Legile progresului – Ochelarii de cal

Progres, un cuvant straniu pe aceste meleaguri, in care daca din punct de vedere economic suntem cu vreo 500 de ani in urma Europei, atunci ca si mentalitate si din punct de vedere sociale, nu suntem cu mult mai departe de vremea cand ne’a cazut coada si am coborat din copaci. Societatea romaneasca si presupusele valori morale (sustinute doar de „ce nu vad, sau refuz sa vad, nu se intampla” si „ce am facut eu nu a stiut nimeni”) pe care le impune ca valori de neclintit, nu sunt decat niste reminescente ancestrale, amestecate cu invataturi din epoca de aur, in care individul era depersonalizat inca din frageda pruncine pentru a i se impune niste reguli ce sa il tranforme ulterior intr’un cercopitec, ce in mintea lui cat nuca, sa reuseasca sa faca un balmos, la baza caruia stau taratele. Si iaca asa, treptat, ne’am transformat intr’un popor de ornitorinci, ce nu sunt nici laie nici balaie, dar cu totii se cred o oaie.

Ca de la progres am pornit, la el ma intorc si spun ca, atata vreme cat in tara asta, parintii cred ca proprii lor copii sunt sclavii dupa ce ii nasc, obligati fiind sa ii tina pe capul lor pana se hotarasc sa se duca dracului; pana cand un divort nu mai e privit ca si o blasfemie; pana cand alergatura dupa avere si mandria de a avea o bruma de avere nu va disparea; pana cand sa iubesti ce vrei si cand vrei sa iubesti, nu este considerat un pacat; pana cand nu se va mai crede ca odata ce te’ai casatorit ai ales pe viata, murindu’ti dreptul de a fi liber cat traiesti; pana cand nu vor disparea babele din coltul strazii care iti judeca viata spargand seminte; pana cand femeile nu vor alege materialul in locul sufletului pe care oricum si’l doresc implinit dar prefera caldutul; pana cand barbatii nu vor alege materialul in locul pizdei, la care oricum viseaza si isi satisfac fanteziile luandusi’o la laba; pana cand din mentalitatea tuturor va disparea ideeile preconcepute legate de ce zice lumea; pana cand vecinului nu o sa ii pese mai mult de ce mananca ala de langa el sau de cate ori isi fute nevasta, uitand ca el nu a mancat nimic azi iar la nevasta’sa i’au crescut paienjeni intre craci; pana cand o sa invete romanul sa ii pese mai mult de grijile lui decat de ale altora pe care sa le lase pana cand se termina ale lui; pana cand romanii or sa isi aduca aminte sa iubeasca neconditionat si sa nu le pese ce mananca maine sau unde dorm maine, doar sa iubeasca asa cum simt; pana cand fiecare va invata sa se intinda doar cat ii este plapuma si sa aiba doar cat are nevoie; pana cand romanul nu se va preface doar ca iubeste sau este fericit … in tara asta nu va exista progres … in nici o directie … vechile valori morale clamate de catre toti … dar incalcate doar in spatele usilor inchise … vor ramane ca niste catuse ce trag in jos insasi spiritul liber si liberul albitru, daruit chiar de Dumnezeu.

Daca toti ne’am supune lor … unde s’ar ajunge si in ce lume am trai? Cumva in cea cate traim azi? Da .. cu siguranta ca da … o lume rece de „suflete anulate”, in care nimeni nu spune ce gandeste, nimeni nu iubeste ce iubeste, o lume in care toti se aliniaza doar ca niste vite, pentru a le fi caldut si mai ales pentru ca … nu ii vorbeste lumea …

Daca altii ar fi fost asa cum sunteti multi dintre voi care cititi aceste randuri, liniari si supusi regulilor ca niste roboteii programati, regasindu’va acum in ele, dar neavand curajul sa recunoasteti, aruncand vina pe nebun, nu ati fi ascultat astazi …

Nu ati fi citit astazi …

Nu ati fi auzit astazi de regele Henry VIII of England si nici ca la bazele Angliei moderne ar fi fost el, schimband sute de ani de reguli si cutume doar pentru ca iubirea dintre el si Anne Boleyn, nu a fost acceptata …

Nu ati fi putut admira nici acest autoportret

… pentru care un nebun al vremii lui, si’a taiat o ureche sa il realizeze …

Nu ati fi zburat nici cu avionul, nu aveati nici TV, nu ati fi vorbit nici la telefon, nu ati fi avut nici electricitate si nici dispaly’ul cu ajutorul caruia citit aceste randuri nu ar fi existat la fel cum nici internetul prin intermediul caruia ati ajuns aici, nu ar fi fost.

Daca nebunul care scrie aceste randuri acum, nu ar fi ales sa fie considerat asa, doar pentru ca nu se supune regulilor ce i s’au impus, aceste randuri nu existau azi si nici culegerea de ganduri pe care a scris’o in nebunia lui, alegand sa iubeasca dincolo de tot si toate, constient fiind ca dincolo de asta nu se va alege decat cu blamare, suferinta, singuratate, reprosuri, injurii, vine, priviri ironice, acuzatii nefondate …

Poate am schimbat ceva … poate nimic intr’o lume care oricum nu vrea sa se schimbe, in mijlocul unor oameni care oricum nu vor sa se schimbe, punand prea mult pret pe ceia ce au facut si mama si tata si bunicul si bunica si strabunicul si strabunica … refunzand evolutia si progresul … dar poate ca am contat putin, macar putin pentru cei pe care am incercat sa ii schimb, iar asta imi este mai mult decat rasplata.