Si a plecat Mos Craciun …

A mai trecut unul si ii multumesc lui Dumnezeu, ca l’am pastrat in suflet la fel de pur si intact cum l’am serbat in fiecare an, fara a simti deloc nevoia sa il americanizez si in nici un caz sa ma supun unor traditii stupide, cum ar fi tot soiul de vizite din obligatie (fie ca primite fie ca facute) … a fost cu adevarat un Craciun al celor mai mari contraste din cate imi aduc aminte … pentru ca asa a vrut Dumnezeu sa fie … si poate si eu, dand curs liber intamplarilor care mi’au dat multe de gandit de acum inainte .. ca asa cum am eu prostul obicei, nu las nimic sa treaca pe langa mine din care nu incerc sa inteleg si mai ales sa invat ceva. Anul acesta am ales sa nu ma duc acolo unde eram asteptat (nici macar din obisnuinta) si in compensatie, culmea, am fost primit in case unde am fost onorat, respectat si apreciat, de oameni care pana acum nu reusisera sa vada omul din spatele aparentelor. Ca si daruri de Craciun, am primit cele mai importante daruri ce le poate primi un om si acestea au fost scrise deja in fraza de mai sus, plus zambete venite din suflet si bucurie sincera. Din punct de vedere material sa nu ma intrebati, ca nu m’au interesat niciodata, iar daca am primit ceva, a fost din suflet, chiar daca acel ceva insemna o banala hartie colorata, sau o bombonica de pom.

A fost un Craciun al dorurilor, amintirilor, al noului, al zambetelor … un amestec frumos de stari ce mi’au adus aminte ca sunt viu … ca am inca puterea si capacitatea de a darui amintiri frumoase … si de a primi cu inima deschisa ceia ce nu am asteptat niciodata de la nimeni … dar au considerat foarte multi ca a venit vremea sa imi daruiasca …

Ca si inchiere frumoasa a lui, nu se putea puncta altfel, decat cu o vizita la Targul lui Mos Craciun, care se desfasoara in cel de al patrulea an al sau la Sibiu si cam tot de atunci, am vrut in fiecare an sa ajung si mereu m’a sarit randul. Anul acesta insa, desi as fi vrut sa il daruiesc in toata splendoarea lui, am ales macar sa ma bucur de frumusetea lui si cu greu va pot descrie in cuvinte de admosfera de vis am gasit acolo, plimbandu’ma printre luminile multicolore, completat totul de magia mirosului de scortisoara, turta dulce, vin fiert, tot soiul de produse traditionale romanesti sau din afara … am gustat totul cu un dulce/amar … si tot sufletul in rest.

Oricate poze as pune sau orice as face, nu ar putea sa descrie admosfera de acolo … dar voi incerca mai jos … n’joy!

Vis de copil

2 comentarii la „Si a plecat Mos Craciun …”

  1. Este foarte frumos blogul tau, am citit cu placere randurile scrise in acest post, mai ales ca acum este si zapada afara, parca inca se simte mirosul Craciunului ce a trecut. smile

    Răspunde

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la IceWorld|DeuteriumCore

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura