E clar ca noi ca popor nu avem nici cultura mancatului la restaurant dar nici minte multa sa ne duca!
Povestea asta este legata de niste cunostiinte cu care am fost impreuna la un restaurant cu specific turcesc, unul ales de ei. Mie imi chisa limba numai cand citeam meniul ala cu tot soiul de nume se terminau in kebab ca de mirosul ce ma lesina la matze nu are rost sa vorbesc, in vremea in care cunostiintele astea ale mele si’au comandat intr’un final niste snitele cu cartofi prajiti. 
Am incercat sa ii conving, ca daca tot suntem acolo sa nu aleaga ceva atat de banal, dar, ash … n’ai avut cu cine frate, motivatia lor a fost ca …
Ba, noi mancam ce stim si ce suntem obisnuiti sa mancam!
Pai bine-bine mai frate, dar ca sa mananci niste odiosi cartofi prajiti cu un banal snitel … la ce dracu te mai duci la restaurant cu specific, unde mai dai si o gasca de bani?!
Eu unul sunt extrem de pofticios si mai ales curios cand vine vorba de mancare, fiind foarte deschis la orice experiente culinare cu conditia sa nu imi intoarca stomacul pe dos. Imi place sa experimentez orice bucatarie a lumii, sunt fan mancare asiatica si arabeasca. Pana si pe la fastfood prefer ce nu mananc acasa, ferindu’ma din rasputeri de odiosii cartofi prajiti cu orice parte anatomica de pui, porc sau alte banalitati de astea. Prefer o shaworma cinstita pe care o fac mult mai rar acasa.
Voi cum sunteti? Cand mergeti sa mancati pe undeva, va luati ce mancati si pe acasa sau preferati ceva ce mancati rar pe acasa, sau chiar deloc pana atunci?
Depinde ce bucătar are cârciuma în cauză, indiferent cat de fitoasa este.. uneori găsești o friptură clasica cum nu îți iese acasă, alteori mâncarea chinezească e garnisită cu ingrediente curat asiatice , gen praz
.. in general e pe specializare – mici si ciorbe într-un loc, chinese in altul, pizza in altul, indian în altul, samd..
Ai dreptate, ca am fost eu in localuri de basini, unde mancarea costa cat un plin la masina, iar de mancat mancai cu greu niste porcarii ce aratau bine prin fafurie da la gust erau ceva intre tencuiala si rumegus. La localul asta eu mai fusesem, patron turc si tot personalul in rest. Fac o mancare de te lingi pe unde iasa … le’am recomandat eu mai demult locul si s’a nimerit sa il aleaga acum. Cand i’am auzit ce au comandat … m’a luat mila. In rest …eu si cand merg pe altundeva si vreau sa experimentez ceva traditional, ma iau dupa vorba aia:
Daca vrei sa gasesti miere, ia’te dupa albine!
Si iote asa, am mancat de exemplu pe la Dragonul Rosu o mancare chinezeasca belea, la un restaurant ratacit prin incinta, care nu iti zicea nimic la prima vedere, dar am vazut eu ca acolo se duceau toti chinezii din zona.
Tot asa am mancat si cele mai bune fructe de mare din viata mea in Grecia, la un soi de baraca mai degraba decat restaurant pe care o ocoleau toti ca nu era pompoasa si exemplele poate continua.
P.S. In Italia am mancat cea mai oribila pizza din viata mea, oricat am incercat eu sa gasesc mierea luandu’ma dupa albine!
„fiind foarte deschis la orice experiente culinare cu conditia sa nu imi intoarca stomacul pe dos.”
Păi tocmai pe ideea asta mergi atunci când comanzi ceva ce știi că nu poate fi stricat de bucătar (decât dacă-și dă silința).
Am fost într-un restaurant turcesc și mâncarea comandată de mine – deși ceva nou pentru mine – a fost cu indulgență mediocră. Și ajungi în situația în care dai 50-100 lei pe mâncare ce știi că-ți place sau dai 50-100 lei pe ceva ce s-ar putea să-ți placă?
„In Italia am mancat cea mai oribila pizza din viata mea”
Asta pentru că ne-italienii au altă definiție pentru pizza: un aluat plin cu cât mai multe. De câte ori n-ai auzit pe cineva să se plângă de o pizza că are „prea puține” pe ea?
Dar câți știu oare că pizza trebuie să aibă, de fapt, foarte puține ingrediente. 3-6 de preferat. Margherita – mama pizzei – are doar 3 (pe lângă aluat): roșii, mozzarella și busuioc.
––
edit: geez, fă și tu ceva cu citatele, să iasă în evidență…
@Ionut – depinde cat de deschis esti si cat de mult te astepti ca mancarea pe care o primesti sa fie ceva ce seamana cu ce stiai. Mie unul imi place tot ce e deosebit si mai ales ce nu seamana cu ce stiu sau am mai mancat, chiar daca imi ia ceva vreme sa inteleg ceva dupa ce rumeg prima imbucatura.
Legat de Italia si pizza. Sa ne intelegem, pizza nu este o mancare italiana, ci mai degraba atribuita lor. Nu exista o reteta originala de la mama ei, ca aia ar fi mai degraba o lipie grasa ce provenea din gastronomia egiptului antic. In concluzie, Margherita este o inventie de’a lor, un soi de pizza saracului, saracia fiind si ingredientul minune ce a facut’o celebra in timp si nu vreun magnific gust al ei, lucru ce am observat ca in Italia se pastreaza si azi.
La saracia aia de italieni toata mancarea are mai degraba miros decat gust, ca de pus pun ingrediente cu mare strangere de inima, de unde rezulta si plangerile justificate ale romanilor de care povestesti ca pe la noi se mananca mult si bine nu ca pe la aia … doar de miros. D’aia e si considerata sanatoasa mancarea lor: mai mult mirosi decat mananci. Culmea e ca si saracia aia de italieni sunt de aceiasi parere cand ajung pe aici de unde nu ii mai vezi dusi. 
Nu prea am ce sa le fac la minunile alea de citate, nici pana azi nu prea pricep de ce dracu nu merg codurile. O sa mai sap.
Tovarase Ice, bine zisa aia cu ‘saracia aia de italieni’ – ma doare la basca ca nu iese citatul in evidenta, se pricepe ce vreau sa spun… faptul ca mancarurile sunt ‘naturalizate’ pe piata tinta e normal .. dar cum draku se face ca, sanatoasa sau nu, naturalizarea iese beton in america de exemplu – gen mancarurile asiatice, mexicana, pizza si orice vrei, iar prin europa se schimba povestea .. plus ca mancarea care nu e destula e la fel de proasta ca aia aiurea gatita
.. cred ca tot americanii au scornit barfa asta ..
Tovarase sa moara Cibilan, nu stiu cum pana mea fac americanii aia de le iasa dracului asa bine naturalizarea la tot si toate, in vremea in care pe aci pe la noi prin ieuropa nu iasa nimic niciodata, ba chiar ce am avut si noi bun se duce dracu incet si sigur. Trump o fi de vina?!
Depinde de situatie. Sunt momente in care nu risc sa testez mancare noua. Nu am chef sa caut WC-uri de fiecare data.
Dar sunt momente in care am chef sa testez si lucruri noi. Depinde de context.
Amu contextul nu e ala cand te duci pentru meniul zilei sau esti intr’o vacanta unde ceva mai mult decat cartofi prajiti cu ceva fript pe langa costa jumatate de salar.
Doua si bune, de ce m-as duce la restaurant sa comand ce mananc acasa, de ce m-as duce la restaurant sa comand cartofi prajiti cu ceafa de porc, poate doar daca acasa nu gatesc si bucataria e de design. Desigur sunt situatii cand trebuie sa „mananci” pentru ca ti-e foame si atunci te duci la un restaurant, de familie sa zic si mananci ciorba si fasole cu ciolan. Ca la orice intreprindere conteaza unde vrei sa ajungi si care e scopul final, job sau entertainment!
P.S. Aia a fost buna, toti mananca kebab si tu comanzi cartofi prajiti cu snitel…. poate era snitelu’ de berbec
?!
Ma indoiesc, dupa cate se poarta as putea paria ca era din pieptutz de puiutz, da nu as putea jura.
Ptiu drace, nu era vreun „pieptutz de puiutz” siliconat ?!
Cand mananc la restaurant imi iau doar ce NU gatesc acasa si aici intra si snitelele. Stiu ca poate suna aiurea pentru unii, dar noi acasa nu gatim deloc prajeli, prin urmare o data sau de doua ori pe an mananc si astfel de prostii.
Acum nu cumva sa se inteleaga ca snitelul e ceva de necomandat sau conceput, a fost doar o chestie prea banala pentru mine unul daca tot ne’am dus la un restaurant cu specific, unde vorba lui Vasile, toti mancau kebabeli de iti lasa gura apa
Pai mai Delia, scuza-ma ca zic, dar daca nu gatesti prostii de prajeli se cheama ca nu gatesti deloc, e doar parerea mea!
Acuma ce sa zic, daca agitatorul asta de Vasile tot s’a apucat de zis … trebuie sa fiu de acord cu el!
Subscriu la faza cu Italia, toata lumea se cam plange de ei, eu cel putin in luna de miere in Italia am mancat aproape tot timpul la un restaurant grecesc!!!
Spania, tata, daca vreti sa mancati bine, urmata de Grecia si Turcia.
Franta nu cunosc, dar as incerca….
In schimb Olanda esteo experienta interesanta, in sens ca ai de unde alege: locala, chinezeasca, caraibiana, indoneziana. Le-am incercat pe toate si nu am regretat, dar evitati condimentele, mai ales la bucataria indoneziana, ca ajungeti sa chemati pompierii
Am incercat si am reusit si cateva retete din Levant, luate de pe net, este o bucatarie deosebita, mix de la arabi, evrei, crestini, turci, recomand sa serviti la un restaurant sirian in Bucuresti!
Multumesc de recomandare, dar eu de servit nu mi’am propus sa servesc la nici un restaurant din lume, cel mult sa mananc ceva, la asta m’as baga!
Nu o sa va zic unde am mancat bine, sunt multe locuri, dar cel mai prost am mancat la nemti si nu oriunde ci intr-un restaurant de fitze unde am fost invitat, eu si sotia, bine daca ar fi sa trec peste meniu care a fost cel mai putin important, totul a fost un spectacol, ambianta, chelneri in frac, muzica de fundal ce venea de la un pian cu coada, a fost ca la opereta, mai putin mancarea si vinul. Eu am ales un aperitiv cu ceva mustati mov si verzi, apoi peste si la toata treaba un vin alb, sotia ceva de pui cu aspect de monstru apelor, ma refer la aranjarea in farfurie, la fel vin ca al meu l-am ales eu, teapa maxima si gazdele noastre au mancat vita si au baut vin rosu. Nu stiu cum a fost la ei, eu am avut un peste cu oase la greu si gust de mal, vin de duzina, de mat, puiul sotiei era crud si fara gust. Totul a fost superb, ambianta, lumina… mai putin mancarea. Desigur pretul a fost pe masura. Greseala facuta a fost sa nu mancam nimic de dimineata si dupa masa asta „copioasa” care s-a lungit pana la vreo 11 aveam o foame crancena asa ca pe drum am oprit la un fast-food cu specific arab si am mancat niste kebab pe o lipie, cu sosuri bune rau, asta era intr-o rulota, ce avea in fata cateva mese, mai erau cativa turisti cred si noi, sotia in rochie de seara, eu la costum, amandoi infulecand de zor… kebab
Cam asta e treaba, dupa cum zicea si Stimabilul ICE; una e sa servesti ceva la un restaurant si alta e sa mergi sa mananci o mancare buna, gatita bine si gustoasa.
Tovarase Vasile, pai daca e sa o luam asa, hai ca o punem de o postare noua, unde o sa fi prima-donna (ca tot veni vorba de opera) dupa care va povestesc si eu tot acolo unde am mancat cel mai prost.
Prima-donna nu pot sa fiu ca tot nu mi-am revenit 100% dupa raceala aia crancena, sunt ragusit si am o durere in gat daca mananc si inghit repede. Tratament ‘specific” de la mine nu am, am incercat ceva de pe aici, dar m-am ales cu dureri de cap
Sper ca la sfarsitul asta de saptamana sau la celalalt sa vina sotia cu baiatul la mine, el e cu evaluarea, repartizarea la liceu, are emotii mari, si atunci poate reuseste sa-mi aduca o tuica mica de pere sa-mi dreg vocea si sa omor virusi sau ce naiba au fost.
Pai deh ma Vasile, tot pruna e aur pentru sanatatea omului.
Mult succes la ala micu’ si mult spor!
Multumesc, spor la toata lumea si mai ales la noi !
„Cunostiinte” ?!
In alta ordine de idei, la restaurant nu mergi doar pentru mincare. Mergi pentru ca esti domn, adica nu orice neica-nimeni care sa impinga el tava. Ci dimpotriva, mergi undeva unde ai un servitor (i-auzi, server ca-n engleza) care-ti aduce el meniul, te intreaba ce-ti doresti, discuta cu tine despre ce preferinte ai samd.
Intrebarea despre mincare e secundara. Ea vine in contextul vietii tale interioare, poate nu ai nici cheful nici dorinta sa incerci ceva nou. Poate vrei ceva simplu dar care te poate surprinde, oua ochi dar cu niste condimente deasupra, la care tu nu te-ai fi gindit. Sau, in general, poate pur si simplu n-ai chef sa-ti faci acasa. Sigur ca si eu pot sa incing cuptorul acasa, sa transpir 20-40 de minute in jurul lui, si sa-mi fac peste copt. Da’ am chef de operatiunea asta poate o data pe luna. Ce fac in rest? A, merg la restaurant, unde sed frumos pe un scaun si-i las pe altii sa transpire pentru ca eu sa ma bucur de un peste copt, ba chiar unul asezonat cu chestii ce eu nu le tin in camara. Eh?
Nu neg, exista si corelatia asta, ca aia de ajung sa comande cartofi prajiti la restaurant sunt fix genul de client care nu pricepe diferenta intre restaurant si cantina. Se intampla. Dar nu-i obligatorie corelatia, cum nu-i obligatoriu ca orice tiganus ce-l intilnesti sa-ti arate curu’. Stii cum zic?
Chiar daca pricep eu asa mai greu, macar banuiesc ce zici!
In alta ordine de ideei … amu nici nu vreau sa ma duc eu asa ca un domn la un restaurant, unde in loc de mancare sa primesc poze in farfurie in loc de mancare din care sa inteleg eu ulterior cum e cu nemurirea sufletului, ca pentru o pictura, parca prefer totusi muzeele. Stii ce zic?
A, bine, nici eu nu gust dumele astea „moderne” cu deconstructivism, hai sa ne prefacem cul si smecheri dind ratatouille reinterpretat” (cum am vazut la restaurantul Sky din Timisoara).
D’a zic, faptul ca bucatarul iti face cartofi prajiti nu inseamna ca-i fix aceeasi chestie cu a-ti face tu cartofi prajiti acasa. Doar daca ai servitori care-ti gatesc si-ti aduc farfuria.
Vezi mai Stimabile, oameni cu principii care nu se incurca in muze sau muzee
Pe de alta parte gatitul si „transpiratia” in bucatarie poate inseamna multe, asta chiar daca esti o gospodina ce pune de o ciorba cu galuste si o tava de ardei umpluti, rumeniti la cuptor si ceea ce este cel mai important depinde pentru cine gatesti Treaba asta facuta intro familie creiaza o legatura, iar daca unii stau la masa si alti pun mancarea pe acea masa nu inseamna „ca stai la cratita”, ca esti mai putin domn sau doamna, ca esti etichetat, inseamna ca ai grija de familia ta sa manance sanatos, sa fie unita… ziceam si eu asa!
Vasile, suntem de aceiasi parare da na, noi tovarasii avem ideei invechite probabil!
Si pentru mine unul gatitul si mancatul e in alt film fata de cum e vazut astazi, mai ales ca o mancare facuta de cineva ce o face cu drag si nu „ca ala ii e job’ul” mai are si ingredientul ala minune de unii ii mai zic „suflet” care face diferenta daca esti atent la nuante. Da, na … vorba ta, zicem si noi asa.
„Ospatar, un tap de bere si 10 mititei cu mustar d’ala bun!”
Doar pentru asa ceva m-as duce sa „servesc” ceva, undeva in rest doar obligatii si chestii mondene
Da, da, ca fix am eu chef de gatit, cind am chef sa maninc o pizza. Nu-i ca si cum astea doua is chestii complet divortate. Sigur ca uneori am chef, si-mi fac un peste la cuptor de sta matza in coada si ma priveste admirativ. Sigur ca uneori prietena are chef, si daca-i zic sa-mi faca o salata orientala, imi face o chestie de-mi vine sa maninc pina pleznesc.
Da’ asta cu gatitul tine de chef, din care ai limitat. Pentru restul, exista Mastercard 😉