Daca Dumnezeu nu ar exista, ar fi necesar sa-l inventam.
( Voltaire )
Ca oameni trebuie sa credem in ceva … fie ca alegem sa credem in ceva supranatural … fie ca alegem sa credem in noi … trebuie sa credem in ceva, pentru ca lipsa de credinta in ceva duce la o pierdere in propriul abis interior, pana la nerecunoasterea noastra nici macar dimineata cand ne privim in oglinda. Alegerea a ceva in care sa crezi apartine fiecarui individ in parte … unii cred in Dumnezeu, exprimat in diverse forme, altii cred in ei insasi, altii cred in cei de langa ei … dar ce te faci atunci cand nu mai crezi in nimic?! Regasirea credintei cred ca pleaca in primul rand de la noi … primul pas pe care trebuie sa il facem este sa ne regasim increderea in noi … pentru a mai putea crede si in altceva! Dar oare cum facem asta?! Exista retete miraculoase, modele de urmat?! Parerea mea este ca NU … deoarece fiecare dintre noi este un individ … cu propriile ganduri, propriile experiente … propriile unghiuri de a privi si analiza lucurile … de aceia este poate atat de complicat. Increderea in Dumnezeu atunci cand esti pierdut … este destul de greu de pus in practica pentru ca lucrarea LUI este misterioasa pentru noi oamenii si cu greu o mai putem vedea atunci cand ochii si sufletul ne sunt acoperiti de ceata. Increderea in oameni este cu dus si intors … pentru ca nu toti cei care te scot din rahat iti vor neaparat binele, la fel cum nici cei care te baga in el iti vor raul! Increderea in tine insuti … este greu de gasit … atata vreme cat te scufunzi in letargia in care refuzi de a mai face ceva … ceva constructiv care sa iti readuca increderea ca mai poti face ceva … si este de inteles … pentru fiecare dintre noi, pentru ca fiecare avem asemenea momente … in care pur si simplu lasam totul jos … nu mai facem nimic … doar incercam sa ne odihnim dupa numeroase tentative nereusite de a face ceva si parca toate intoarse impotriva noastra … ca o ironie … a faptului ca, cu cat incerci mai mult sa faci ceva … cu atat o sa iti iasa mai pe dos, mai ales daca ceia ce faci o faci obosit … nehotarat … cu jumatate de masura … CU LIPSA DE INCREDERE!
Si in urma a ceia ce am scris … oare nu rezulta ca increderea in ceva este insasi esenta ca fiecare dimineata sa iti fie mangaiata doar de aburi de cafea dincolo de amarul ei?! Oare nu rezulta de aici ca un rasarit de soare poate sa fie rasarit doar daca crezi ca este un rasarit … chiar daca nu il vezi dincolo de nori … ci pur si simplu crezi in el si astepti cateva clipe pana iti va darui o raza … doar pentru ca ai crezut …
… chiar daca dimineata iti prevestea furtuna …
… nu este oare mai usor sa te ridici din letargie si sa mergi sa cauti soarele acolo unde stii ca este … decat sa privesti trist norii si ceata ce il acopera …
… oare nu credinta ca exista dincolo de nori te va ajuta sa il gasesti … chiar daca asta presupune sa pasesti tu pana la el?! Ce ai sa gasesti acolo iti va lumina sufletul cenusiu … si iti va readuce increderea in tine … pentru ca pasii tai … te’au dus pana acolo … tu ai creat minunea soarelui de dupa nori … soarele pentru tine nu a fost doar si numai un dar primit degeaba … pe care nu l’ai aprecia … nepurtand urmele pasilor tai inspre el … si poate nici ca nu l’ai vedea … ca soarele tau unic … ci ca un banal soare al tuturor …
Dar daca esti prea obosit totusi sa faci acei pasi inspre el … ai accepta oare sa fi purtat pe brate pana acolo … ultimi pasi pana la el sa ii faci tu … ca iti poarte amprenta?!
Uneori, stiu … este greu sa facem si asta … inchisi in propriul interior … cei care ar incerca sa ajunga acolo ii consideram invadatori ai propriului spatiu autoimpus … dar oare daca am crede totusi ca nu incearca sa il invadeze … ci sa sadeasca doar flori … pentru a lumina si colora … cenusiul lui?!
Invariabil cum o dam … tot la credinta ajungem … si atunci … cred ca cel mai bine este sa ne regasim credinta in ceva … chiar daca uneori este atat de greu … viata poate sa fie trista fara ea … sau plina de zambete … daca o regasim in ceva …
In aburi de cafea inchei si acest post … si cred in aceasta zi ca este una frumoasa … mangaiata de soarele ale carui raze generoase nu sunt intunecate de nori si sunt dincolo de frigul ce incearca sa ii fure din frumusete … nu am sa il las …