Istoric:
Începuturile schitului Dervent se pierd în negura vremii. După cum se ştie, cea mai veche vatră monahală de pe teritoriul ţării noastre este consemnată în partea de sud a Scythiei Minor, între Tomis şi Durostorum, localizare care corespunde cu poziţia Derventului, dar primele informaţii istorice sigure despre înfiinţarea unei sihăstrii în apropierea acestei vechi cetăţi datează abia din secolul al IX-lea. Puternica sihăstrie întemeiată aici de călugări autohtoni, sub influenţa vechilor aşezări monahale din partea locului, era dependentă de eparhia Tomisului şi Durostorumului şi avea legături duhovniceşti atât cu sihăstria rupestră de la Basarabi şi mănăstirea de la gurile Dunării, cât şi cu Mănăstirea Studion din Constantinopol şi cu alte aşezări monahale din Athos şi Balcani
După moartea Părintelui Elefterie, cei mai mulţi fraţi s-au răspândit, rămânând numai unul sau doi. Pentru aproximativ un an de zile – din august 1990 până în august 1991 – se va forma o nouă obşte sub conducerea protosinghelului Modest Zamfir, fost stareţ al Mănăstirii Cocoş (jud. Tulcea).
La 17 septembrie 1991 a fost numit egumen al Mănăstirii Dervent ieromonahul Gheorghe Avram – vieţuitor în obştea Mănăstirii Cocoş din anul 1984, unde îndeplinise ascultările de chelar, şofer şi apoi econom. Om tenace şi muncitor, dar şi cu dragoste de mănăstire, va porni de la o obşte care număra patru vieţuitori – părintele Movileanu Lazăr de la Mănăstirea Cocoş, ierodiaconul Dionisie Ulezu – şoferul Mănăstirii şi fraţii Matei şi Ion – pentru a ajunge în anul 1993 la un număr de 24 de vieţuitori.
Pe data de 17 Iulie 1993, monahul Nicodim, ctitorul schitului Peştera Sfântului Apostol Andrei din acea vreme, s-a accidentat mortal pe când confecţiona geamurile de la turnul peşterii. Acest schit aparţinea de Mănăstirea Dervent, astfel că jumătate din obştea Părintelui Gheorghe Avram a fost transferată la aşezământul situat la 30 km depărtare, în apropierea localităţii Ion Corvin. La Dervent au rămas doar câţiva vieţuitori: ieromonahii Gheorghe şi Andrei, ierodiaconul Elefterie, rasoforul Varnava şi patru fraţi, dar în aprilie 1994 numărul lor crescuse deja la treisprezece.
Prin dăruirea şi munca neobosită a stareţului Gheorghe Avram şi a celorlalţi vieţuitori, acest loc sfinţit prin jertfa supremă a unor martiri din zorile naşterii noastre creştine a început să reînvie din cenuşa uitării în care dictatura comunistă a încercat să-l îngroape zeci de ani la rând.
În ciuda dificultăţilor financiare, căci biserica fusese de curând renovată, la l august 1993 au demarat lucrările pentru construirea unei clădiri ce urma a adăposti stăreţia, chiliile, trapeza şi arhondaricul. Până la terminarea acesteia, oamenii care rămâneau peste noapte dormeau fie în paraclis, lângă Sfânta Cruce, fie în biserică, pe aşternuturi improvizate, iar vieţuitorii mănăstirii au locuit în vechile chilii, pe care I.A.S.-ul le transformase în magazii şi deveniseră aproape neutilizabile. În prezent, acestea au fost reamenajate şi consolidate, fiind folosite pentru cazarea muncitorilor.
Martirii de la Dervent şi istoria Sfintelor Cruci
Ceea ce leagă trecutul istoric al Derventului de prezentul începutului de mileniu III şi explică supravieţuirea în timp a acestuia nu este atât aşezarea înfloritoare de la sfârşitul secolului al X-lea, cât mai ales prezenţa aici a Crucii de Leac, ca o mărturie vie a vechimii şi intensităţii vieţii creştine din această zonă.
Deşi aproape deloc consemnată în scris, istoria Sfintelor Cruci de aici poate fi reconstituită parţial cu ajutorul legendelor şi povestirilor din popor, păstrate şi transmise prin viu grai din generaţie în generaţie, la fel ca şi evlavia faţă de aceste sfinte odoare cu un trai la fel de zbuciumat ca cel al neamului nostru.
Tradiţia spune că la sfârşitul secolului I d.H., când Sfântul Apostol Andrei propovăduia Evanghelia lui Hristos pe teritoriul Dobrogei, a trecut şi prin părţile Derventului, unde, lovind cu toiagul într-o stâncă, a făcut să curgă un izvor, din a cărui apă şi-a potolit setea şi în care i-a botezat pe primii creştini de aici.
Sursa: dervent.ro
Cu astea fiind stiute … si pentru ca era sfanta zi de pasti, am ales Manastirea Dervent, ca loc de prihana a sufletului si am pornit, insotiti de o zi superba inspre acest loc sfant, pentru a ne gasi cateva momente de liniste, inspre acest loc binecuvantat de Dumnezeu si vestit prin partile locului pentru minunile care le face … si iaca ce am gasit …