Copilarie alba

Te priveam doar … imbracata in rosul ce definea atat de frumos esenta fiintei tale, alergand ca un copil neastamparat, prin prima zapada a copilariei tale … o atingeai si era rece … albul din jurul tau prea mult … iar gandurile triste ce intunecau uneori stralucirile de chihlimbar … se amestecau in jocul fulgilor de nea … mangaierea iernii din mine …

Te’am privit doar … martor tacut al implinirii ce reusisem in sfarsit sa o daruiesc … lasand si eu doar albul sa te mangaie si uitarea griului de pana atunci sa iti aduca linistea viselor cu Mos Craciunul ce ne batea la portile inimilor de copii …

Si a trecut atunci o iarna, ca astazi sa vina inca una, ecourile rasetelor de copil, inca strabat din muntele cel vesnic … azi ninge iar … ca un perpetum mobile prin timp … imi simt sufletul … si zambesc fiecarui cristal de cer … pentru ca poate ii va aduce aminte copilului … de copilarie … si vise albe …