Sfântul Andrei-cel dintâi chemat, cea dintâi sărbătoare a neamului românesc

Sântandrei este cea dintâi sărbătoare a neamului românesc, Sfântul Apostol Andrei find Ocrotitorul României si cel care a propovăduit evanghelia Domnului la strămoșii noștri geto-daci, și anume în teritoriile situate pe țărmul apusean al Mării Negre (Pontul Euxin). Ziua Sf. Andrei marchează și începutul iernii, fiind cunoscută în calendarul popular sub denumirea de Sântandrei Cap-de-Iarnă, acestă zi find și deschiderea în calendarul românilor, a unui un șir de sărbători și prilejuri de bucurie, asociate lungilor zile de iarnă, trecerii într-un nou an și noilor începuturi. Este un tablou fabulos, plin de mister și culoare, în care practici și credințe culturale străvechi se contopesc alchimic cu cele profund creștine.

Cine era Sfântul Andrei?

Sfântul Andrei, „cel întâi chemat” la apostolie era frate al lui Simon Petru, care s-a numărat, de asemenea, printre cei 12 apostoli ai Domnului, fiind amândoi fiii pescarului Iona. Erau originari din Betsaida, localitate situată pe țărmul Lacului Ghenizaret (Marea Galileii), din provincia Galileea, în nordul Țării Sfinte. Amândoi au fost pescari, alături de tatăl lor. Amândoi s-au numărat printre „ucenicii” Sfântului Ioan Botezătorul, ascultând timp îndelungat predicile acestuia în pustiul Iordanului, cu îndemnuri la pocăință și cu proorocia despre venirea lui Mesia.

De la acesta a auzit Andrei cuvintele:

„Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1,29).”

Sfântul Andrei  fost martor, alături de alți ucenici, la botezul Domnului

A doua zi după botezul Domnului în Iordan, Ioan Botezătorul stătea pe țărmul acestui râu cu doi dintre ucenicii lui, Andrei și Ioan (viitorul apostol și evanghelist), cărora le spune din nou:

„Iată Mielul lui Dumnezeu” (Ioan 1,36)” Auzind această mărturisire, cei doi ucenici au pornit după Iisus, în dorința de a-L cunoaște. Iisus i-a observat și i-a întrebat: „Ce căutați?” La care ei au zis: „învățătorule, unde locuiești?” El le-a zis: „Veniți și veți vedea”. Au mers deci și au văzut unde locuia și au rămas la El în ziua aceea (Ioan 1, 37-39). Andrei a anunțat apoi și pe fratele său Simon Petru că „a găsit pe Mesia” (Ioan 1,41).

Chemarea lui Andrei la apostolie

S-a petrecut ceva mai târziu. Este relatată de Sfântul Apostol și Evanghelist Matei prin cuvintele:

„Pe când (Iisus) umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut doi frați, pe Simon ce se numește Petru și pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreajă în mare, căci erau pescari. Și le-a zis: Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni. Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El” (Matei 4, 18-20 si Marcu 1, 16-18).

Sfintele Evanghelii mai pomenesc pe Sfântul Andrei doar de două ori

La înmulțirea pâinilor, dincolo de Marea Galileii, când el a înștiințat pe Mântuitorul că acolo, în mulțime, era un băiat care avea cinci pâini de orz și doi pești (Ioan 6, 8-9), iar a doua oară,   după  învierea lui Lazăr când, împreună cu Filip, au înștiințat pe Domnul că niște elini (greci), veniți în Ierusalim cu prilejul sărbătoririi Paștelui iudaic, voiau să-L vadă (Ioan 12, 20-22).

Sfântul Apostol  Andrei a  fost  primul propovăduitor al Evangheliei la geto-daci

După periplul său prin Asia Mică, Sfântul Apostol Andrei a predicat în  teritoriul   dintre Dunăre și Marea Neagră – cunoscut pe atunci sub  numele de Scythia (Sciția), dar și în teritoriile de dincolo de Prut, în nordul Mării Negre.

Colinde, legende și obiceiuri tradiționale românești de Sfântul Andrei

În sprijinul evanghelizării teritoriilor de pe țărmul apusean al Mării Negre de către Sfântul Andrei vin și unele colinde, legende și obiceiuri din Dobrogea și din stânga Prutului, adică din Basarabia, care amintesc de trecerea lui prin aceste locuri. Una din aceste colinde pomenește de „schitul” sau „mănăstirea” lui Andrei, la care veneau Decebal și Traian, cel din urmă ascultând și slujba săvârșită acolo.

Scrie Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, pentru crestinortodox.ro.

Ca și în cazul altor sărbători importante din an, credința populară asociază respectarea prescripțiilor sărbătorii creștine cu sănătatea (într-o astfel de zi nu se lucrează pentru a fi ferit de boli, pentru a fi păzit, împreună cu animalele din ogradă, de gura nesățioasă a fiarelor), cu prosperitatea (dacă vrei să nu suferi vreo pagubă în casa şi gospodăria ta, nu trebuie să împrumuți nimănui nimic în această zi), cu destinul personal (dacă vrei să te măriți/însori, să te vindeci de o boală sau să ți se împlinească altă dorință, bine e să posteşti măcar jumătate din această sfântă zi), cu prezicerea vremii (dacă în noaptea de Sf. Andrei luna este plină, iar cerul senin, iarna din acel an va fi umedă, dacă însă cerul va fi întunecat, deşi cu lună plină, dacă ninge sau plouă înseamnă că va ninge copios, iar nămeții de zăpadă vor fi cât uriaşii din alte vremi).

Ziua de Sfântul Andrei se cheamă şi Ziua lupului sau Gadinetul şchiop

Se ştie ce a simbolizat lupul pentru daci, dacă însuşi steagul lor avea înfăţişarea unui balaur cu cap de lup. Se credea şi încă se mai susține şi acum că, în ziua de 30 noiembrie lupul devine mai sprinten, îşi poate îndoi gâtul ţeapăn şi nimic nu scapă dinaintea lui. De aici şi credinţa că „îşi vede lupul coada”. În noaptea Sfântului Andrei se crede că lupii încep să vorbească, îşi pot mişca gâtul, devin mai sprinteni, iar oamenii care îi aud află secrete groaznice. Plata este însă una teribilă, pentru că aceşti oameni vor fi atacaţi de lupi şi se vor transforma în vârcolaci.

Noaptea de Sântandrei cunoscută în tradiția românească și ca Noaptea Strigoilor

Noaptea de Sf. Andrei este știută și sub numele de Noaptea strigoilor. Țăranul român credea că strigoii sau strigoaicele sunt fie duhuri ale morților, fie oameni vii al căror suflet, în noaptea Sfântului Andrei, bântuie satele, pricinuindu-le oamenilor şi vietăților din ogradă felurite pagube. Despre ei se credea, printre altele, că sug sângele nefericitelor victime.
Cât de mare le era teama de strigoi reiese din numeroasele mijloace de apărare, al căror numitor comun este usturoiul. În noaptea Sfântului Andrei, țăranii de altădată fie consumau în mod ritual usturoi, fie îşi ungeau trupul cu el. Intrările în casă – uşa, ferestrele, hornul sobei – erau şi ele unse. Nu erau neglijate nici animalele din bătătură (vaca, oaia, capra).

Cei credincioşi, în ajunul Sfântului Andrei, în amurg, se rugau în fața icoanelor pentru ca bunul Dumnezeu să îi apere de asaltul strigoilor

Alții apelau la descântece,incantații care se situează pe granița ambiguă dintre magie şi religie. Uneori, descântecul se aseamănă unei rugăciuni, alteori, intră în orizontul tenebros al vrăjilor. Descântecele sunt foarte diverse și se întâlnesc în folclor cu diferite ocazii: de deochi, de aplecate, de Iele, de sperietură… Descântecele pot fi trimise pe o apă curgătoare, iar arta descântatului presupune folosirea de diverse materii cu potență magică: se descântă, de pildă, în ceapă, cărbuni, cositor. Unele dintre descântecele legate de noaptea Sfântului Andrei sunt destinate protecției oamenilor de efectele întâlnirii cu strigoii.

Ziua de Sfântul Andrei se serbează prin nelucru în casă, că să nu strice lupii vitele

Primejdia nu este numai pentru vite, ci şi pentru oamenii care îndrăznesc să plece la drum, în ziua când porneşte şi lupăria. Tot din cauza lupilor nu se matură toată ziua, nu se da gunoiul afară, nu se rănesc grajdurile, nu se piaptănă, nu se fac zgârieturi, nu se face pomană şi nu se da nimic cu împrumut.

Dacă stăpânii casei nu muncesc, lupul nu se poate apropia. Totuşi, când soarta scrie altfel, primejdia nu se poate îndepărta, căci peste cele hotărâte de Sfântul Andrei, nimeni nu poate trece. În acea noapte vorbesc toate animalele, dar cine le ascultă ce spun, moare. La miezul nopţii de Sfântul Andrei se deschid cerurile.

Împotriva acestor primejdii, țăranul român folosește usturoiul

În egală măsură, casa, grajdul, cotețele, ușile și ferestrele acestora sunt unse cu usturoi pisat, ca să alunge duhurile rele la oameni și animale. Femeile au grijă că asemenea obiecte să nu fie lăsate afară. Se mai spune că ei dansează pe la răspântiile drumurilor, până la cântatul cocoşilor. Ei se bat cu strigoii vii, adică cu strigoii-oameni. A două zi, aceştia se cunosc după zgârieturile ce le au pe faţă. Pe alocuri, usturoiul este tăvălit mai întâi prin funingine. Unii astupă şi hornul sobei.

În noaptea Sfântului Andrei, în tradiția populară fecioarele își visează ursitul

Există multe practici de Sf. Andrei pentru ghicirea ursitului la fetele nemăritate, în care credința și magia se amestecă inseparabil. În unele locuri din nordul României, în ajunul zilei de Sfântul Andrei, înainte de culcare, ele pun sub pernă 41 de fire de grâu pentru ca îngerul păzitor să le arate, în vis, pe cel menit să le fie soț.
În alte părți, fetele merg la fântână cu o lumânare pe care o coboară aprinsă până la nivelul apei, sperând că își vor vedea ursitul in imaginea care se formează la suprafața acesteia. Sau fac din făină, apă și sare, în cantități egale, o turtă – „turta de Indrei ” pe care o mănâncă așteptând să le apară în vis ursitul care să le stingă setea cu o cană de apă.

Predicții populare de Sfântul Andrei, pentru nou an

În seara zilei de Sfântul Andrei, în multe locuri din România, toți membrii unei familii, dar mai ales fetele nemăritate și feciorii, seamănă boabe de grâu într-o strachină cu pământ. Omul al cărui grâu va crește frumos, va fi sănătos în tot anul care vine și va avea noroc. În alte zone geografice, în loc de grâu se folosesc ramuri cu muguri. La fel, dacă ramura va avea frunze și va înflori, omul respectiv va fi plin de noroc și sănătate întregul an, dupa cum ne povestesc Carmen Mihalache, cercetător la Muzeul Național al Țăranului Român din București si lui Ciprian Voicilă, sociolog la Muzeul Național al Țăranului Român din București.

Mănăstirea Peștera Sfântului Apostol Andrei

Mănăstirea Sfântul Apostol Andrei este considerată primul lăcaș de cult de pe teritoriul țării noastre, fiind în același timp și poarta de pătrundere a creștinismului pe teritoriul României. Se spune c ă , venind la propovaduire în Scythia Minor, Dobrogea de azi, Sfântul Andrei și-a ales pentru rugăciune și reculegere unele locuri retrase în păduri sau grotele unor stânci. Un astfel de loc este și peștera ce-i poartă numele. Conform scrierilor teologice și istorice, Sfântul Apostol Andrei a ajuns pe pământul dobrogean în jurul anului 60 d.Hr. şi s-a oprit cu ucenicii săi într-o peșteră aflată la marginea unei păduri, lângă localitatea Ion Corvin, despre care puteți citi aici.

Moartea Sfântului Andrei

Din Tradiție, mai știm că Sfântul Andrei a avut și un sfârșit de mucenic, fiind răstignit, la Patras, lângă Corint, cu capul în jos, pe o cruce în formă de X, căreia i s-a spus “Crucea Sfântului Andrei”.