Prea multe doruri azi, parca multe dorinte asternute in neantul propriului prezent, dar satul fiind de cotidianul absurd care ma inconjoara, pot uneori macar sa emit pretentia ca imi este dor si cu mandrie spun ca … are de ce sa imi fie!
Unul dintre aceste doruri este legat de liniste … incerc sa gust linistea unei serii acum cand abia coborat din linistea ce doar muntii ti’o pot da … aici in locul unde o caut in cerul ce se intuneca incet … o cer printre farame de rand, ale unor vorbe ce capata valoare de scriere chiar si pe aceasta hartie electronica.
Ascultati doar … si linistea va veni de la sine, desi poate dorurile voastre ard mai rau, decat luna ce refuza sa iasa din norii ce acopera cerul infinit. 