Despre (i)ubire

Tentativa mea nereusita de a intelege acest sentiment tembel, cu siguranta ca nu va aduce nimanui lamuriri noi in ceia ce il priveste, deoarece oricati poeti ar folosi acest sentiment ca tema a poeziilor lor, oricati barzi ar canta’o si oricate randuri ar scrie filosofii acestei lumi, ea va capata oricum mereu noi si noi valente, intelese si poate aplicate de catre fiecare suflet in parte, pentru ca unicitatea ne este data de suflet nu doar de genetica.

Puritatea sau impuritatea ei nu este afectata de modul de exprimare al ei, ci mai degraba de ratiune si instinct de conservare ce uneori primeaza dincolo de puterea unei (i)ubiri, chiar daca se presupune ca este cel mai puternic sentiment dintre toate, probabil ca multora dintre vo viata v’a demonstrat ca nu este deloc asa, fie ca ati fost abandonati pentru ceva mai mult decat ofereati ca si (i)ubire, fie ca ati facut voi acest lucru. In oricare dintre aceste doua categorii va aflati (pentru ca este aproape imposibil sa nu faceti parte din una) sa recunoasteti acest adevar este la fel de greu … pentru ca cei care au abandonat alegand compensarea prin altceva, niciodata nu vor spune ca s’au ales pe ei cand au facut asta (i)ubirea nefiindu’le indeajuns, iar cei care au fost abandonati, cu greu vor putea accepta acest adevar, caci insasi negarea lui este ceia ce poate ca inca ii mai tine pe linia de plutire.

Avand in vedere cele scrise mai sus, parca incepi sa ii intelegi pe unii de ce se conformeaza uneori, ramanand legati intr’o relatie in care oricum ies doar la numaratoarea de dincolo de 1. Sunt din ce in ce mai putini oameni puternici si tot mai putini care respecta valoarea unei iubiri dincolo de valorile a ceia ce ii inconjoara, iar cei care pentru o iubire ajung sa isi sacrifice pana si propria libertate, pasari rare. Nu ai cum sa mai intalnesti iubire, intr’o lume in care ingredientul principal al acestui sentiment lipseste! Multi il ignora si mai multi habar nu au ca sta la bazele primare … iar pentru restul nici macar nu exista … desi este insasi esenta, de aceia voi devia putin de la subiect si as incerca sa vorbesc despre RESPECT! Un lucru de care foarte putini mai tin cont, uitand ca fara el nu poti sa oferi si nici sa primesti (i)ubire! Poate ca nu este ingredientul principal cum ma exprimam cateva randuri mai sus, insa cu singuranta calea prin care (i)ubirea oferita ajunge la cel caruia i’o oferi, iar cea primita ajunge la tine! Pana cand nu se vor intoarce inapoi zilele in care copii isi vor respecta parintii si parintii la randul lor copii, nu va mai exista niciodata acea (i)ubire frumoasa pe care o vedeai candva intre parinte si propriul copil. Pana cand partenerii nu vor invata sa se respecte unul pe celalalt, nici povesti frumoase de dragoste cu happy end nu se vor mai naste, clacand inca inainte de a incepe, pentru ca lipsa respectului barbatului fata de sensibilitatea femeii si al femeii fata de orgoliul barbatului, nu va duce decat la suprimarea treptata a unor drepturi pe care le avem din nastere, pentru ca apoi totul sa se acumuleze si sa duca la un fiasco din care cei doi nici macar prieteni nu vor putea ramane. Nu este suficient ca doar unul dintre ei sa il respecte pe celalat, sa lase de la el si sa incerce sa schimbe ceva, atata vreme cat celalalt nu are la fel de mult respect sa o faca in aceiasi masura, refuzand sa schimbe sau sa faca ceva, pentru ca nu poti sa pretinzi niciodata nimanui sa te (i)ubeasca neconditionat, atata vreme cat in final si la urma urmei si in (i)ubire ca si in orice, cat dai atat primesti, iar daca unul dintre cei doi parteneri da 100% o vreme si primeste mai putin de atat, va incepe si el la randul lui sa dea din ce in ce mai putin, iar ceia ce traiesc cei doi nu este (i)ubire impartasita ci compromis confundat cu (i)ubirea, pentru ca nici in (i)ubire ca nici in nimic altceva, nimic nu ti’se cuvine de la sine ci se castiga (i)ubind la fel.

Un om important din viata mea, a carui existenta fizica a incetat demult, dar sufleteasca va fi mereu langa mine, mi’a oferit pe langa dragoste si caldura multe invataminte care sa ma calauzeasca in viata, printre care si cele legate de acest sentiment si daca ar fi sa il citez, in minte imi vin acum cateva invataturi ce i’au adus frumusetea unei casnicii de 60 de ani fara pauze!

„O femeie inteligenta, va stii cand sa inchida ochii si cand sa ii deschida, pentru ca o femeie tine casa”

„Un barbat care iubeste se va darui femeii lui ca barbat, iar ea va respecta asta!”

„O femeie trebuie sa plece capul in fata orgoliului barbatului, dar niciodata ochii”

„Un barbat o va privi in ochii mai ales atunci cand greseste si isi asuma greseala, corectand’o nu ca i’se cere sau impune ci ca iubeste!”

Iar mie ca barbat mi’a spus doar atat:

„Alege sa iubesti femeia care alearga dupa tine, nu pe cea dupa care alergi tu, ca ai sa te alegi cu alergatura, deoarece cea care nu vine in calea ta, nu te iubeste!”

Nu as putea sa contrazic astazi aceste invataturi, insa nu pot sa spun nici ca regret nimic, desi trebuie sa recunosc ca aceste invataturi erau vesnic valabile, dar din pacate aplicabile doar in vremea in care, nu murise respectul si nici romantismul!

Si atunci … de cate ori are dreptul un om sa (i)ubeasca?

Cred ca … poate sa o faca, atata vreme cat inca mai are parti de suflet de oferit, dar ar fi bine sa nu o mai faca, daca ceia ce mai au de oferit, sunt doar miezuri, pentru ca nimeni, niciodata nu se va multumi doar cu atat si mai ales cei ce nu ofera miezuri ci ceia ce au pastrat mai bun si pur!

Personal … cu regret o spun pentru cei care ma citesc … nu am sa mai iubesc niciodata pentru ca NU mai am ce sa ofer! Ceia ce era mai bun a fost oferit deja, iar eu ceia ce ofer nu iau inapoi si suflet cu atat mai putin. De aici incolo as putea sa imi ofer si sa ofer doar si numai iluzia ca as (i)ubi, inca niciodata mai mult de atat! Nu am sa pot sa fac asta niciodata nimanui, pentru ca nimeni nu merita sa fie batjocurit doar pentru ca eu sa ma aleg cu aceiasi iluzie. Nu sunt de acord cu ideea ca ceia ce ai ales printr’o casatorie mai mult sau mai putin formala, ai ales pe viata, insa sunt partizanul ideei ca ceia ce ai (i)ubit cu suflet curat iti este alegere in aceasta existenta sumara si in nebunia mea as merge mai departe si as spune ca nu se opreste doar aici!

Discutand candva cu cineva destul de cult si educat, despre o teorie a sufletelor pereche, aceasta emitea teoria conform caruia, un suflet nu are doar o singura pereche ci poate avea mai multe, poate de aici si teoria conform caruia, un om are dreptul ca suflet la 4 mari iubiri. Nu am putut sa il combat si nici sa ii contrazic teoria, insa traind cea mai frumoasa poveste de (i)ubire ce ii poate fi data unui om intr’o existenta si simtindu’ma acum gol in interior ce ceia ce pot EU sa ofer, cum as mai putea sa primesc o alta (i)ubire?

Un alt cineva, mai radical imi spunea ca …

Cred ca iubirea a fost inventata. E un fel de Mos Craciun mai rau si pervers! Ca sentiment nu exista, decat intruchipat in necesitati materiale, atasament, obsesii, pasiune, obisnuinta, dorinta de a da si a primi afectiune …

Nu am indraznit sa contrazic nici aceasta opinie, desi sincer sa fiu pare cea mai plauzibila dintre toate, deoarece in lumea in care traim noi astazi (i)ubirea e prea buna si prea mult pentru oameni, desi ca un paradox tot ei o vad ca a fi prea putin sau nefiind indeajuns!

Si atunci … oare romanticii care cred intr’un suflet pereche si (i)ubire impartasita dincolo de orice, dincolo de tot si toate, nu sunt cumva doar si numai niste nebunii ce refuza sa accepte realitateal, preferand sa pastreze speranta unui vis frumos? Oare de aceia, cei ce candva erau romantici, s’au transformat in pragmaticii, pragmaticilor, nefiind capabili sa se bucure de un vis implinit nici cand acesta s’a implinit, doar pentru ca a venit prea tarziu pentru ei?

Nu am raspunsuri la nici una din aceste intrebari si nici nu le caut, pentru ca asa cum am spus, modul de intelegere, acceptare si traire a unei (i)ubiri depinde de fiecare individ in parte! Singurul lucru de care sunt insa sigur, este acela ca unii (i)ubesc, iar altii se inseala.

3 comentarii la „Despre (i)ubire”

  1. Hmmmmmmm, un subiect extrem de sensibil. Nu stiu ce sa zic, eu cred in suflete pereche, pentru ca am intalnit unul si pentru care am fost in stare sa renunt la tot si sa il urmez oriunde a mers sau va merge. Acest tot cuprindea multe aspecte, printre care frati, parinti, oameni dragi, locuri dragi, lucuri ce le adunasem prin multa truda. Am luat-o impreuna cu el de la 0, l-am urmat intr-o tara a carei limba nu o stiam si nu aveam nimic decat hainele de pe mine. Usor nu ne-a fost, dar am impartit totul, de la necaz la bucurie si impreuna am luptat si lasat de la noi, sacrificand fiecare tot ce se putea doar ca iubirea noastra sa supravietuiasca. Acum sunt la a treia tara schimbata deja in 9 ani si aici l-am urmat si tot de la 0 am luat-o si as mai lua-o de oricate ori ar fi nevoie, dar noi impreuna vom ramane forever in ever, pentru ca sa stii ca exista si asa ceva, conditia fiind ca cei doi sa se iubeasca la fel de mult si sa nu existe nimic mai presus decat asta smile
    Btw, buna dimineata! Ma duc sa imi beau cafeaua meditand cu sufletul meu pereche la tema ta! smile

    Ramona.

    Răspunde
  2. Cel mai mult mi-a placut partea aceea in care vorbesti despre daruire si implicare in egala masura.
    Eu din pacate nu pot sa spun ca am iubit vreodata sa simt cu tot sufletul ca fac asta. Am iubit si iubesc multi oameni de langa mine, am avut si o relatie de durata mai lunga, dar mereu am simtit ca pastrez ceva deoparte ce sper sa am cui sa il daruiesc intr-o zi si o voi face doar si numai daca simt ca si merita, iar asta nu va presupune doar simple vorbe, pentru ca nici eu nu voi darui doar vorbe. smile

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la IceWorld|DeuteriumCore

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura