Prima zi de iarna …

… afara mirosul iernii s’a transformat in gerul rece … ce musca cu salbaticie parca din sufletul meu. Il primesc … imi este cunoscut … iarna sunt eu … o zi frumoasa … cu un rasarit bland privit printre florile de gheata ce au impodobit geamurile … arta la care iarna ii va ramane vesnic maiastru. Ma bucur de aceasta zi ca de ultima … mangaiat de aburul de cafea fierbinte … poate singurul moment de magic zbor inspre lumii ce nu imi sunt refuzate. Aprind o tigara … nefericit blestem si viciu … si in fumul ei albastru imi privesc visele … ce le’as pune ca pete de culoare in conturul ce poate trebuie sa mai astepte pana ii va veni (sau nu) randul. In linistea ce ma inconjoara … imi aud respiratia … sunt eu cu mine … o cana de cafea si o tigara ce isi arde linistita existenta scurta intr’o scrumiera. Ma gandeam uneori ca poate de la o tigara am avea multe de invatat … povestea ei incepe intr’o stare inerta … ce odata aprinsa … isi arde existenta cu intensitate pana la capat, chiar daca in urma ei nu ramane decat scrumul, ce praf in vant va deveni … ea … si’a ars existenta … fara teama ca in scrum se preface.

Cafeaua din aceasta dimineata … parca este mai amara decat cea de ieri … as putea sa ii mai pun un cubulet sau o lingurita de zahar … dar oare facand asta, nu as transforma’o in cafeaua de ieri? Ma bucur de ea asa cum este … si ii las aroma sa ma mangaie doar … fara a o vrea mai dulce decat este … caci poate in cea de maine, voi regasi dulcele celei de ieri, dincolo de amarul celei de azi …

Ma uit in sus acum … si mai sorb o gura de cafea …

Buna dimineata … iarna …