Zilele astea am retrait cumva absolvirea liceului datorita Alexandrei, aka Fata lu’tata. Mi’am adus aminte de multe lucruri frumoase de atunci, mi’am adus aminte de colegi, de dascali, de nebuniile ce le faceam si mai ales de bucuria tineretii ce o traiam atunci. Anul asta se implinesc fix 20 de ani de la momentele alea … si oftez cand imi aduc aminte cat de trist am fost cand iesind pentru ultima oara pe poarta liceului realizam ca s’a terminat poate cea mai frumoasa perioada din viata mea si cred ca lucrul asta s’a intamplat multora dintre voi.
Pornind de la postul lui Marean, o sa incerc si eu in cateva vorbe sa rememorez cativa dascali care mi’au marcat viata …
Esti prost, stai dracu in patratica ta ca se prind restul si nu mai pot sa te trec!
Domnul Lepadatu, profesor de matematica … un om de un calm deosebit si multe vorbe de duh mai ales cand isi iesea din pepeni. Intr’un final realizand cu cine are de a face se multumea sa ne dea cate un 5 daca stiam ecuatia de gradul al doilea. 
Dintr’o clasa de magari, unul trebuie sa raga mai tare si ala esti tu!
Doamna Mirea, profesor de limba si literatura romana … un om de o calitate deosebita care desi era de o strictete si rigoare la fel de deosebita iar din cand in cand ne mai ardea cate una dupa ceafa, desi avea o mana grea, avea si un suflet mare! Ne’a ajutat pe multi dintre noi sa intelegem ce dracu e cu viata asta si mai ales sa intelegem ca trebuie sa ne respectam prin rezultatele bune de la scoala parintii care fac sacrificii si eforturi pentru noi. Tot cu doamna Mirea am fost si in cele mai frumoase tabere unde spre deosebire de scoala era un cu totul alt om, ne rasfata, intelegea, iubea si proteja ca pe copii ei. Aveam libertatea maxima cu conditia sa nu calcam pe bec si credeti’ma ca nimeni nu a facut’o.
Domnule elev, matale ajungi pe la mine la ore ca trenul, niciodata la fix!
Domnul Colesniuc, profesor de tehnologie, una din materiile de specialitate. Era un dascal care isi respecta meseria si pe noi, mereu venea imbracat la costum si cravata, pedant si manierat, un dascal de scoala veche la care trebuia sa mananci materia pe paine. Cu toate astea, stia sa fie si om, desi te ardea la note intr’un final inchidea ochii sa te ajute sa iti castigi si tu painea.
Cuiva ii e dor de Cristinel!
Domnul Deac „Chelu”, profesor de fizica si chimie. Cristinel era ceva de care nu ii era nimanui dor pentru ca reprezenta o subtire tija metalica imbracata intr’un cauciuc gros cu care te mangaia pe carca atunci cand te prindea ca vorbesti sau ai altceva de facut in ore. Era ca dracu pentru ca sala avea covor de cauciuc pe jos, iar domnul Deac se incalta cu o pereche de papuci tot cu talpa de caucic … venea pe la spate ca o pisica si numai te trezeai din senin cu o arsura pe spate de iti sareau capacele si iti trecea orice chef de vorba. Cu toate astea era un om deosebit, stia cele mai bune bancuri si ne trecea pe la materiile astea care oricum nu s’au prins de noi nici cat parul de broasca.
Si ar mai fi … imi aduc de toti profesorii aminte de parca ieri am terminat scoala … dar ma opresc aici ca sa va las loc si voua. 
Pe final, sa revenim putin in prezent ca e randul lor acum …
bate vant de indignare isterica prin tarisoara – mare scandal mare cu metodele de antrenament in gimnastica de performanta, astept cu interes ca niste olimpici de fizica,chimie,matematici sa acuze dur nemenicii de profesori care i-au terorizat cu tone de culegeri .. privim inapoi cu manie , mai ales ca viitorul pare de rahat. de unde atata nostalgie binevoitoare catre fostii nostri profesori ?
Poate pentru ca unii dintre noi au puterea sa recunoasca faptul ca au avut ceva de invatat de la ei chiar daca au mai luat cate o palma dupa ceafa sa se trezeasca la realitate?! Despre gimnastica si mizeriile care se intampla am un articol prin draft … mi atat de sila ca nu am reusit sa il termin. Mai iau vreun malox ceva si poate pe maine o’i reusi.