despre provocarile acestui nou tratat ruso-chinez, in perspectiva intalnirii Biden-Putin care a avut loc ieri:

Pentru a mai putea conduce lumea și în secolul XXI, SUA trebuie să câștige din nou un mare război, fierbinte sau rece, așa cum victoriile din cele două Războaie Mondiale și din Războiul Rece au asigurat și menținut supremația mondială a Statelor Unite și prevalența ordinii liberale occidentale în secolul XX;

Din nefericire, vechea tensiune între forța dreptului și dreptul forței a revenit în actualitate iar Rusia și China, în conflictele cu mare încărcătură simbolică din Ucraina și, respectiv, Taiwan, doresc să demonstreze că SUA sunt neputincioase și nu au puterea să le înfrunte decisiv;

Dacă Rusia și China reușesc să demonstreze public acest lucru, credibilitatea SUA ca Primă Mare Putere a lumii este compromisă și, odată cu ea, va cădea ordinea globală bazată pe supremația Occidentului și a valorilor liberale;

Nu știm deocamdată dacă teza declinismului american se va confirma sau nu, dar știm cu siguranță că pariul dictatorilor de la Beijing și Moscova este riscant și că lumea liberă a reușit întotdeauna să se mobilizeze mai eficient și mai puternic decât un regim dictatorial, chiar dacă nu de la începutul conflictului, fiindcă trebuie convinși cetățenii și asta ia timp, învingând în cele din urmă și stabilind regulile sistemului internațional;

Cine câștigă războiul, face regulile pentru cel puțin o generație. Pentru că puterile liberale au câștigat marile războaie ale secolului XX (1918, parțial 1945, 1989), dreptul internațional reflectă astăzi valorile liberale. Dacă războaiele ar fi fost câștigate de puterile dictatoriale, lumea ar fi fost guvernată după principiile lor (dovadă ce s-a întâmplat cu Europa de Est, căzută sub „regula” Uniunii Sovietice, până la eliberarea din 1989);

Mă tem că încercarea de contestare și distrugere a ordinii liberale occidentale, practicată tot mai sfidător de regimurile dictatoriale ale Rusiei și Chinei, se va finaliza cu o confruntare din care, în esență, cel mai puternic se va impune. Nu forța dreptului, așa cum ne-ar plăcea nouă (celor care credem în paradigma liberală) ci tot „dreptul forței” va tranșa conflictul, mai devreme sau mai târziu, așa cum -trebuie să admitem- s-a întâmplat întotdeauna în istorie;

Statele Unite vor trebui să înfrunte decisiv China și Rusia, dacă vor să își mai păstreze supremația mondială. Fără să lupte cu toată energia, resursele și inteligența de care dispun, fără să își mobilizeze toate puterile -interne și aliate- pentru a respinge agresiunea simbolică sau, vom vedea, poate chiar militară a Orientului autoritarist, SUA nu vor mai putea emite pretenția de a conduce lumea, dincolo de 2030 sau chiar mai devreme;

China va obține în câțiva ani supremația economică și tehnologică mondială și va încerca să își transforme puterea economică în putere politică, ceea ce a făcut orice putere a lumii în ultimii două mii de ani. Nu avem nicio îndoială în acest sens, nici cu prima parte a enunțului (puterea economică), nici cu a doua (puterea politică);

Încercarea UE de a se sustrage acestei mega-confruntări și de a mânca cireașa de pe tortul învingătorului este oportunistă, iluzorie și perdantă, pentru că o eventuală neutralitate strategică a Bruxelles-ului, între blocul SUA-Marea Britanie-Canada-Australia-Japonia, de o parte, și China-Rusia-Iran de partea opusă ar împinge UE în câțiva ani în condiția minoratului politic iar la final tabăra care va ieși învingătoare nu va da doi bani pe baletul diplomatic tip Borrell și pe micile lașități ale UE, ci îi va impune termene și condiții mult mai dure decât ar fi obținut prin participarea onestă la o politică tip bloc;

România? O singură opțiune viabilă, cea occidentală – securitate pe mâna NATO și a SUA, dezvoltare economico-socială și de infrastructură cu instrumentele UE, educație cu efort propriu și substanțial, cu tenacitate, pentru a combate eficient efectele dezastruoase ale inculturii, incompetența națională, ADN-ul corupției istorice și tentațiile extremiste. Și, bineînțeles, avem nevoie de o politică internă mai serioasă.Trăim un moment crucial al istoriei. Ordinea liberală occidentală și supremația SUA sunt contestate puternic. Îmi pare rău că trebuie să o spun, fără luptă America își va pierde poziția de lider al lumii. Așa este făcută natura umană și implicit cea politică, întemeiată pe confruntare și pe dreptul celui mai puternic de a stabili regulile. Când spun luptă, nu vă gândiți neapărat la războiul convențional, acela este ultima formă a confruntării. Dar America va trebui, mai devreme sau mai târziu, să înfrunte sfidarea Rusiei și ascensiunea Chinei, dacă își mai dorește să fie Prima Mare Putere a secolului XXI. Dacă nu, secolul american este irepetabil.La rândul lor, China și Rusia au pariat riscant. Probabil, s-au gândit că trebuie să fragilizeze poziția și credibilitatea SUA în sistemul internațional înainte ca relația transatlantică să apuce să se cimenteze din nou.

Da, UE este acum veriga slabă în lanțul de putere strategică a Occidentului, prin fandările și cochetările pe care unii lideri europeni le încearcă în relația cu China și Rusia. Nu pentru că UE nu ar putea să revină „cu arme și bagaje” alături de SUA în cea mai puternică și mai naturală alianță civilizațională din istoria lumii, ci pentru că unii nu mai sunt convinși că America își mai poate reveni din declinul în care cred ei că a intrat și, mai rău decât atât, își închipuie că UE ar putea fi mica Elveție în confruntarea giganților, în acest proces de resetare a ordinii globale, în care ar putea avea de câștigat în orice variantă, și dacă se vor impune China și Rusia, și dacă o să-și revină SUA. Nu poate exista o gândire mai lașă, mai oportunistă și mai perdantă decât aceasta. Pentru periferia UE, această atitudine echivalează aproape cu o abandonare. Dar, din fericire, în UE nu sunt numai aceștia, ci și mulți alții care văd lucrurile în derularea lor rațională – refacerea relației transatlantice SUA-UE, consolidarea NATO, restabilirea încrederii în democrația liberală și în capacitatea Occidentului de a se reinventa în secolul XXI.

Citeste intregul articol aici.

Opinie personala

Urmarind cu „atentie si ingrijorare” evenimentele de ieri, mi’as fi dorit ca macar de fatada intalnirea de ieri sa ne fi lasat macar impresia ca exista o cale inspre dialog diplomatic care sa duca cel mult la un cvasi razboi rece pana lucrurile se mai aseaza cat de cat inspre o deschidere a relatiilor bilaterale in care Rusia sa fie atrasa inspre occident. Din nefericire, mult prea scurta intalnire de ieri fara rezultate notabile, nervozitatea vizibila a lui Putin si senilitatea si mai vizibila a lui Biden, nu au lasat prea mult loc de liniste, cele doua super puteri ale lumii probabil urmand sa mearga de acum pe caile pe care au pornit deja, Rusia fiind fortata de aceasta excludere de la masa negocierilor sa continue intarirea relatiile cu China, fapt ce poate avea consecinte pe care nu cred ca le poate nimeni estima in acest moment, insa o treaba cred ca e clara pentru oricine: Noua Ordine Mondiala se schimba, tot ce putem spera este ca pentru asta sa nu se va ajunge la folosirea armelor, desi tot mai multi analisti incep sa nu mai excluda din discutie aceasta probabilitate apocaliptica.