75 de ani in aceste zile de la evenimente care au schimbat soarta lumii!

La 7 decembrie 1941, fara declaratie de razboi, Imperiul Japoniei ataca baze americane in Oceanul Pcific, in special pe cea de la Pearl Harbour, in scopul anihilarii a cat mai multor unitati navale si forte aeriene americane, si invada Indochina, Tailanda, Malaezia, Indiile Olandeze – Indonezia de azi – si, ulterior, Hong Kong si Arhipelagul filipinez, aflat atunci sub protectorat SUA.

Pregatirile de razboi japoneze au fost minutioase. Trupele lor,formate din  veterani ale razboiului purtat inca din 1932 cu China nationalista, fusesera bine antrenate si echipate, dispuneau de harti detaliate si erau sprijinite de o consistenta coloana a 5 a, formata din expati japonezi si chiar englezi recrutati ca spioni. In plus, dispuneau de tancuri, artilerie si sprijin aerian consistent.

In fata lor, desi pe hartie dispuneau de forte superioare, aliatii erau profund divizati, iar fortele lor erau in realitate inferioare calitativ; in plus, nu dispuneau de blindate, iar sprijinul aerian era slab.

In aceste conditii inaintarea japonezilor a fost fulgeratoare. Pe rand, pozitiile britanice au cazut in fata lor, cu tot eroismul militarilor occidentali. La 30 ianuarie intreaga Malaezie, Hong Kong, parte a Thailandei, Indochina franceza si parti din Indonezia erau deja ocupate. La 31 ianuarie 1942 incepea o batalie decisiva, Batalia pentru Singapore.

.

Marea Britanie investise enorm in asa zisa Fortarea Singapore: 3 aerodroame, sute de buncare, o baza navala enorme, fortificatii samd  construite insa nu spre Malaezia , de unde au venit japonezii, ci spre Mare!!, o eroare cu consecinte tragice. Mitul invincibilitatii albilor asupra asiaticilor era alimentat de propaganda antebelica britanica, dar realitatea era ca guvernul engleze nu alocase suficiente fonduri pentru completarea dotarilor, adica pentru crearea unor forte armate locale echipate cu armament modern si a unei forte aeriene eficiente si mai ales moderna, sprijinita de o retea radar si bazata pe aerodromuri cu piste betonate si echipata cu cele mai noi modele de avioane de lupta.

In aceste conditii trupele engleze, australiene, indiene si locale, malaezieni si chinezi, au fost nevoite sa lupte in conditii de egalitate cu atacatorii japonezi, fara a isi putea valorifica superioritatea numerica; in plus, mii de militari aliati erau, de fapt, trupe administrative si nu luptatori.

La 8 februarie japonezii reusesc sa creeze un cap de pod pe insula , declansandu-se lupte extreme de violente chiar in orasul Singapore.

Desi inferiori 1 la 3, soldatii japonezi vor provoca grave pierderi trupelor aliate. In plus, Singapore va fi atacat nonstop de aviatia japoneza; la 14 februarie cad in mainile japonezilor depozitele de munitii si rezervoarele de apa.

In aceste conditii inevitabilul umilitor s-a produs: la 15 februarie 1942 peste 90.000 de militari aliati se predau japonezilor, cea mai mare capitulare britanica din istorie.

Ulterior, japonezii vor desavarsi capturarea Indiilor Olandeze si a Filipinelor, luand in captivitate sute mii de soldati si civili aliati. Pierderile material si umane ale aliatilor sunt imense.

Pentru cei captivi urmau 3 ani si jumatate de iad, foarte multi fiind utilizati drept sclavi la constructia de cai ferate, aerodromuri si drumuri sau la extragerea de minereuri din mine. Pe langa albi milioane de asiatici vor fi luati in sclavie de japonezi; nici azi nu se poate da un numar exact al mortilor si disparutilor in timpul sclaviei la japonezi, care s-au purtat abominabil cu acesti oameni.

De trista amintire ramane Calea ferata a mortii Tailanda-Birmania, unde peste 130.000 de prizonieri occidentali si asiatici vor pieri de boli, extenuare, foamete, batai si executii sumare.

Trecatoarea Iadului, o „taietura” in munte, care a costat viata a mii de prizonieri.

Un punct negru ramane si fortarea a mii de femei sa devina prostituate pentru bordelurile de campanie ale armatei japoneze.

Pierderea prestigiului albilor va avea drept consecinta prabusirea intre 1945-1975 a tuturor regimurilor coloniale din Asia, doar cateva insule ramanand sub controlul fostelor puteri coloniale, care paraseau Asia cu coada intre picioare.

In acelasi timp razboiul va pregati terenul pentru ridicarea Chinei si exportul  de comunism in intreaga regiune, fapt care a condus dupa 1949 la declansarea mai multor razboaie extrem de sangeroase.

Cu toate sfortarile comunistilor insa doar China, Coreea de Nord, Vietnam si Laos au ramas in spatele „cortinei de bambus”, adica state comuniste.

La finele razboiului mii de militari japonezi au fost judecati si ulterior spanzurati sau impuscati pentru crime de razboi si crime contra umanitatii. Insa, discret, mii de criminali japonezi care prezentau interes, datorita experimentelor facute de oameni cu arme chimice, bacteriologice si alte asemenea arme – peste 100000 de victime – , au fost facuti scapati de aliati.

Japonia era invinsa in 1945 si fortele sale armate demantelate, abia in ultimul deceniu fortele sale de autoaparare primind acceptul de la SUA sa se doteze cu armament modern, desi numeric sunt abia cateva zeci de mii militari.

Nici azi insa Japonia nu isi poate infrunta trecutul sau criminal. Mai fortat, mai cu jumatate de gura s-au prezentata”scuze si regret” si s-au platit reparatii de razboi, dar niciodata nu au cerut iertare. Iar premierul de azi, recent vizitatorul nostru Shinzo Abe, este recunoscut pentru ambitiile sale revizioniste si pentru glorificarea militaristilor japonezi, fapt pentru care este persona non grata la Beijing.

Si totul din cauza zgarceniei unor ministri de finante care nu au alocat Ministerului de Razboi de la Londra banii necesari…dupa buget, coane Fanica!!