Protestele 2.0 – concluzie de final a ceea ce a inseamnat #rezist

Voi incerca sa fiu scurt pentru a da loc si tovarasului Cristian Niculescu dreptul la cuvant din mijlocul Operatiunii Tricolorul, apoteoticul flashmob a ceia ce cu toti banuim a fi o finalitate a nenorocirii ultimelor saptamani, mai ales dupa muja tapana luata de TFL in urma dezincriminarii Abuzului in serviciu decisa de o curte de apel, care a demontat (daca mai era nevoie) toata propaganda de 2 bani in fruntea careia s’a aflat in toata perioada asta, intaiul dulap al tarii din dorinta vadita de a rasturna pentru a doua oara un vot legitim cu ajutorul armatei clonelor.

Acesta este dealtfel si ultimul meu post pe tema asta, ca o incheiere si concluzie in urma unei analize atente, asupra careia mi’am dedicat destul timp pentru a intelege ce dracu traim dincolo de perdelele de fum.

Asadar … la ce am asistat in toata perioada asta nu a fost nimic mai mult decat un experiment social a ceia ce as putea numi Proteste 2.0. Atentia externa asupra a ceia ce s’a intamplat pe la noi de aici a fost datorita faptului ca Romania a devenit din nou un soi de camp de experiment a unor noi metode de manipulare in care protestele sunt incitate, sustinute si intretinute cu ajutorul tehnologiei moderne de catre reale Centre de comanda si control al maselor.

Vremea protestelor clasice pare ca trecut, experimentandu’se acum noi metode de manipulare si intretinere a lor cum ar fi flashmob’urile sau activitatile de gen team-building care in toti anii astia s’au tot experimentat pe la noi in forme de mica anvergura pentru a urmari cat de receptivi sunt romanii la manipulare si respingerea ei, iar acum nu au facut decat sa il duca le duca la un nivel fara precedent prin lume.

De asemenea si in ce priveste reprimarea clasica a protestelor, s’au experimentat noi metode printre care cea mai trista treaba ramane aia cu scuturile umane reprezentate in mare parte de insasi copii celor care din inconstienta sau prostie s’au lasat manipulati sa ii foloseasca in acest sens.

Intr’un final, in urma experimentelor genului astuia de proteste ramane problema eficientei acestora la marginea ridicolului ajuns pana la cereri in casatorie sau cititul de cartii al unei generatii care nu citeste mai departe de titluri, pentru ca dupa cum am putut vedea, daca nu dau randament pe o perioada scurta de timp de la atingera masei critice, palesc odata cu pierderea notiunii de uncool si implicita scadere a numarului de like’uri. Desi poate parea la misto treaba asta, va spun eu ca nu e, in ziua de azi un banal  pentru unii reprezentand o parte importanta din viata lor pe care oricum si’o petrec in mare parte conectati in matrix’ul unde fiecare traieste paradoxul unei singuratati colective in bula lui.

Pe scurt asta este concluzia la care am ajuns eu unul din tot ce am vazut in ultima luna. Un experiment social pe cat de interesant pentru sociologi pe atat de periculos pentru soarta unei natii care se lasa divizata si manipulata atat de usor, fiindu’le furat intr’un final pana si dreptul la libertatea unui protest ce poate porni de la o cauza nobila pentru ca unii sa isi urmareasca interesele, cazul #Colectiv de acum un an si ceva fiind poate cel mai elocvent din istoria recenta!

Doamne tie sa iti multumim ca nu a iesit Operatiunea Bamboo!

De aici incolo ii las cuvantul tovarasului jurnalist Cristian Niculescu, care ajuns la al treilea si ultim episod al portiei de proteste tfliste (restul le gasiti prin arhiva), vine probabil sa confirme cu doza clasica de umor amar, mare parte a ceia ce am scris si eu pana aici, n’joy  …

Am fost aseară și mi-am luat, pentru a treia oară, rația de proteste. În regimul ceaușist, alimente de bază precum uleiul sau zahărul se dădeau cu rația, pe cartelă. La revoluția din 1989 , după ce-am ieșit în stradă și pe baricade și l-am alungat pe Ceaușescu, am zis că ne-am luat rația de libertate. Nici nu știam cât adevăr e-n chestia cu rația. Mai târziu am înțeles că revoluția ne-a fost furată. Așa cum sunt confiscate toate revoltele pentru cauze nobile. Ce e bun pentru oameni se dă puțin și se termină repede sau se fură. După trei milenii de civilizație antică, renascentistă sau modernă, libertatea, egalitatea în fața legii sau solidaritatea rămân mereu deziderate. Mereu de atins, mereu în fața noastră, așa cum stă felinarul la o lungime de braț în fața măgarului.

Mă uitam aseară la tinerii din fața mea și mă-ntrebam dacă știu: că piramidele s-au construit cu sclavi, că Roma s-a construit cu sclavi, legiuni și războaie, că Versailles s-a construit prin extorcare și corupție financiară, că ”părintele” abolirii sclaviei, Abraham Lincoln nu credea în drepturile egale ale negrilor cu albii, că dictatorul care a provocat moartea a 20 milioane de ruși, Stalin a împărțit lumea la Ialta cu democratul Roosevelt și cu Churchill, premierul celui mai mare imperiu colonial din lume. Că nu știm cine l-a asasinat pe Kennedy, cine a dărâmat really turnurile gemene, cine sunt cei de la ISIS. Dar știm exact cine sunt corupții României…
Deci, mi-am luat rația de proteste. Simt că e ultimul reportaj pe care-l scriu de la mitinguri. Mai scriu doar dacă se-ntâmplă vreo minune sau nenorocire, mai probabil ultima. Sunt un om obosit de revoluții ratate și sictirit de propria mizantropie.

Am ajuns pe la 20.30 în piață, ca să văd minunea, tricolorul din miile de lanterne ale mobilelor. Am călătorit cu metroul de la Crângași, ca într-o zi de lucru. Ai impresia că o parte, cei middle-age, merg la miting ca la serviciu. Altă parte, mai jună, merge ca la o seară de festival rock. Brățările, colierele cu crucea saxonă și inelele cu cap de mort sunt înlocuite cu pancarte, bannere și stegulețe. Chiar așa, nimeni nu s-a tatuat sau pictat pe față cu ”Muie PSD”?

 

Încă din metrou observ adaptarea la gerul de afară. Au apărut salopetele de schi, mai ales pe fete. Ies în stația Piața Victoriei, încadrat în fluxul de călători anticorupție. În scuarul din spatele stației, o gașcă de copii între 5 și 10 ani se imunizează la frig, tăvălindu-se prin zăpada murdară. Când obosesc, exersează aria vuvuzelei. A propos, mișună vânzătorii de vuvuzele tricolore. După cum arată, sigur nu-s trimiși de Soros.

Bun, revin la copii… Poate sunt eu tâmpit și mitingurile-astea sunt educative și fără risc. Puradeii tre să se călească-n lupta de clasă și să se-nvețe de mici cu muia dată guvernului.

Ba nu, cei mai mici nu sunt chiar fericiți. Tati, vreau acasă! strigă un țânc de vreo 3 ani. Răspunsul? Capul familiei fredonează un hit Gil Dobrică: Hai acasă, hai cu mine, să pornim la drum… bă, ești prost? Pac… și familia rămâne pe loc. L-am înregistrat pe micuțul care voia acasă, unde-i cald și bine. Mai încolo, un altul, tot de vreo 3 ani, e anesteziat în brațele tatălui. Are urme de lacrimi, probabil de la frig. Mă întorc cu spatele. Sunt furios, niciodată n-o să accept cretinismul ăsta cu adusul copiilor mici la miting!

În spate dau peste proiecțiile laser. Pe sediul BRD tocmai e afișat ”Hoții”. Mișto mesaj pe sediul unei mari bănci, într-o Românie în care clienții au procese cu băncile și le înjură pentru clauzele abuzive din contracte. Nu-i nimic, directorul BRD România ține cu poporul. François Bloch a spus că mitingurile n-au nimic de-a face cu instabilitatea politică. Oare cum ar arăta un spot publicitar cu sediul unei bănci pe care scrie ”Hoții” și cu sloganul ”Noi credităm anticorupția”? Ça marche, Mr.Bloch?

Mă sui în copacul meu favorit, din dreapta Muzeului Antipa, spre Bd.Titulescu. A fost ora 21.00, doamnelor și domnilor, transmitem știrile… 3,2,1 start! … 50.000(?) lanterne se aprind sub colile de hârtie de trei culori! Drapelul țărișoarei noastre dragi luminează piața, în urale și vuvuzele. Tricolorul e spectaculos, o să dea bine pentru televiziunile de știri din Vestul Europei. Trei culori cunosc pe lume/ Ce le țin ca sfânt odor/Sunt culori de-un vechi renume/Amintind de-un brav popor. Așa începea imnul României socialiste, cântat pe vremuri pe arenele patriei. Pe stadionul Piața Victoriei scorul e 1-0 pentru protestatari și meciul continuă.

Acum se intonează imnul actual, tot cu cuvintele proiectate pe clădire. Gata, mi-am luat și porția de deșteptare.

Cobor să beau un ceai moca, de la tefeliștii amabili, care au taraba chiar sub copac. Primesc bonus și un biscuit. Știți bancul cu Ștefan cel Mare când a căzut de pe cal, cu fața-n noroi? S-a șters la gură și a zis repede: Yammy, ce buuun! Biscuiți? Iar răzeșii au răspuns în cor: Biscuim, Măria-Ta! Cam așa și noi, în Piața Victoriei. Biscuim.

Sursa din terenul de lupta al TFL.

Gata fratilor … pun si eu capat aici! Sa ne revedem cu bine la flashmob’urile din vara cand sper sa vad o adaptare a dansului pinguinului, un flashmob atat de popular la diverse evenimente sociale gen, nunti/botezuri/cumetrii … de ce nu si proteste!

P.S. Tovarase Vasile, iti e clar acum?

P.S. 2 Cica au fost infitrati chiar si mineri …