Cronica unui weekend VI (prelungit)…

Parca toate au tinut cu noi … incepand de la vreme, pana la un trafic foarte liber si un drum linistit. Tinta inspre care am plecat pentru a petrece acest weekend (prelungit cu ocazia Rusalilor) a avut ca si tinta, Lacurile Tocile din judetul Sibiu, un loc binecuvantat de Dumnezeu printr’o frumusete salbatica ce nu a fost prea mult intinata de mana omului, unde s’a desfasurat si o mica intalnire clubopel.com/astraclub.ro. Locatia se afla la aproximativ 10km de orasul Sibiu si pe langa linistea ce o gasesti acolo, principalul punct de atractie sunt cele 5 lacuri naturale, un mic paradis pentru pescari pasionati. Eu am cautat linistea acolo, in compania unor prieteni cu care nu m’am revazut de ceva vreme si nu pot sa spun decat ca am petrecut in compania lor niste clipe minunate, pentru care le multumesc! 😉

Ca tot ne aflam in Sibiu, nu avem cum sa ratam o vizita prin acest oras superb, ce a fost mereu pentru mine un loc de promenada ce sa imi aduca linistea unui oras boem ce parca cumva este desprins de tara asta … l’am gasit la fel de frumos, curat si boem cum il stiam, plimbarea prin centrul istoric aducandu’mi linistea pe care in alta parte cu greu o gasesti.

Surpriza placuta a acestei calatorii, a fost vizita la Cetatea Calnic, aflata in judetul Alba …

Numele așezării provine din slavul „kal” sau „kalinik” (=lut, lutos, ung. sáros hely), fiind preluat, mai întâi, de români sau de unguri, de la care l-au preluat ulterior sașii. Numele săsesc al localității este Kelling și vine de la primii stăpâni, familia nobililor Kelling. La fel ca și alte familii de sași, aceștia au devenit probabil din greavi niște adevărați comiți. Greavii de Câlnic sunt menționați încă din 1267, 1269 și 1309. Cetatea a fost restaurată între 1962-1964, iar astăzi a fost transformată într-un centru cultural știintific internațional. Unul greavii de Câlnic cu numele său de Chyl de Kelling, a construit la mijlocul secolului al XIII-lea donjonul de la Câlnic și îl folosea drept locuință. Chyl a cumpărat apoi Blajul, iar urmașii lui au continuat să cumpere satul Cut, Vingardul și multe alte teritorii. La Câlnic a fost descoperit și material preistoric, precum și vagi urme medievale din secolele XI-XII, dar așezarea medievală propriu-zisă datează din secolele XII-XIII. Nivelul cel mai consistent corespunde consolidării domeniului nobiliar al greavilor (1267). În anul 1599 Câlnicul a fost jefuit de armatele lui Mihai Viteazul, iar cetatea a fost pustiită.

Reședința inițială cuprindea prima incintă, un edificiu patrulater de sub capela actuală (probabil un donjon inițial din care s-au ridicat numai fundațiile, fiind repede abandonat). Adrian Andrei Rusu presupune că acesta ar fi fost însă numai un altar rectangular al capelei. Donjonul actual a fost ridicat în jurul anului 1272 și are o formă dreptunghiulară. A fost numit și Turnul Siegfried, iar grosimea zidurilor lui ajunge la un metru. La început avea numai 14 m înălțime, dar a fost ridicat ulterior la 20 m. La parter se afla o pivniță boltită în semicilindru. Aceeași boltă semicilindrică o întâlnim și la primul etaj, iar celelalte niveluri nu mai au boltă, ci tavan. Tot la primul etaj, pe peretele de vest, exista și un șemineu, iar în săpătură au fost descoperite și fragmente de cahle. O dată cu lucrările de restaurare conduse între 1962-1964 a fost descoperit ancadramentul bipartit al unei ferestre, cu câte trei lobi în fiecare dintre cele două părți, care indică o fază gotică timpurie, poate din a doua jumătate a secolului al XIII-lea.

Unul din cele mai frumoase momente a fost cel din capela aflata in incinta cetatii, unde se afla si o mica expozitie de arta religioasa romaneasca veche …

In secolul al XIV-lea au început o serie de procese de partaj ale posesiunilor greavilor, odată cu decăderea rolului lor politic. În 1388 moare greavul Ioan, ultimul moștenitor pe linie bărbătească, și cetatea intră în posesiunea familiei greavilor de Vingard, moștenitorii pe parte feminină. În 1430 cetatea este vândută de către Johann Geréb de Vingrad comunității săsești, care o cumpără. În a doua jumătate a secolului al XVI-lea fortificația a fost adaptată noilor cerințe, o dată cu răspândirea armelor de foc: este ridicată a doua incintă, în escarpa vechiului șanț, iar donjonul este înălțat cu încă un etaj. Tot atunci se ridică barbacana și turnul-bastion în formă de potcoavă, și se înalță prima curtina primară. În același timp, o dată cu demontarea parțială a drumului de strajă, au fost adosate cămări de provizii pe zidul primei incinte.

Sursa: wikipedia.org

A fost cu adevarat o supriza placuta, incinta fiind ingrijita si frumos amenajata, cum rar mi’a fost dat sa vad pana si la alte obiective turistice mult mai renumite! Din pacate nu este deloc promovata, descoperirea ei a fost in urma unui banal indicator rutier, hotarandu’ne in ultima clipa sa ne ducem sa o vizitam desi asta presupunea un ocol de cativa kilometrii. A meritat din plin, iar celor care trec prin Alba sau Sibiu, le recomand sa nu rateze acest obiectiv turistic de o frumusete aparte caruia i’a fost conservat valoarea istorica.

Mai jos, gasiti un mic filmulet in care am adunat cateva din imaginile acestei superbe mini’vacante, n’joy …

Pe final mai pot concluziona doar ca … am petrecut un weekend de la foarte relaxant si frumos in sus! 😉