Gata si cu renovarea 2023 in Bucuresti. Preturi, belele si concluzii

Azi se implinesc fix 2 saptamani de cand am dat startul renovarii, editia 2023, o renovare partiala pentru ca nu era nevoie de una generala, aceasta find facuta in urma cu cativa ani si lucrurile se prezentau intr’o stare buna si nu avea rost sa ma bag la o investitie de anvergura mai ales ca preturile la manopera si materiale sunt de la foarte mari in sus, cel putin dublu fata de anul trecut cand oricum crescusera foarte mult deja.

Preturi la materiale de constructie in Bucuresti

Fata de anul trecut, acestea sunt cel putin duble, mai ales la materialele folosite in amenajarile interioare. Desi gasesti lavabila si cu 100 de lei galeata de 15litri, o lavabila de calitate care sa tina in timp si sa fie usor de aplicat, sare undeva pe la 500 de lei, aceiasi lavabila in aceiasi cantitate costand anul trecut undeva in jurul a 280 de lei. Colile de rigips, adezivii, gletul si alte materiale de genul asta sunt pe acelasi trend. La fel si tamplaria termopan si tot ce inseamna aluminiu. Vopselele si lacurile sunt la pret de lux, cea mai ieftina (si proasta) cutie de vopsea alba de 750ml ajungand pe undeva pe la 30 de lei, la care mai pui inca 17 lei o sticla de diluant. In cazul lacurilor preturile pornesc undeva de pe la 45 de lei pentru o cutie de lac foarte prost si pot ajunge pe la 70-80 de lei, adica mai mult decat dublu fata de anul trecut. La toate costurile astea se mai adauga cele de transport, care aici sunt mult mai mari ca prin alte parti discutand de cerere mare si distantele mult mai mari ca in provincie, motiv pentru care uneori preferi sa iei de mai aproape la suprapret, daca nu ai multe de luat.

Preturile la manopera in Bucuresti

Eu in privinta asta mi’am luat masuri de precautie si mi’am adus cu mine un meserias cu care sunt si bun prieten. Fata de ce preturi sunt aici, am iesit la cel mult jumatate de pret cu el si asta incluzand atat transportul (700km) cat si cazarea all inclusiv vreme de o saptamana. Ca idee, pe aici din cate am vorbit, pretul renovarii complete a unui apartament cu doua camere, porneste undeva de pe la ±4000 de Euro si de acolo doar cerul e limita.

Seriozitatea meseriasilor din Bucuresti

In ciuda preturilor peste la nivel de capitala europeana si fara a generaliza, pot sa spun ca seriozitatea lipseste cu desavarsire, motiv pentru care cei mai multi dintre prietenii si cunoscutii mei s’au apucat de zugravit si lucrari de amenajari interioare pe persoana fizica in propriile locuinte. Ca sa intelegeti cat de disperati sunt oamenii de pe aici, va spun ca la mine pe palier la un moment dat era coada de vecini care voiau sa imi tocmeasca meseriasul adus sa le faca diverse lucrari prin casa si nu ca sunt saraci si nu isi permit, ci ca nu gasesc oameni seriosi care sa le lucreze, experientele auzite de pe la ei find de genul drama, ca mi’a si fost rusine pentru ca am fost atat de critic si dur cu meseriasii mei de anul trecut si care fata de astia de pe aici, sunt seriozitatea si meseria intruchipata!

Cum s’au implinit estimarile vs costurile reale

Find vorba de o renovare partiala si un om tocmit dinainte, de data asta am reusit sa tin sub control mult mai bine cheltuielile si sa ma incadrez chiar putin sub bugetul alocat initial, aici avand o contributie si meseriasul meu care e priceput la toate. Pe de alta parte, unde nu s’a priceput el si am fost nevoit sa apelez la meseriasii de pe aici, m’au ars aia in compensarea Karmei, asa cat sa nu imi fac griji ca raman cu vreo „factura” neplatita soartei. Cel mai bun exemplu e meseriasul care a venit sa schimbe o pompa de apa la masina de spalat, ce intepenise pentru ca masina nu fusese folosita de vreo 4 ani. Pentru o pompa de maxim 100 de lei, mi’a cerut 400 de lei pentru alea 10 minute de munca. De stiam, o schimbam singur, dar am zis sa ramana asa ca nu aveam timp si de aia. O alta teapa uriasa s’a dovedit mama Rozica, aka femeia tocmita sa ajute la curatenia generala, una dupa care am mai facut noi curatenie vreo doua zile ca mama Rozica asta, defapt nu era mama Rozica, ci versiunea teapa a ei, incasand 600 de lei pentru maxim 8 ore de munca in doua zile, si pe care am preferat sa o dau afara pe, usa inainte sa o arunc de pe balcon, dar despre experienta asta probabil ca voi scrie intr’un articol separat.

Concluzie

Luandu’mi masurile de precautie, cunoscand Bucurestiul, si plecand la lupta cu un plan bine facut inainte si organizat pe caprarii, una peste alta a fost ok si am reusit sa razbesc cumva dupa multa munca si cateva fire albe de par in plus. Daca va bate capul sa faceti vreo renovare prin Bucuresti, va recomand sa fiti atenti si sa faceti acelasi lucru pentru ca altfel s’ar putea sa ramaneti si f0t0ti si cu banii luati, in sensul asta avand numeroase exemple printre prieteni si cunoscutii cu care am interactionat in perioada asta, motiv pentru care spre marea mea surprindere am descoperit pe pe aici cei mai multi au invatat sa isi faca singuri lucrarile, cam asa, cum era pe vremuri, azi de mare ajutor findu’le multora mesterul Youtube!

 

11 comentarii la „Gata si cu renovarea 2023 in Bucuresti. Preturi, belele si concluzii”

  1. Am gasit si eu un chilipir pe aici, un soi de pomana, s-ar putea sa intru si eu intr-o renovare totala. dash2 Iar cu instalatie electrica si toate cele.

    Răspunde
    • La mine NU era cazul de o asemenea curatenie pentru ca s’a lucrat curat si ingrijit, curatenia find facuta in etape, respectiv imediat dupa ce se termina o etapa a renovarii. La mine era vorba de o curatenie generala, de aia normala, dar atent facuta si cu simt de raspundere si nu doar dat cu carpa si aspiratorul pe dinaintea popii. smile

      Răspunde
      • Atunci pretul cerut a fost cam maricel in conditiile in care curatenia generala la un apartament de 2 camere , adica maxim 60 mp este undeva intre 300 si 400 de lei maxim

        Răspunde
        • Mai pune acolo ca avea de curatat doar camerele, geamurile de la balcon (ca in rest era curat) si o baie, holurile si bucataria erau rezolvate. hi

          Răspunde
  2. Eu de cel puțin 15 ani lucrez pentru aceeași clienți! Rar se întâmplă să ies din cercul ăsta! Apropo de meseriași si de seriozitatea lor!

    Răspunde
    • Asa lucrez si eu cu prietenul asta al meu, ne stim de copiii, nici ala nu prea iasa din cercul lui, foarte greu sa il prinda cineva cu care nu a mai lucrat. Si aici e una din probleme si poate cea mai mare pentru ca si meseriasii, se feresc sa lucreze cu clienti neseriosi!

      Răspunde
      • Si eu am un om si tin de el, nici el nu lucreaza decat pentru cercul lui restrans de cunoscuti si doar cu programare prealabila. Anul asta am zugravit singur ca nu era nevoie de repatatii si l-am programat pentru la toamna sa vina la tara vreo doua saptamani ca sa facem exteriorul casei. In privinta tepelor, nici la Timisoara nu este mai bine si aici e acelasi lucru!

        Răspunde
  3. Si eu am un om de incredere: me and myself. Bag la beroase si la aghioase la greu. Moka. Dupa, daca e necesar si cade molozu’ pe mine, ii ..ut doua picioare, mai incolo si nici in basca nu ma doare. Dupa jde de ani de santier si dormit la baraca, frumusetea si estetica au devenit adevarate necunoscute pentru mandea. Cat timp nu-mi curge apa si curentul pe jos, nici nu ma dau jos din pat pentru o țâră de jeg. Nu uitati: putorile au dus lumea inainte pentru ca au facut tot felul de inventii doar ca sa munceasca cat mai putin! sarcastic. Basca, vine vremea lu’ nenea Schwab, nu veti avea nimic si veti fi fericiti. Treaba voastra, frasuiti-va ca sa ia aia totu’ gata moka. Eu le voi da multa m…sanatate! beach

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la IceWorld|DeuteriumCore

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura