Lume multa, oameni putini …
Este o alta definitie a Bucurestiului – capitala Romaniei si orasul care imi este a doua mea casa. Am stiut asta dupa cateva zile in care plin de prejudecati ardelenesti am pasit aici si in toti anii de cand ii sunt copil adoptiv . Desi aparent socializarea e de baza, in realitate pe aici pana si oamenii celebri mor singuri, dupa ce toata viata lor au fost inconjurati de lume multa, dar oameni putini (inspre deloc …), lucru reconfirmat cumva si din experienta cu prietenii mei de aici, care trag de mine ca de ultimul, pentru ca pe aici desi e multa lume in jur, nu prea au oameni pe langa ei.
Sunt cumva inobilat de gand … dar trist in rest …
Tovarășe Ice, spre deosebire de când te naști, moartea, ca și demisia (uneori), e un act unilateral de voință/destin, mai pe scurt, murim singuri, oricâtă asistență/galerie/team-building am strânge la locul faptei.. dacă înțelegem lucrul ăsta simplu, poate ne mai vindecăm de orgoliu, îngâmfare sau ego exacerbat ..
Stimate Cola, omul este egoist prin insasi nasterea si moartea sa! Cu toate astea, sa nu mori singur este doar o expresie a dorintei ca macar in acele ultime momente sa fie careva pe langa tine …
In rest … e dubios sa vezi atata singuratate intr’un oras atat de populat. O vezi peste tot, din pacate multi alergand prea mult dupa arginti si pretuind prea putin ceea ce este cu adevarat important … oamenii de langa ei.