De frica schimbării care vine, trăim în cea mai prolifică epocă a diversiunii

Dacă în America lucrurile s’au clarificat după învestirea oficială a lui Donald Trump și odată cu „trenulețul decretelor prezidențiale” a și îndeplinit cea mai mare parte a promisiunilor de campanie, pornind și marea curățenie a vechiului sistem mucegăit cu excepția festivalului grațierilor negociate între vechea și noua administrație, în rezervația România lucrurile sunt departe de a fi rezolvate, zvârcolirile hidrei atingând apogeul diversiunilor și fumigenelor trase de tunurile din mainstrem media și social media, de la „mama legionară a lui Georgescu”, la „fenomenul Raisa”diverși strigoi politici scoși de pe sub fustele muierilor și „candidați suveranisti” sprâncenați scoși din jobenul rezervistilor de peste ocean. Partea comică este că încep să am impresia că irosesc muniție pe cine nu trebuie, în curând urmând să aflăm și cine este defapt realul „ales” care defapt va fi un binom de putere diplomatică și executivă (adaptat Constituției României), despre care mi se conturează niște bănuieli, dar încă mă abțin să emit orice supoziție in sensul ăsta, neavând mai mult decât atât.

Marionetele de pe la noi n’au înțeles că noua politică a lui Trump este despre vasalitate

Faptul că pe la Washington s’au plimbat niște pitzifelnici, vânzându’le credulilor niște povești susținute de niște poze făcute prin ce debarale au apucat să le facă cu ajutorul Murarului rămas și el la rândul lui un orfan pierdut pe acolo, nu dovedește decât că sistemul de pe la noi fie nu a înțeles nimic din ce se întâmplă, fie din disperare de cauză încearcă tot ce știau că era valabil până acum. Vestea proastă este că deși au crezut că e vorba de vreo cacealma a schimbărilor cum sunt ei obișnuiți că se practică pe Dâmbovița, subit s’au lovit de brutalul adevăr al unei noi politici în care administrația Trump își va alege fiecare om „cu mâna” creditându’l prin colonii doar în urma unei analize draconice și jurământ solemn de vasalitate necondiționată sub sabia lui Damocles. Dacă la tragedie greacă s’au dovedit repetenți, tragedia din realitatea punții lui Trump este modelul aplicat deja în SUA prin alegerea fiecărui om strict pe criteriul loialității necondiționate care se va aplica și în colonii, unde cel care va fi „alesul” va trebui să implementeze la virgulă modelul din USA, respectiv o restructurare a sistemului din temelii. Practic, nimeni nu va mai primi un „cec în alb” oferit în schimbul pupării inelului, ci va primi un set clar de instrucțiuni care trebuie urmat ca atare, fără negocieri, fără abateri, la schimb fiind primit un anume tip de suveranitate condiționată de asumarea unor obligații mutuale de tip civil sau militar ce sunt datorate atât de către vasalul subordonat în schimbul anumitor privilegii (incluzând dreptul de stăpânire al „feudei”), cât și de către seniorul suzeran. Acesta va fi raportul de vasalitate pe care cel „ales” va trebui să îl înțeleagă și pună în aplicare în România, pentru că asta este noua lume în care vom trăi, indiferent de cine va fi până la urmă seniorul suzeran, naționalismul patriotic promovat ca politică de stat fiind motorul principal al sinergiei care va pune în mișcare acest plan.

Războiul economic declarat Chinei, punctul principal al vasalității

Decretul prezidențial prin care USA a anunțat ieșirea din organizațiile controlate sau favorabile Chinei („Acordul climatic de la Paris” și OMS), precum și cel prin care USA pretinde reluarea controlului canalul Panama, în vremea în care renunță și la „green deal” și revenind la formele clasice de energie și transport, în fapt nu sunt nimic altceva decât parte a unei declarații de război economic făcută Chinei, pentru că toate aceste măsuri anunțate de Trump afectează economic în mod direct exporturile și puterea economică a Chinei. Practic, încetarea subvențiilor și implementării producției de „energie verde” și anularea tuturor avantajelor oferite „transportului ecologic” prin revenirea la metodele clasice de propulsie, anunță o uriașă lovitură dată bugetului Chinei, care este lider mondial în producția și exportul de componente și echipamente „ecologice”, respectiv panouri fotovoltaice, eoliene, invertoare, transformatoare (etc.) precum și a producției de mașini electrice și baterii, unde China se apropie de un monopol la nivel mondial.

Cât va mai conta Uniunea Europeană în noua lume?

În fața unui război economic deschis și a schimbărilor multipolare care se arată, în planul lui Trump pentru Europa începe să fie tot mai bine reliefat conceptul ” Divide et impera ” ce va fi aplicat prin noua politică de negocieri bilaterale care vor urma după încheierea conflictului din Ucraina, cu fiecare stat european rămas în zona de influență americană. Practic, pentru Trump, Uniunea Europeană reprezintă o mare problema în războiul economic cu China, Uniunea Europeană prin cretinismul impunerii „green deal” făcând jocul Chinei, la schimb primind exportul de produse europene pe marea piață chinezească, iar acest lucru nu mai este acceptabil pentru noua viziune strategică a Americii, care se află în fața unei reale lupte pentru supraviețuire imperială, iar Trump anunță asta cu subiect și predicat.

„UE este foarte rea pentru noi. Ne tratează foarte rău. Ei nu ne cumpără maşinile sau produsele noastre agricole. De fapt, nu iau mare lucru, blocul european find o „mică China” care profită de pe urma primei puteri economice a lumii. Avem un deficit comercial cu UE de 350 de miliarde de dolari. China este agresivă, dar nu este doar China. Alte ţări sunt, de asemenea, mari agresori. In aceste condiții europenii sunt buni pentru taxe vamale”

a declarat președintele american, Donald Trump.

Când se vor liniști lucrurile și în România?

Deși toată lumea speră să se întâmple cât mai curând, așteptând un semn de la Înalta Poartă de peste ocean, ce uită cei mai mulți este că România se află la răscrucea Înaltelor Porți iar aceste Înalte Porți în acest moment sunt într’o dispută deschisă ce este purtată la granițele coloniei, iar conform declarațiilor lui Trump, noua lume va reveni la respectarea sferelor de influență ale marilor puteri pentru a putea fi instaurată pacea prin negocieri și garanții ce să o facă durabilă pe termen lung. În baza acestor declarații și a mișcărilor din ultima vreme cu privire la deschiderea negocierilor, devine cumva evident că până când nu se va tranșa „problema Ucraina” și se vor stabili noile granițe ale sferelor de influență în noua lume multipolară, pe la noi va continua sârba în căruță, în care vom fi prinși toți, România fiind parte din meniul de pe masa negocierilor.

„Se va reveni la sferele de influenta. (…) Eu inteleg temerile Rusiei cu privire la zonele sale de influenta, iar acestea trebuie respectate!”

a declarat Trump pentru Foxnews.

Dar, pâna una-alta

Mai în glumă mai în serios, Dan Diaconescu în direct și în reluare, pare a fi clarificat lucrurile într’o singură frază:

„Președinte nu avem, alegeri nu mai fac ăștia, să vorbim și noi cu Trump să ne pună pe listă, măcar să fim și noi fericiți ca Groenlanda!”

la Tucă Show.

UPDATE

Donald Trump-presedintele SUA, intinde mana inspre Vladimir Putin-presedintele Federatiei Ruse, facand un apel pentru inceperea negocierilor de pace in Ucraina, apeland la un mesaj diplomatic de curtoazie si ferm in acelasi timp:

„Nu caut să rănesc Rusia. Iubesc poporul rus și am avut întotdeauna o relație foarte bună cu președintele Putin – și asta în ciuda FARSEI amenintarii RUSIEI- Rusia, Rusia și Rusia – promovat de Stânga Radicala. Nu trebuie să uităm niciodată că Rusia ne-a ajutat să câștigăm cel de-al Doilea Război Mondial, pierzând aproape 60.000.000 de vieți în acest proces. Acestea fiind spuse, voi face Rusiei, a cărei economie eșuează, și președintelui Putin, o foarte mare FAVOARE. Linisti-vă acum și OPRIȚI acest război ridicol! LUCRURILE DOAR SE VOR ÎNRAUTĂȚII. Dacă nu facem o „înțelegere”, în curând, nu am altă opțiune decât să pun niveluri ridicate de taxe, tarife și sancțiuni pentru orice vândut de Rusia către Statele Unite și diverse alte țări participante. Să terminăm acest război, care nu ar fi început niciodată dacă aș fi fost președinte! O putem face pe calea ușoară sau pe calea grea – și calea ușoară este întotdeauna mai bună. Este timpul să „FACEȚI O OFERTA”. NU TREBUIE PIERDUTE MAI VIETI!!!”

a scris Donald Trump pe TruthSocial.

BONUS UPDATE

Faceți’vă timp și de o analiză la firul ierbii politice a recent reabilitatului din punct de vedere istoric, prof. Adrian Severin, merită, măcar ca opinie a unui intelectual hârșit în politica internă și externă a României ultimilor 35 de ani.

17 comentarii la „De frica schimbării care vine, trăim în cea mai prolifică epocă a diversiunii”

  1. Foarte bun articolul si cumva aproape de ce cred si eu. hi Nu pot insa sa nu remarc si rezumatul lui Diaconescu, genial! rofl

    Răspunde
      • Pai daca nu sunt polonezii primi care se aliniaza la Trump, atunci cine? laugh Si pe la noi l-am auzit pe Burduja cum a dat-o la intors deja, dupa ce inainte sa dea Trump semnalul, lauda eolienele de mama focului. rofl Doamne ajuta sa scapam de minciunile astea!

        Răspunde
  2. Câți dintre băieții din garaje care călăresc noul mandat la unison cu T au afaceri și/ sau neveste în/din China? Se vorbește despre discursul lui T, dar ce dat în stambă am văzut la Musk… și nu mă refer la gestul cu mâna, care, dpmeudv, distrage atenția de la întreaga “performanță” și, mai ales, de la faptul că a avut loc în acel context. Și apropo, sunt aceiași băieți cărora le-a mers extraordinar din 2020.
    Poate că au plusat cu Green Deal fix cât să ne facă să ne pierdem capetele acum de bucurie că gata. În fond era fezabil și sustenabil pentru Greta. 😏 Până la urmă codul qr și alte bazaconii digitale sunt deja implementate sau pe cale de a fi implementate. O să fie și mai bine, părerea mea, iar noi îl vom simți cel mai tare…

    Răspunde
      • laugh Bună să îți fie inima, tovarășe! Ce pot să zic? Calul de dar nu se caută la dinți. Eu am făcut doar compot. laugh A ieșit delicios. Tovarășe, le-am implementat niște capace borcanelor. laugh

        Răspunde
  3. Nu știu dacă au fost negociate grațierile sau dacă Trump a fost de acord să le respecte mai mult de 3 luni. Că multe lucruri se vor schimba prin murica, lunile care urmează. Părerea mea…

    Răspunde
    • Ai vazut tu sa mai fie vreo problema, cat de mica si de orice fel, pana a preluat mandatul? Asemenea gratieri si la nivelul ala, se negociaza, unele sunt cu interes comun pentru a oprii o ivestigatie ce poate avea efect de bumerang, vezi Fauci. Restul sunt declaratii politice. hi

      Răspunde
      • În momentul când Trump „va călca pe bec” cu ceva, și o va face, unul dintre grațiați va intra „la înaintare” pentru ceva virgulă care nu apare în grațiere. Pentru că au fost grațiați pentru fapte grave, pentru care publicul va cere explicații, iar țapul ispășitor…😁

        Răspunde
        • Povestea aia e inchisa, cum au fost toate dinaintea ei cu fostii presedinti, in baza cutumei protectiei reciproce. Treceti peste.

          Răspunde
  4. Votez Bălcescu!

    “ Cam asta am vrut să scriu și eu, dar am găsit textul ăsta scris acum două sute de ani de Nicolae Bălcescu. Citește-l. Sper să poți adormi cu gândul că suntem unde eram acum DOUĂ SUTE DE ANI. “

    Bogdan Stoica ( de departe îl prefer atunci când ia la frunzărit scrieri din arhiva personală și ni le arată și nouă )

    Azi, în jurul orelor 17, DT se va adresa WEF. Pe feed încă îmi vin titluri cu Alexandreasca și Raisa, la care au început să li se alăture cele despre pr Mega. Mulțumim miluiților și creaturilor digitale, care acoperă cu gunoi faptul că oficial nu suntem prezenți la nicio masă! Vulpița ce-o mai face? crazy
    Mie mi-a plăcut Lazarus. S-a exprimat în contextul corect. Unele comentarii, în schimb, sunt chiar tâmpite. Ca și în cazul pr Mega, pentru unii e degeaba dacă protagoniștii nu au numele agreate între manipulatori și manipulați. Dar avem consens, tovarăși! Pe coșurile de la Stockholm a ieșit fum alb. yess

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la IceWorld|DeuteriumCore

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura