Crimele celor doi doctori de la spitalul Sf. Pantelimon, care ar fi fost savarsite in sectiile ATI unde isi asumau dreptul de viata si moarte asupra pacientilor vulnerabili, ar trebui sa deschida o discutie mult mai ampla si anume una cu privire la posibilele numeroase crime care s’au petrecut prin spitale in pandemia COVID.
Cazul urmasilor lui Menghel de la Sf. Pantelimon, nu cred ca sunt un caz izolat
Cum nici generalizarea nu e buna, pentru ca am cunoscut medici dedicati profesiei lor unii chiar dincolo de juramant, tot la fel nu cred ca ce s’a intamplat la spitalul Sf. Pantelimon este un caz izolat si tocmai de aia, discutia mortilor din spitale in timpul pandemiei trebuie deschisa acum, cand procurorii de caz spun ca ar exista dovezi ale acestor practici macabre.
Numarul mare de morti din spitale, primul indiciu din multe altele
Dupa pandemie nimeni nu a pus intrebari cu privire la numarul urias de morti in spitalele din Romania, comparativ cu alte tari. Exista numeroase marturii ale supravietuitorilor care au trecut prin iadul Covid al spitalelor din Romania, in care se vorbeste cu subiect si predicat de faptul ca multe dintre procedurile aplicate nu au facut decat sa agraveze si chiar sa duca la decesul multora din cei internati, desi este posibil ca multi dintre ei sa nu fi ajuns intr’o stare critica cu un tratament adecvat. De asemenea exista dovezi si marturii clare cu privire la suprimarea tratamentelor pentru bolile cronice cu care multi pacienti erau internati, astfel ca multi nu au mai beneficiat de medicamentatia de diabet, boli cardiovasculare, etc, in aceasta discutie intrand si faptul ca peste 80% din pacientii dependenti de terapiile pentru cancer, au murit in aceasta perioada findu’le luat dreptul la aceste terapii.
„Nu la spital!” pentru ca „toti stiau”
Cine a avut probleme in perioada aia si avea si ceva pile printre cadrele medicale cu siguranta ca daca de un loc privilegiat nu s’au putut lipi, atunci macar de sfatul asta au avut parte: NU LA SPITAL! Pentru ca DA, „toti stiau” la fel cum „toti stiau” si de dezastrul vaccinarii cu mizeriile alea de zamuri experimentale, motiv pentru care daca nu te vaccinau „la chiuveta” ca depindeai de mizeria aia de hartie ca sa iti pastrezi serviciul, atunci macar iti ziceau sa iti vezi de treaba „pana o trece nebunia”.
Despre toate astea cand se va discuta si mai ales, cand se va face lumina?
Cand cei care poate ca au murit cu zile pentru a fi aruncati in saci de plastic, fara a beneficia nici macar de o inmormantare crestineasca, li se va face vreodata dreptate? Dar pentru cei care au supravietuit, dar au ramas cu sechele pe viata din cauza schemelor de tratament empirice? Dar mortilor arsi in spitale? Dar celor multi naivi care au sufera nestiuti de nimeni in urma inocularii cu mizeriile alea de seruri experimentale, pentru care au garantat multi din medici corupti din sistem, doar pentru a face planul?
Ice,
Sincer, tu chiar crezi că va deschide cineva conserva asta de viermi câtă vreme cei culpabili mai sunt în viață?
Nu-mi spune că va fi un Nuremberg medical. Pentru asta ar fi nevoie de tabăra invingătorilor care să înițieze acțiunea în justiție și de tabăra invinșilor aflată într-o boxă .
Din ce văd eu raportul de forțe, învinși și învingători este neschimbat.
Nici macar vreo iluzie plapanda nu mi’am facut in sensul asta, ci doar am deschis discutia despre elefantul din camera.
Mă tem că această criză va reduce discuția în spatiul public la linia premonitorie vizionară trasătă de tovarășul Bil Gates .
Va mai fi încă o conspirație devenită realitate.
P.S:
Discuția a avut loc sub auspiciile Aspen Institute.
Dacă conspiraționiștilor le va trece prin cap să verifice câți ministri ai sănătății și politicieni români sunt membri Aspen Institute, atunci să te ții emulație și ce ploaie de granturi va fi pe fact checkeri.
Apropos de conspirationiști și Spitalul Clinic de Urgență “Sf. Pantelimon “ din București.
Euthanasie involuntarș în baza deciziei luate de medic prin analiza costurilor în raport cu beneficiile sociale, binele comun etc. a apărut ca argument în rândul celor ce apără medicii de la ATI.
Se înceracă o formula de legalizare a euthanasiei involuntare, o reintroducere si permanentizare a campaniei Aktion T4, când medicii germani au fost autorizaâi să selecteze pacienți „considerați bolnavi incurabili, după cea mai critică examinare medicală” și apoi să le administreze o „moarte milostivă”, https://en.wikipedia.org/wiki/Aktion_T4 ..
Mulți dintre cei ce le iau apărarea au relații cu Aspen Institute filiala din România.
Monstruosul are o mare forță de contaminare, tocmai fiindcă se poziționeaza dincolo de judecata ântr-o scară de valori comune , între binele si răul cotidian. Monstruosul e un rău pe care nu suntem pregătiți a-l evalua, e dincolo de uman.
Vedem acum cum în aceste evenimente moartea este banalizată, iar decizia de a suprima viata cuiva este fundamentata „științific”.
Anterior, în pandemie, intubarea forțată a pacientului lucid, sedarea cu morfina si administrarea midazolamului a fost considerată a fi bună practică.
Iar dacă pacientul intubat murea urmare a unui sepsis generalizat cauzat de o infectie nozocomiala intraspitalizeasca, prima cauza deces era Covid-ul. Mai tineti minte că nu se mai făceau necropsii?
Puțini din lumea medicală au avut atunci curajul să exprime dubii profesionale în spațiul public.
Ca și acum.
Probabil sigur, vor fi publicate linii ghid pentru administrarea „moarții milostive”, compensate și decontate integral de la bugestul CNAS.
Poate victimele de la pantelimon, au fost tratate pe ‘protocol’ , ca și pentru covid .. nu putem înțelege ce și de ce s-a întâmplat, dacă nu știm detalii legate de indici de performanță medicală stabiliți de minister în conivență cu ceea ce se numește colegiul medicilor.. gen, grad de ocupare paturi ATI, cost per pat ocupat, etc .. îmi este greu să îmi imaginez că două doctorițe și-au descoperit vocația de mengele simultan și în același timp, în văzul asistentelor și restului de personal.. cazuri de ucigași în serie în spitale s-au mai văzut la alții, dar nu erau organizați în grupuri..
Eu nu înțeleg ce draku e acel colegiu al medicilor – sindicat ? for profesional? ONG? Că până acum a fost doar pe contrasens, de fiecare dată – pandemie, cazul de față, etc ..
Total de acord cu tine! Si din punctul meu de vedere pare ca vorbim totusi de o procedura „standard” si zic asta avand la cunostinta si niste atitudini similare la nivel declarativ, probabil ca unii dobandind „experienta” si curaj in timpul pandemiei, sentimentele alea existand la fel de probabil ca pana atunci, doar la nivel launtric.
Cu privire la Colegiul Medicilor tot ce am inteles eu pana din organizatia asta obscura este ca avem de a face cu o organizatie de acoperire a malpraxisului, pe modelul acoperirii malpraxisului din Justitie de catre sectiilor de procurori si judecatori din CSM! Adicalea, in loc de o ancheta independenta, preiau baietii astia cazurile si trec la operatiunea de acoperire si albire, in urma carora singurele masuri „disciplinare” find mutarea acelor medici pe alte sectii sau, in cazurile „grave” pe la alte spitale si treaba merge inainte.
Colegiul medicilor nu le-a găsit vreo vină. RAFILA nu le-a găsit vreo vină. Ciolacu nu le-a găsit vreo vină. Colegii de acolo nu le-au găsit vreo vină. Păi corb la corb ochi nu-și scoate. Nu-i adevărat, dom’le! E lumea rea! Pînă mai ieri erau „îngeri” care ne scăpau de virus!
Ce exagerări!
Eu sunt un exemplu că o droaie de medici și asistente sunt orice,dar NU ce afirmi matale!
Neoplasm stadiu IV în 2015,uite că am trecut și de COVID 19,și nu cu ajutorul vracilor și șamanilor.
Afirmați prostii cât Everestul!
Dumneata ai citit articolul pana la capat, sau te’ai multumit cu titlul pe modelul analfabetului functional, ca argumente folosind niste platitudini rasuflate ?
Multa sanatate va doresc!
Sunteti ca un tanc rusesc in logica doamna! e o eroare logica sa presupunem ca o experienta individuala este suficienta pentru a nega o tendinta generala sau statistici mai ample. Sper sa intelegi ceva…
Ai ramas un zombie, din cate se vede, de la neoplasm sau rahatul de sars, nu pot spune, dar logica ta e varza… ai avut profesor universitar (ala de la Mures) legat de pat si `indopat` cf unui protocol al unei comisii obscure… in timp ce era lucid…despre ce vorbim, doamna draga?
Wow!
Deci mai bine mă înscriu în corul haterilor,mulți netrecuți prin ce-am trecut eu…
Mă rog,oricum rămân la ideea că e mai bine să aștept procesul,sperând că vor fi probe și martori,plus experți.
Procurorii valahi sunt multe,dar nu experți.
Cu toata empatia pentru suferinta prin care treceti si tot gandul bun-crestinesc, din cate vad, tineti neaparat sa faceti parada de analfabetismul functional! Pentru dumnevostra ce inseamna expresia …”PRESUPUSELE crime”/”POSIBILELE crime” din enuntul articolului? Doar intreb.
Deci faptele din Pantelimon nu trebuie generalizate dar pornind de la aceasta ancheta putem extrapola/suspecta ca decesele din pandemie au fost crime si trebuie anchetate?
Eu zic sa citesti articolul integral, nu doar acel pasaj ce era cu dedicatie, pentru ca e vorba de un context. Sau, si in cazul matale analfabetismul functional nu cadreaza? #dacat zic
Am citit si regret ca nu mai primesc cele 2 minute inapoi. Supozitii fara dovezi + putina conspiratie, nimic de valoare. Afirmatia de mai sus este o contradictie fara logica aruncata doar pentru a crea o legatura si pentru a justifica inca un paragraf in articol…varza.
Deci pentru tine oamenii arsi in spitale si cei morti cu zile, abuzurile celor tinuti fara simptome si toate nenorocirile din vremea aia, sunt doar „supozitii fara dovezi + putina conspiratie”? De la analfabetii functional nici Dumnezeu nu cere! N’ai pierdut nimic, du’te linistit!
Oh da, miroase Arahat pe-acolo… Dar asta nu se va întâmpla de vreme ce tot criminalii și pedofilii conduc lumea.
Mamă ce bine ar suna să se vadă ce o făcut cu adevărat și câți bănuți s-o încasat
Deci cele doua nemernice au fost inregistrate de servicii si date in vileag la momentul oportun. Poate ne spun serviciile cine le a instigat la crima. Ca nu cred ca au facut o dupa capul lor. Arahat, gheorghita, rafila sau altcineva?
Mai terminati-o cu serviciile ca sunteti penibili, dati responsabilitaea si asumarea in capul lor… au vorbit asistentele pt ca se temeau de controale, erau altceva in foaie si altceva ce trebuia administrat DE ELE, nu de doctor, doctorul se spala pe manini: nu eu, asistenta.
Debordantule, sunt foarte multe stenograme aparute deodata ca sa nu fie mana serviciilor. Au aparut pina si stenogramele unor convorbiri private intre asistenti medicali. Ceea ce inseamna ca cineva tinea sub supraveghere tot ceea ce se ntampla in acel spital.
Ce treaba are sula cu prefectura? Am zis eu ca nu ar fi serviciile? Am zis ca se da vina instan pe ele de parca nu FAPTELE conteaza ci serviciile ca le manipuleaza in folosul lor. Faptele au existat, deci? Daca au existat si aia au murit ce mai conteaza ca servicii ca nu stiu ce?
Da, bun moment ar fi…
E trist ca nimeni nu calculeaza crimele politicienilor prin legile adoptate dupa 89 care au dus in final la un sistem de sanatate ptr saraci si unul ptr bogati. Nu cred ca mai exista undeva in lume sa fii obligat sa cotizezi si cind esti bolnav sa fii obligat sa mergi la privat. Au inceput prin legea in care cotizatiile merg direct la bugetul de stat
Eu de mult discut problema crimelor din pandemie. Ele au fost răsplătite cu sporuri salariale în sectorul medical, cu efecte în psihologia medicilor pe care le vedem și azi.
„Adevăratul extremism. Răpirea oamenilor pe stradă pentru a fi duși cu forța la spital”
Nenorocirile alea s’au petrect prin multe locuri din Romania, sa nu uitam ca unii au stat internati luni de zile la inceputul nebuniei, desi nu prezentau niciun simptom ci doar testele alea dadeau „pozitiv” desi PCR’ul nu era conceput ca un test pentru Covid, creatorul sau avetizand ca este un test cu un urias grad de fals pozitiv.
O plină de respect reverență in fața Domnului Marius Mioc prezent aici și acum.
În mod public doresc să-i mulțumesc pentru acribia manifestată în plandemie.
În asediul trolli-lor pe acest subiect este revigorant să regăsești și o voce rațională.
„Când veţi cunoaşte adevărul, adevărul vă va elibera.”
Gura pacatosului …
Cam mult zbucium pe subiect, de unde deduc , tovarășe Ice, că ai călcat pe câteva bombeuri militare .. nimeni nu deține adevărul absolut, dar .. spunea cineva mai sus – cotizăm câți cotizăm, dar dacă vrem să fim siguri că nu mierlim de la vreo neglijență crasă, mergem draku la privat.. am semnale directe de la persoane apropiate că se lovesc de un zid de nesimțire în spitale, mai ales în cazul bătrânilor suferinzi.. chiar ciolacu spunea recent că vor trece iar la achiziții centralizate că se fură ca in codru .. până și idioții mai spun lucrurilor pe nume uneori .. achiziția de vaccinuri fără număr, refuzul tratamentelor pentru alte boli cronice în pandemie, alte furturi și abominatii din aceeași perioadă – gen ‘protocolul’ după care și-au dat duhul mulți mulți nefericiți – de asta avem voie sa vorbim, sau se supără tot soiul de cunoscători ?.. chiar și așa, după o vorbă celebră, o întrebare simplă – dacă sistemul de stat, care înghite mulți bani, e atât de eficient, de ce sri, mapn și alți speciali, au spitalele lor ( plătite tot de noi )? probabil au suferințe medicale speciale ..
Am prostul asta obicei tovarase, unii s’au aprins destul de tare pe subiect, de unde pot sa inteleg doar ca subiectul asta e TABU. Ce pot doar sa le doresc e sa vina vremea aia cand va folosi cuiva si odata cu momentul asta sa si traga unii ce merita! Din ce imi pare mine, nenorocitele alea de creaturi sinistre cu diploma de medic par a fii, ca si in cazul SNSPA, „victimele” unui soi de sacrificiu ritualic al sistemului, dar nimic mai mult, sitemul public de sanatate, de la pandalie incoace, find transformat in vaca de muls pentru cel privat.
Cu privire la sistemul de sanatate, cred ca e evident pentru toata lumea ca sistemul actual nu mai are nici in clin nici in maneca cu sanatatea, decat partial si pe alocuri! Cauza e politizarea si coruptia pana la os din interiorul lui, sinecurile si nepotismele ca si in restul sistemelor vitale functionarii unui stat, iar singura cale ramasa find destructurarea si reconstructia lui din temelii, pentru ca de reformat nu ai ce sa mai reformezi, cum nici pe cel de invatamant. Bineinteles ca nu’s atat de naiv incat sa cred ca se va misca macar un degent in sensul asta, unde vom asista cel mult la demisia managerului de spital si inlocuirea lui cu un alt cadru de nadejde.
Târziu , dar o astfel de discuție este absolut necesară ! Cu acele protocoale au omorât oamenii !
Dpmdv cel mai grav a fost atunci cu cei, altii decat covidatii, care nu au avut acces la tratamente si servicii medicale, din cauza ca multe spitale erau transformate in suport covid. am avut 88% din bolnavii oncologici decedati in perioada aia, enorm. Multi din cei decedati in perioada aia, neinfectati, au fost bagati la moti covid. chiar asa, ati mai auzit in perioada aia de infectii nozocomiale, desi spitalele functionau chiar si la capacitate de peste 100% …iar cand erau la 50-60%, numai de nozocomiale auzeai toata ziua?
Nu – e interzis – pandemia e tabu – talmudic. Wwf
Nu mai interesează pe nimeni 😔
Și-au luat sandâcul 😔 morții nu mai vorbesc.
Niciodata nu se va face dreptate pentru mortii si cei care au supravietuit plandemiei, niciodata. Niciodata nu se va face nici nimic in reformarea sistemului de sanatate, va fi din rau in mai rau. Dumnezeu sa ne dea sanatate.
Si la ora actuala sunt oameni care refuza sa mearga la spital chiar daca au diferite prboele care nu pot fii toate tratate sau facute la domiciliu
Dupa toate nenorocirile din ultimi ani exista o frica, cumva de inteles, din pacate.
Despre Spitalul „Sf. Pantelimon” , nici pâine, nici circ:
Articolul are meritul de a fi echilibrat, iar autorul chiar este una dintre vocile cu legitimitate profesionala. Calitatea argumetatiei domniei sale justifica un efort de a lectura materialul.
P.S.
Despre cum cosmetizeaza /legitimeaza euthanasia … intervine bagajul cultural.
El introduce in argumentatie lipsa de sens a actului medical in raport cu beneficiile pacientului, Aici pacientul ar fi cel indreptatit sa se pronunte, si nici nu este moral sa permiti exprimarea prin procura a acestui drept.
Apelul la Platon este in mare suferinta caci Platon se naşte la sfarsitul secolului lui Pericle, intr-o familie ateniana nobila, dar cu simpatie pro-spartana iar maturitatea si-o atinge in momentul in care Sparta era învingatoare, iar Atena supusa.
Modelul social spartan ultra utilitarist nu prea poate fi armonizat cu valorile ortodoxiei.
Din acest motiv invocare in argumentatie a Republicii lui Platon, duce mai degraba oportunist catre Thomas Morus care a scris despre practica uciderii bolnavilor în Utopia, practică văzuta de acesta ca „act de intelepciune, religios si sfant”.
Incepe sa se cosmetizeze si legitimeze o forma soft de Aktion T4.
Am convingerea ca scoala de gandire germana a justificat-o temeinic .
Articolul lui Astarastoaie trebuie totusi luat in seama caci va avea impact. Si cum la noi se preiau in copy/paste normele, probabil se va face un melanj intre liniile ghid din UK. Canada, Belgia si Olanda
https://youtu.be/6gbNTHjhMko