Conform amaratei noastre Constitutii, presedintele este un pilon esential al apararii Constitutiei:
” Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.”
Ficusul nostrum de la Cotroceni si oamenii din jurul lui s-au facut insa serios de ras ieri, cand Victor Ciorbea, Avocatul Poporului, a contestat o lege la Curtea Constitutionala.
Iata textul contestat:
„Pot fi membri ai Guvernului persoanele care au numai cetăţenia română şi domiciliul în ţară, se bucură de exerciţiul drepturilor electorale, nu au suferit condamnări penale şi nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute la art. 4 alin. (1).”
In fata acestei sesizari, pe care Avocatul Poporului este in dreptul sau sa o depuna, sesizare care declanseaza, iarasi legal, in control de constitutionalitate asupra unei legi, lucru extreme de normal si binevenit in orice tara.
Dar la noi nu. La noi de jihad contra lui Ciorbea, ca face culoar lui Dragnea penalul sa devina prim ministru.
Si portavocea nr. 1 e ficusul sasesc!
Ba sasache, cine pana mea iti da sfaturi juridice ori e prost, si trebuie sa il dai afara, ori te face sa cazi de prost, caz in care trebuie decorat!
Tu nu ai, bai subunitarule, dreptul sa te amesteci in controlul constitutionalitatii legilor sau in functionarea institutiilor care au dreptul de a sesiza Curtea Constitutionala. Tu trebuie sa veghezi si, in caz de derapaje, sa sesizi organe abilitate, dar tu nu te poti implica. Dar la noi avem originalul, adica Basan, si clona sa nereusita, adica Iohan, care numai presedinti impartiali nu au fost si nu sunt, ci adevarati lideri ai puterii sau opozitiei, care trebuie sa se bage ca scafandrul.
Bineinteles, schelalaie la greu diverse jivine in sprijin, ca Ciorbea schimba legea. Noutate, baetii, nu o schimba! Daca Curtea va admite sesizarea – un mare daca – si o declara neconstitutionala, Parlamentul trebuia sa preia problema si sa conceapa o lege constitional conforma. Daca sesizarea este respinsa, legea ramane in picioare!
In concluzie: O gramada de minciuni si dezinformari. Mai citim si noi baetii ceva in afara de dezinformari si petarde din presa anexata binomului?
Personal, cred ca legea este constitutionala. Sintagma este clara: persoane care nu au suferit condamnari penale.
Legiuitorul nu a introdus nuante gen: definitive, cu executare, cu suspendare sau cu ori fara interzicerea unor drepturi. Caz in care nici noi nu putem distinge, daca legiuitorul nu a distins. Un vechi principiu de drept roman, in fapt:
Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus!!
Pana acum nu s-a pus aceasta problema, pentru ca niciodata nu a fost numit ministru o persoana condamnata penal.
Acest fapt in sine este practic o cutuma constitutional si un argument in plus pentru respingerea sesizarii.
Este clar ca s-a dorit ca ministrii sa fie persoane curate, fara niciun fel de „bagaj”. Nici reabilitarea nu i-ar conferi domnului Dragnea vreun ajutor, deoarece condamnarea ramane in picioare. Doar revizuirea cauzei si achitarea sa l-ar ajuta, dar nu cred ca se va intampla. Shit happens, tough luck!!
Confuzia pleaca de la faptul ca oamenii nu inteleg si nici nu incearca sa se informeze ce dracu e aia Curte Constitutionala si mai ales cu ce se ocupa ea! Prin definitia numelui, Curtea Constitutionala este cea care are dreptul se a se pronunta strict asupra unei legi daca este constitutionala sau nu! Curtea Constitutionala nu poate sa modifice o lege si nici sa decida cu de la sine putere daca Dragnea e sau nu e indreptatit sa ajunga prim-ministru ci doar este oligata ca in urma unei sesizari facuta de avocatul poporului in acest caz, sa se pronunte daca legea respectiva e sau nu e constitutionala, urmand ca in urma acestui lucru ca legea aia sa ramana in picioare sau sa fie retrimisa in parlament pentru a fi modificata partial sau chiar schimbata in totalitate daca nu e constitutionala de la cap la coada. Cum spuneai si tu, si din punctul meu de vedere, legea este una cat se poate de constitutionala, dar eu nu fac parte din Curtea Constitutionala si nu cunosc toate nuantele de constitutionalitate.Urmeaza ca aia sa decida … si mai apoi ramane de vazut ce se va face in continuare.
Restul sunt doar si numai petarde de presa, schelelaituri jalnice, dezinformare si rea credinta din partea acelorasi sinistre personaje care in loc sa informeze, prefera sa isi bata joc de poporul asta si sa ii tina prinzioneri ai unui mental colectiv ce sa poata fi usor si oricand manipulat dupa propria voie, un model odios de bine pus la punct al arhitectului Basean.
Este adevarat ca mister Chiorbi a cam facut multe prostii, dar intr-o tara normala la cap nu numai ca nu l-am condamna, ba chiar am zice bravo, contesta tot, ca sa se faca treaba!
Varza au facut legile parlamentarii nostri, daca iei toate legile la bani marunti gasesti o gramada de tampenii, nu degeaba senatorul Ghise, un om vertical, a spus raspicat ca vrea sa faca o comisie parlamentara sa ia la mana toata legislatia si sa puna dracului odata in tot mismasul si sa inchida portitele si chichitele!