Fuse, fuse si se duse si 2019 ca sa vina 2020. Treizeci de ani au trecut de la primul revelion capitalist de la care imi aduc aminte ca a lipsit pentru prima oara discursul traditional de anul nou al intaiului tovaras, dar la care nimeni nu i-a dus lipsa, desi lipsuri erau in continuare la fel de multe.
Pentru ca, aseara, am revazut niste scenete si scheciuri ale revelioanelor de altadata si m’a intrebat cineva mai tinerel cum era pe vremea aia, am zis sa scriu pe aici cateva randuri cu ce imi amintesc si eventual, voi aia care ati prins vremurile alea, sa completati. 
Pe vremea aia, principala distractie a mari majoritati a romanilor era programul special de Revelion de la televizorul care trona in fruntea mesei, cam si singurul moment din an cand programul nu se termina la ora 22.00 ci pe la 5.00 dimineata si neaparat de fiecare data cu o Perinita. Era si cam singurul moment din an cand noi copii eram lasati sa stam pana adormeam de la sine dupa ce ne zbenguim printre mesele intinse in sufragerii si la care se adunau familiile de rand, cu mic cu mare.
Meniul de pe mese era unul de reala sarbatoare, imi aduc aminte ca nu lipseau din el nici atunci sarmalele, salata de beauf ornata cu braduti de castraveti si tot soiul de forme din masline la care se lucra epic, ouale umplute cu pateu si garnisite cu maioneza, ceva friptura, prajiturile, tuica, vinul, cafeaua tinuta special pentru momentul asta, cum si „tigarile fine” al carora rege incoronat era Kent’ul care de obicei se impartea cu zgarcenie intre meseni.
Pentru toata „bogatia” asta insa, pregatirile incepeau cu saptamani bune inainte, sau mai exact lupte grele duse la cozile infernale pentru orice, de la butelii la un kil de carne sau cateva oua era o adevarata lupta, si le tot strangeau ai mei ca sa fie „de sarbatori”. O epopee era si coada la sifoane, imi aduc aminte ca asta era unul din blestemele mele, „tie iti trebuie sa bei cu sirop”, in fapt o minciuna sfruntata pentru ca de obicei pe langa alea doua-trei pahare de sirop cu sifon pe care le apucam, restul se ducea pe spritzurile cu zaibarul adus de vreun fin/verisor/cumnat de la tara.
Ca entertainment, pe langa programul de la televizor la care se facea liniste cand erau scenetele jucate de marii actori ce se petreceau cu hohote de ras plus bancurile mai mult sau mai putin „daunatoare regimului”, muzica era asigurata de vreun pick’up/casetofon/magnetofon rusesc/polonez la care se rulau ceva hit’uri „decadente” occidentale, piratate si procurate „pe sub mana” printre horele si sarbele traditionale care erau completate de vreun Generic/Azur, care cantau un soi de „premanele” de dragul diversitatii …
Pe la noi pe la copii, la aia mai norocosi, uneori venea si Mos Gerila odata cu vreun organ de partid de prin familie/prieteni, eu aveam un unchi care era ceva secretar pe la Judet, dar era zgarcit cu spume, de obicei „ma ungea” cu cel mult vreo 2-3 portocale de care ma bucuram ca de cine stie ce, dar cam atat, ca in rest de nelipsitele unse palmi dupa ceafa nu ma lipsea taica’miu si le luam in repriza scurte pana dimineata sau cat reuseam sa rezist pana ma prididea somnul printr’un colt de camera alaturi de restul de pustime adunata ah-hoc.
Pentru cine nu facea insa Revelionul acasa, mai exista si varianta petrecerilor tovarasesti organizate pe la restaurante/cantine, un soi de adunare generala cu colegii de pe la uzina unde fiecare presta pentru prosperitatea patriei. Masa, muzica si dansul erau asigurate de tovarasii care fie prestau munciile de bucatar/ospatar fie de DJ’eii acelor vremuri, care strecurau pe ici pe colo printre hore si sarbe si ceva muzica decadenta occidentala de pe aceleasi benzi/casete piratate care ajungeau via securistii care faceau bani grei (si) din asta. Ca meniu pe la mesele astea organizate in mod cert era ceva mai multa bogatie decat in rest cand pe la aceleasi restaurante/cantine nu puteai zice ca te puteai lafaii ca la momentul ala.
Noi copii, in cazul in care tovarasi parinti participau la petrecerile tovarasesti, eram abandonati pe acasa in custodia vreunei rude, bunici in general, ca tinerii tovarasi ai muncii sa se poata bucura de petrecerea bine organizata, in siteza puteti vedea mai jos si cam cum se facea treaba asta …
Si petrecerea continua pana undeva in jurul diminetii cand tovarasi se adunau pe la casele lor reci, unde asteptau cu nerabdare sa vada principalele secvente ale programului de Revelion de la TV in episoadele numite, „Daca doriti sa revedeti”, prilej de bucurie la ciorba de potroace si pentru aia care statusera peste noapte cu nasul in pahare pe acasa.
Noi copii, dupa noaptea petrecuta ad-hoc sau pe la bunici, o luam la pas cu Socrova, care era o chestie confectionata din sarba in care erau prinse niste asa zise flori si ornamente din hartie creponata si care o reparam ca dupa fiecare sorcovit hotarat care cele mai multe ori un chin pentru capetele patrate inca de spritzurile noptii de revelion.
Facand un mic salt peste timp, Revelioanele astea s’au tinut cam la fel si in primi ani dupa Revolutie, cand noi adolescentii, incepusem sa avem pretentii la libertate si sa ne organizam si noi propriile Revelioane si le organizam cam pe acelasi model din comunism, adica, ne adunam pe undeva pe la careva pe acasa, unde veneam fiecare cu ce putea rupe de pe la mesele parintilor de Revelion, le punea pe o masa si de aici incolo, la lumina unei instalatii de pom spanzurata prin casa, ne rupeam in figuri pe muzica decadenta si la fel de piratata, dar de data asta din abundenta pentru tot romanul care deja putea sa isi faca chiar si propriile copii la radio-casetofoanele dublu casett recorder ce invadasera proaspata piata capitalista.
https://youtu.be/JMDCfsMnnPc
De baut beam ce se aduna, de multe ori apeland la clasicul „cocaltz” care se prepara turnand tot ce aveam intr’o galeata sau lighean si se servea direct de la sursa pana cand, de obicei, trebuia sa faci macar o vizita pe la baie unde sa decartezi amestecul in exces, sau sa tragi un nanic pe buda dobarat de cocaltz, spre disperarea restului de participanti la chermeza. 
De pipat, se pita cam tot la fel, din chistoacele adunace pe dimineata facandu’se cateva 1-2 „penale” in hartie de ziar care se postea de toti aia care inca mai erau in picioare.
Si uite asa, dragi tovarasi si pretini, anii au trecut dar multe din obiceiurile alea inca le regasim prin casele multora dintre romani. Muzica s’a schimbat ce e drept, Ciorba si Salam’ul face legea, bauturile sunt mai scumpe si mai fine, tigarile la fel, boxele mai mari si mai hotarate, artificiile mai smechere … dar in rest, nici foarte departe de ce era odata.
Gata, ma opresc aici, va las pe voi sa continuati, La Multi Ani, bai fratilor, EU NU REGRET NIMIC!