sursa foto: decebaluirea.blogspot.com
Probabil ca Dumnezeu m’a iubit mult atunci cand a avut grija ca toata viata mea sa ma aflu intre extreme. Uneori ma simt epuizat sa traiesc asa … pana la prima gura de aer cand imi dau seama ca nu as sti sa il respir altfel!
Traiesc intre viu si neinsufletit … viul fiind locurile in care m’am nascut (Valea Jiului) si neinsufletit … monstrul (Bucuresti) unde imi petrec o alta parte de viata ca si cum ar fi una paralela.
Un motiv pentru care am ajuns sa cred si sa vad ca locurile mele natale sunt vii este si Marcu, un cioban filosof din Jiet care a ales sa fie liber atat fizic cat si sufleteste. A reinventat decebaluirea si a redescoperit tot ce altii vor sa ingroape si sa uite, desi cu fiecare lucru care nu il mai fac se uita si ingroapa pe ei ca neam. Daca Bucurestiul este un loc cu lume multa dar oameni putini, probabil ca zona asta inca mai este dominata de lume putina cu oameni multi! Marcu este unul dintre ei. Fuga mea inspre Bucuresti, a doua mea casa deja, este ca nevoia unui drog pe care trebuie sa il iei din cand in cand, iar intoarcerea aici este locul unde inconjurat de viata ce o anunta acest inceput de primavara, pot sa imi pun in ordine trairile, gandurile si mintea ce prinsa in valma iuresului din marele montru nu mai are ordine in dezordine.
Ii multumesc lui Dumnezeu ca mi’a dat o viata intre extreme si il rog doar sa imi dea sanatate si putere sa o traiesc si povestesc cat de mult pot. Astazi ma pregatesc sa ma arunc in iuresul monstrului, urmand ca apoi sa ma intalnesc cu Marcu … omul ce a ales sa fie liber intr’o lume care devine din ce in ce mai sufocata de lipsa acestei libertati! Pana atunci … cititii povestile!
Si pana la urma toti ne vom intoarce … de unde am uitat ca … nu putem sa plecam!