Intre traieste clipa, dar mai lasa si pentru maine

Fiecare dintre noi are o filosofie proprie de viata, unii ca asa le este felul, altii pentru ca influentati de trairile altora, unii arzand lumanarea doar de la un capat, in vremea in care altii ard lumanarea de la ambele capete, fiecare are felul sau si abordarea lui, iar intrebarile astea existentiale vin de obicei multora atunci cand se apropie sau traverseaza o criza data de varsta.

Intre traieste clipa, dar mai lasa si pentru maine

Eu unul nu am inteles filosofia celor care zic „traieste clipa” cum nici pe a celor care zic „imi traiesc viata”, de multe ori rostita cu convingere, dintr’un fund de pahar. Daca la 20 de ani parca suna bine aia cu „traieste clipa”, la 30 incepuse sa imi de acum virgula aia cu „imi traiesc viata”, in fundul paharelor baute chiar si cu moderatie, eu negasind niciodata solutia sau raspunsurile pe care le cautam. Nu am gasit raspunsuri la dilema asta existentiala nici prin cluburi si nici dupa ce am cautat senzatii tari apasand pedala vreunui bolid pana la tabla. Dar, am continuat sa adun experiente de viata, luandu’le cum au venit si continuand sa raspund „prezent” la provocarile oferite de viata, pe modelul aluia care odata ajuns in gara, se urca in primul tren care vine, fara a il uita Dumnezeu acolo, pentru ca nici unul din trenurile venite la peronul vietii lui, nu erau o cursa directa inspre unde viseaza.

Dar incetul cu incetul am inceput sa cresc si eu

Cumva in timp am inceput sa inteleg ca cea mai importanta lucrare a vietii mele este sa muncesc la mine si sa gasesc un echilibru intre a trai clipa dar sa mai las si pe „maine”, ca desi „maine” este ceva relativ, probabilitatea de a fi, este in proportie egala cu aia de a nu mai fi, iar cum mie nu imi plac surprizele (de nici un fel) am zis sa nu ma prinda totusi in curul gol.

Si poate ca odata ce devii mai intelept ai liniste, oare?

Desi ai crede o anumita varsta si experientele prin care ai trecut, la un moment dat iti aduc o anume intelepciune ce sa iti aduca si linistea, dupa ce muncesti la tine si cumva reusesti sa intelegi echilibrul asta dintre a trai clipa, dar a lasa si pentru maine, intelepciunea dobandita iti dezvaluie cat de fragil este echilibrul asta si cum trebuie mereu sa muncesti la el, pentru ca in tine mereu o sa fie copilul ala rebel ce o sa isi doreasca sa traiasca clipa, si inteleptul care zice sa mai lasi si pentru maine. Mereu o sa existe tentatia sa aprinzi lumanarea de la ambele capete, in vremea in care mereu o sa ti’se para ca arde prea tare si doar de la un capat.

Multumeste ca e azi, cu gandul la maine si bucuria amintirilor de ieri

Find o zi de reflexie din Saptamana Mare, am scris randurile astea ca poate prind bine cuiva, iar ce as vrea sa reiasa e ca pana la urma nu e vreo invatatura inteleapta si nici predica unuia care le stie pe toate, ci doar ca fiecare isi gaseste propriile raspunsuri si calea in sine insusi! Nici un model, nici o carte, nici un film si nici o alta experienta de viata nu iti poate da raspunsurile pe care le cauti si nici calea pe care sa o urmezi pana cand nu te impaci cu tine insuti, respectiv cu ala de ieri, cu ala de azi si pe cat posibil, cu ala de maine. Vine o vreme cand intelepciunea te invata ca trebuie sa incepi sa renunti la ce faceai ieri si credeai ca iti da „valoare” si „sens”, pentru a iti da ragazul sa faci ce ai de facut azi  intelegand ca „valoarea” este efemera iar sensul incepe sa fie ala al multumiri lui Dumnezeu pentru azi ca esti sanatos, cu gandul sa fi si maine, si bucuria amintirile de ieri.

Doar atat m’am priceput, restul, a zis Inteleptul.