Sambata in cadrul unor evenimente cultural-artistice am participat si la o lansare de carte pe marginea careia s’a purtat si o dezbatere de vreo doua ore pe subiecte care tin de antropologie, respectiv cultura si traditii in pregatirea unui al doilea volum al cartii in discutie, respectiv „Noroc Bun! O antropologie a minerilor si minelor din Valea Jiului”.
Pana o sa apuc eu sa scriu o carte, am mai aparut citat in una
Cartea semnata de Cornelia Florea este rodul muncii unui studiu aprofundat de antropologie care are la baza atat interviuri cu oamenii locului cat si o documentare vasta pe baza pe documente si scrieri existente printre care se numara si cateva inscrisuri de ale mele dintr’un blog dedicat Vaii Jiului, aceasta nefind prima carte sau lucrare care contine lucruri ce le’am adunat acolo de’a lungul anilor ca marturii ale unei zone ce transcende dincolo de mostenirea exploatarilor miniere, taramul acela find un taram misterios in care se impletesc traditiile precrestine cu cele crestine, mineritul cu transumanta, basmele, legendele si miturile locului cu adevarurile istorice si folclor local.
„Noroc Bun! O antropologie a minerilor si minelor din Valea Jiului”
Cercetarea realizează un cadru istoric și geografic al comunităților din Valea Jiului, în buna școală etnologică tradițională, prezentând o foarte utilă sinteză cu privire la studiul antropologic al ocupațiilor, tocmai pentru a se ajunge la constructul identitar al comunității minerești în ansamblu, surprinsă de autoare din cât mai multe unghiuri posibile. Dispunând de temeinice cunoștințe teoretice, atât din spațiul etnologic, cât și din cel antropologic, autoarea alimentează cu succes seria studiilor consacrate universului mineresc – din păcate, o tradiție nu prea bogat reprezentată. Considerăm că, prin amploarea demersului și prin aspectele de finețe relevate, prin conturarea unei lumi la care nu mulți au acces, autoarea a reușit să-și atingă obiectivul, afirmându-se ca o voce autorizată în acest domeniu de cercetare.
(Antoaneta Olteanu – Cuvânt Înainte)
Cartea o gasiti disponibila aici. Va recomand sa cumparati aceasta carte pentru biblioteca voastra macar din curiozitatea de a descoperi ceva dintr’o lume care aparent e pe cale sa moara, dar in realitate doar se transforma si cumva reuseste sa se adapteze si se incapataneaza sa supravietuiasca dincolo de glorioasa epoca industriala a mineritului din Romania tot la fel cum a supravietuit si dupa abandonul mineritului din antichitate si evul mediu, cumva intoarcerea omului la exploatarea roadelor pamantului find intr’o vesnica tranzitie naturala.
Sa dau aproape 80 de lei { se plateste transportul } pentru a putea intelege , pentru ce in Iunie 1990 am fost batut de catre niste oameni pe care nu i-am cunoscut in viata mea , carora nu le-am trecut pragul in viata mea si carora SIGUR , nu eu le-am solicitat sa…planteze flori in fatza Teatrului National ?! Nu merci , oricat de eroic va fi in acest an efortul lor de-a da tarii cat mai mult carbune .
Cartile de genul asta au aparut poate tocmai pentru a incerca sa intelegeti ceva dincolo de preconceptii.
A fost un moment in care toti au fost victimele aceluiasi sistem infect de ocupatie care conduce si azi prin diversiuni si tactici „divide et impera”, momentul acela negru din istoria Romaniei find doar o sangeroasa continuarea a ce s’a intamplat in 1989 si poate ca acest articol la a carui documentare s’a lucrat ceva vreme, te’ar mai lumina putin ca adevaruri care nu se spun.
Imi pare rau sa iti amintesc acest simplu fapt : aia de la Semanatoarea , 23 August sau chiar IMGB-istii n-au fost NICIODATA la Petrila , Paroseni , Lupeni sau Uricani sa bage mintile in cap cuiva folosindu-se pentru asta , de un furtun de presiune sau macar un tarnacop produs probabil la Republica ! In schimb din Ianuarie 1990 am tot trait noi bucurestenii sub teroarea amenintarilor acelui nou rasarit ” luceafar al huilei ” numit mai ordinar…Miron Cozma . Ala care in 1990 invita guvernul sa vina la ei la Petrosani sau Agnita pentru a putea lucra iar JAVRA aia de Ion Iliescu , zambea subtzire mama lui d e criminal !!! N-am nevoie sa-i inteleg si n-am preconceptii . I-am considerat intotdeauna { pana in 13-15 Iunie } drept niste muncitori ca si mine insa dupa alea doua palme care mi-au mutat falcile din loc , palme incasate , nu in Piata Universitatii cum ai crede ci la BIG-BERCENI…am ajuns s a ma bucur de fiecare lovitura pe care au primit-o de la guvernanti . Cartea aleia…pai , nu-s mai castigat daca citesc GERMINAL al lui Emile Zola alegandu-ma astfel si cu niste cultura adevarata ? Cornelia Florea trebuia sa aiva tupeul sa scoata acea ” antropologie ” macar dupa ” pacea de la Costesti ” daca avea sange in instalatie !
P.S. Sa nu-mi zici ca , ai citit scrierea si ai ramas macar…enutuziasmat ! 
Ti’a sarit din vedere exact esenta, adica aia ca toti am fost niste victime ale aceluasi sistem infect, iar scuzele alea cu „aia de la uzinele din Bucuresti nu s’au dus in alte parti” sunt niste tampenii ce fac parte fix din manipularea si propaganda folosita pentru a ne intoarce unii impotriva altora, respectiv faptul ca 2 zile oamenii din uzinele bucurestene au fost la fel de manipulati si la fel de abject folositi. Nu, nu am ramas entuziasmat din cauza unei scrierii, eu am lucrat intr’o mina si trait realitatile din zona aia, iar studiul si postarea contin realitati traite de mine, nu povestile altora.
Chit ca prin iunie 90 era sa mi-o fur de la mineri (noroc ca veneam de la sonda si eram cam rapanos) am o mare stima pentru oamenii astia. Prin anii 80 am facut o practica la Suior (o mina de aur de prin Maramu’) si am trait pe carca mea viata grea a minerilor, povestile si etosul din spatele acestei meserii imposibile. Si acolo, fiind mina sapata in roca dura (nu era nevoie de sustinere cu capriori decat in unele locuri), erau clar conditii mult mai bune decat la amaratii din Valea Jiului, unde mina de carbune e clar o cursa contra-cronometru vs viata. Deci, cunosc viata sondorului si a minerului, jertfa lor zilnica si pot spune doar atat: respect! Cu toate cele bune sau rele, oamenii astia stau in sufletul meu pe craca cea mai inalta a recunoasterii si recunostintei pentru ca datorita lor am beneficiat cu totii, cat s-a putut, de o viata mai usoara. Ei au stat in spatele celui mai banal gest, acela de a apasa pe un buton in urma caruia am aprins un bec purtator de lumina in casele noastre. Si nu numai atat! Noroc bun! De la un geolog petrolist din Bukale care #dacat atat a putut in viata asta.
Sunt putini care mai inteleg ceva azi din ce s’a intamplat in acele vremuri si oricum multora nici nu le pasa! Da, in Valea Jiului era o viata extrem de grea si periculoasa pentru cei care trudeau prin maruntaiele pamantului pentru ca prin tara asta altii sa trudeasca la construirea ei si uite asa, cu multa munca, sacrificii si paine amara cumva tara asta a prosperat. Tot datorita celor care s’au sacrificat in zona aia punand in miscare primele miscari mari de protest cand nimeni nu se gandea sa faca asa ceva in comunism, iar pretul platit a fost crancen, securitatea transformand Valea Jiului intr’o zona a terorii. Sunt multe de scris si multe de spus, dar nah, fac eu gestul simbolic de a iti multumi in numele oamenilor din acea zona pentru cuvintele scrise!