Consiliul concurentei: 80% din ofertele de Black Friday sunt inselatoare!

Pentru cei care au fost constienti de asta, nu este deloc o surpriza rezultatul analizei facute Consiliul Concurentei asupra ofertele de Black Friday, care a fost facut luand in calcul toti marii vanzatori din online, desi, atunci cand au fost acuzati neoficial de catre cumparatori ca practica ilegalitati, au negat mereu cu vehementa lucrul acesta!

Astazi avem si confirmarea oficiala ca toate acuzatiile cumparatorilor au fost mai mult decat justificate:

Comercianţii online nu respectă legislaţia în domeniu, în cadrul campaniilor de reduceri, a constatat
Consiliul Concurenței în urma unei anchete sectoriale privind comerţul electronic.
Astfel, în cadrul analizei, autoritatea de concurenţă a remarcat faptul că preţul la care se aplică
reducerea (preţul de referinţă, care apare “tăiat”), afişat de comercianţii online, este mai mare
decât nivelul prevăzut de lege, pentru aproximativ 80% din produsele monitorizate.
Conform legislaţiei (OG nr. 99/2000), orice comerciant care intenţionează să facă o reducere de
preţ trebuie să o raporteze la un preţ de referinţă, respectiv la cel mai mic preţ practicat în acelaşi
spaţiu de vânzare în ultimele 30 de zile.
Mai mult, Consiliul Concurenţei a constatat că în cazul a aproximativ 29% din produsele
monitorizate, de Black Friday 2017, preţul tăiat a fost mai mare chiar decât preţul maxim practicat
în ultimele 30 de zile. Acest fapt indică o creștere/menținere artificială a prețului de referință de
Black Friday.
Astfel, din datele analizate de autoritatea de concurență, există un comportament generalizat de
nerespectare a normelor legale privind campaniile de reduceri de prețuri. În aceste condiții,
mecanismele de manifestare a concurenţei prin preţ în cadrul promoţiilor sunt distorsionate,
percepția clienților cu privire la preţul real (prețul de referință) fiind deformată.
“Această practică, de a creşte sau de a menţine artificial prețul de referință în cadrul promoţiilor
(ex. Black Friday), creează consumatorilor impresia că beneficiază de o reducere mai mare decât
este în realitate. De fapt, consumatorii plătesc un preţ apropiat celui din afara campaniei, ceea ce
poate constitui o încălcare a legislaţiei în domeniu”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, Preşedintele
Consiliului Concurenţei.
Ancheta sectorială a reliefat faptul că, în general, mai mult de jumătate din volumul vânzărilor
principalilor retaileri sunt la prețuri promoționale. Astfel, o mare parte din produsele comercializate
de toate platformele online importante şi care au fost monitorizate au avut prețuri reduse durate
lungi de timp (chiar peste 75% din timp).
Astfel, preţurile practicate de de comercianţii online cu ocazia campaniei Black Friday sunt
comparabile cu cele din cadrul altor campanii. Ca urmare, Black Friday se individualizează mai
degrabă ca o campanie de volum, decât de reducere a preţurilor.
Din datele analizate, reiese faptul că sursa principală a reducerilor de prețuri constă în negocierea
unor discount-uri importante cu furnizorii. Acest lucru adâncește și mai mult barierele existente între retailerii mari și cei cu o poziție de piață nesemnificativă.

Aici gasiti intregul comunicat oficial.

Sunt curios acum, care vor fi masurile Consiliului Concurentei in acest sens, reactiile marilor magazine si mai ales ale clientilor care ani de’a randul s’au lasat prostiti sa le umfle astora conturile desi multi erau constineti ca sunt tepuiti intr’un fel sau altul!

7 comentarii la „Consiliul concurentei: 80% din ofertele de Black Friday sunt inselatoare!”

  1. Și cum interzici boului să fie bou, tovarășe ? Capitalismul se bazează pe natura bovină a cetățeanului, așa cum socialismul se bazează pe natura ovină a acestuia. Trebe actualizată poza, aia e de la defilarea de 23 august laugh

    Răspunde
  2. Din partea mea, n’are decat sa fie cat de bou vrea sa fie, problema este ca nu putem ignora doar faptul ca unii incalca legea cu atat de multa nonsalanta si nici dracu nu are nimic impotriva! O fi el capitalism, dar daca tot stam de ziua pana dimineata cu justitia in gura si ne culcam seara cu biblia statului de drept la capatai, zic ca de pe aici trebuie sa inceapa cineva (habar n’am cine) sa aplice legile alea care exista dar nici dracu nu isi bate capul sa le respecte, de parca boii aia de cumpara de la ei ii si exonoreaza de raspunderea legala doar prin faptul ca sunt niste boii.

    P.S. Pai si 23 august, nu era un soi de Black Fridey al vremurilor alora? Cand mai gaseai la oferta asa ingramadeala la bere indoita si mici cel putin dubiosi? laugh

    Răspunde
  3. Deci pentru încă odată se dovedește că această zi special dedicată Fraierilor, care de fraieri ce sînt nici nu-și dau sama că de fapt Ziua este Noapte(!), această ocazie de prosteală numită și Black FraieriDay, este deci ocaziunea perfectă pentru a demonstra gradul de asimilare a practicilor prin care se inoculează creere atrofiate ale po’pulaţiunii cumpărătoare de rahaturi de orice fel.
    Pentru că absolut tot ce se vinde în noaptea excitant de tentantă, sînt deci doar rahaturi frumos ambalate cu cuvinte magice care începe cu Reduceri și se termină cu ceva Procente, aberant de mari sau de mici.
    Și cum sînt mulți care pun botu la tot ce începe cu sloganuri de Reduceri, uite așa se fac vînzările, se raportează cifre umflate din vîrfu pixului, se creează starea generală de nebunie schizofrenic-alzenhaimeriană necesară pentru intimidarea dușmanului, a fraierilor, pardon, deci pentru ca să le ieaie mințile de tot, ca să-i zăpăcească și ca să-i îndobitocească pînă la nivelu la care ar cumpăra orice, numai pentru că este la Promoție.
    Trăiască Blackk FraieriDAY Luminos !
    .
    P.S. Două zeci, Două zeci… dacă înțelegeți ce vreau să spun…

    Răspunde
  4. pai justitia nu e totuna cu dreptatea, tovarase Ice – si nu o spun eu, o spun altii calificati in bransa asta .. ori justitia este de dreapta cam de cand s-a inventat pe planeta, inclusiv la noi, inclusiv in perioada comunista .. pe scurt , daca speta este despre tras teapa fraierilor, aproape intotdeauna fraierii sunt de vina , la noi, si oriunde in lume .. o solutie posibila e similara cu ce s-a intamplat in biserica – schisma – adica sa avem niste tribunale ale fraierilor, un cod comercial si penal al lor, samd .. dar trebuie sa recunosti ca suna ca naiba laugh

    Răspunde
  5. Ca si concluzie partea asta e foarte buna si spune cam tot ce trebuie, adica promotiile nu sunt despre noi ci despre ei wink nr. clientilor este doar un atu de negociere:
    „Ca urmare, Black Friday se individualizează mai
    degrabă ca o campanie de volum, decât de reducere a preţurilor.
    Din datele analizate, reiese faptul că sursa principală a reducerilor de prețuri constă în negocierea unor discount-uri importante cu furnizorii. Acest lucru adâncește și mai mult barierele existente între retailerii mari și cei cu o poziție de piață nesemnificativă.”
    Masurile daca vor exista le vor trage tot clienti, eventualele amenzi chiar si mari vor fi mascate in pierderi si vor diminua impozitele companiei catre stat, deci… pana la urma nu ar strica sa ne educam un pic, sa fim mai intelepti si sa cumparam daca ne trebuie si nu din impuls ca e Blackshit… oricum e in fiecare zi laugh

    P.S. Bravo d-l Cola, Tribunalul Poporului sa fie si executii in piata! laugh

    Răspunde
  6. Tovarășe Vasile, nu asimila poporul cu fraierii … Noi suntem o țară cu mai multe popoare, dincolo de etnie – din câte îmi aduc aminte, doar poporul prm-ist, transformat în poporul basist, rebranduit în poporul iohannist-corporatist, își dorește țepe in piața publică laugh .. in schimb fraier poate fi oricare, la un moment dat ..

    Răspunde
  7. Interesant d-l Cola, adanc! good Filozofie, analiza si logica wacko adica poporul nu e fraier tot timpul, cateodata i mai vine si mintea la cap… din pacate eu nu prea am fost pe faza la momentele astea de iluminatie, …sa nu-mi dai exemple cu ’89, ’96,’04 sau 2015 laugh

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la IceWorld|DeuteriumCore

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura