Oppenheimer si alte filme

Pentru ca nu pot duce un film de trei ore la cinematograf, am avut rabdare sa vad Oppenheimer din confortul canapelei de acasa si acum, dupa ce l’am vazut, o sa incerc sa scriu cateva randuri din perspectiva cinefilului amator, pentru ca trei luni i’am ascultat si citit doar pe la altii! Bonus, doua filme frantuzesti.

Oppenheimer

Pornind cu asteptari mari, dupa vreo ora in care am atipit de cateva ori si tragand de el pana la capat, concluzia a fost ca Hollywood nu mai e in stare sa faca un film bun nici atunci cand are la indemana o poveste mai mult decat provocatoare si interesanta in acelasi timp. Dincolo de opiniile celor care desi n’au inteles nici ei mare lucru pe tine te trimit sa vezi Barbie daca pe asta nu l’ai inteles, din perspectiva cinefilului de rand, dar si pasionat de istorie, pot spune ca Oppenheimer a fost un film pe cat de greoi si sforaitor pe atat de politizat, actiunea centrandu’se intr’un mod nefericit strict pe persoana Oppenheimer, desi celebritatea lui e legata in mod inevitabil de crearea bombei atomice si un anumit context istoric ce nu a fost deloc exploatat; iar atat cat a fost exploatat nu a fost nici macar corect din punct de vedere istoric! Da, detonarea celor doua bombe atomice a fost cea care a contribuit la sfarsitul celui de Al doilea Razboi Mondial, insa predarea neconditionata a Japoniei a survenit in urma invaziei URSS in Manciuria (Operatiunea Furtuna de august) care a avut loc intre detonarea celor doua bombe atomice de la Hiroshima (6 august) si Nagasaki (9 august). Decizia Japoniei de a accepta sa capituleze neconditionat a fost luata dupa ce Imparatul Japoniei si consilieri militari au vazut amploarea atacului sovietic, care in lipsa capitularii ar fi dus la capturarea de catre sovieticii a insulelele Hokkaida, cu mult inainte ca Aliatii sa invadeze Kyushu, si in felul asta Japonia s’ar fi vazut nevoita sa capituleze neconditionat in favoarea URSS. Din pacate, filmul nu respecta din punctul asta de vedere nici macar contextul istoric, caderea in dizgratie a lui Oppenheimer find datorata si acestui aspect istoric, rusii find implicati pana peste cap in spionajul proiectului Proiectului Manhattan, lovitura data spionii KGB, prin faptul ca au reusit sa coopteze oameni de stinta americani care lucrau la proiectul bombei atomice, find considerata una dintre cele mai mari operatiuni de spionaj din toate timpurile, un alt punct ratat cu succes de acest film ce putea sa fie unul dintre cele mai bune filme din toate timpurile, daca nu se concentra strict pe politizarea propagandistica a subiectului.

Nu stiu daca sa va recomand sau nu acest film, pentru ca nu stiu din ce perspectiva vreti sa il vedeti. Eu pornisem de la partea istorica a lui, dar am sfarsit prin a vedea un film fara cap si fara coada, centrat asupra personajului si emotiilor lui, desi pana la urma, nici macar film biografic nu se poate numi find politizat pana la sforaiala. Asadar, alegerea va apartine!

The Three Musketeers: Milady (2023)

Unii ar zice ca subiectul celor trei muschetari bazat pe scrierile lui Dumas e un subiect expirat din punct de vedere cinematografic, in timp producandu’se numeroase filme cu acest subiect, Hollywood find cel care l’a stos pana la ultima picatura. Asa am crezut si eu si recunosc ca noua reditare a subiectului anunata de cinematografia franceza in 2023, nu mi’a trezit prea mult interes, dar jucand Eva Green in rol principal, am zis sa ii dau o sansa. Eh, si bine am facut, pentru ca am avut parte de cea mai faina ecranizare a acestei povesti atat din punct de vedere al regiei si scenariului cat si al jocului actorilor, decor si costume, find eliminate toate bling-bling’urile si stereotipurile tipic hollywoodine, filmul concentrandu’se pe partea istorica a lui pana la ultimele detalii, inclusiv cele legate de eroi principali, care sunt departe de imaginea stralucitoare a unor cavaleri neprihaniti, cat si decoruri si costumele care nici ele la randul lor, nu sunt nici pe departe stralucitoare si colorate ca in imaginile filmelor conscarate. Mi’a placut tot la filmul asta,  de la rolul -Milady- pe care il joaca la superlativ Eva Green alaturi de actori francezi foarte valorosi, cat si atentia la acuratetea pana la detalii pe care francezii s’au straduit sa o puna in acest film!

Jeanne du Barry

Marcheaza doua premiere, una find reintoarcerea lui Johnny Depp in cinematografie dupa scandalul divortului si caderea in dizgratia Hollywood’ului, iar cea de a doua premiera find prima lui aparitie intr’un film strain, respectiv un film pur frantuzesc! Dincolo de acest aspect, Jeanne du Barry este o extraordinara dramatizare biografica a unui celebru personaj istoric, contesa Jeanne du Barry, influenta amanta a Regelui Ludovic al XV-lea, jucat magistral de Johnny Depp. Desi neavand parte de publicitatea de care s’a bucurat Oppenheimer, acest film, alaturi de recenta ecranizare frantuzeasca a istoriei celor trei muschetari, marcheaza o binevenita revenire a cinematografiei franceze, care prefera promovarea artei cinematografice in locul ideologiei woke ce a omorat productiile de la Hollywood. Revenind la film, mi’a placut tot si la filmul asta, de la splendidul narativ care urmareste povestea, la scenariu, regie, actori, costume, decorurile splendide puse la dispozitie de Versailles si realismul accentuat din punct de vedere istoric pana in cele mai mici detalii, respectandu’se pana si iluminarea difuza cu lumanari a incaperilor. Nu s’a simtit nimic sintetic, nimic in afara a ce trebuia filmul sa fie si pentru ca tot a ajuns si in cinematografele de la noi, daca vreti sa vedeti un film bun, care are cap si coada, va recomand sa vedeti acest film!