As fi vrut sa va scriu astazi, o frumoasa poveste de weekend … insa … nu pot sa fac asta, pierzand astazi din viata mea, unul dintre putini oameni care faceau parte din trecutul copilariei mele. Poate ca nu au fost multe momentele in care a stiut sa isi impartaseasca ceia ce simtea sau nu pentru mine, insa mi’a ajuns unul care sa imi aduca aminte pentru totdeauana de acest om … ca un om ce m’a iubit asa cum a stiut mai bine …
… imi doream foarte tare o minge rosie cu plasa … pentru cei ce isi aduc aminte, si au parte din copilaria lor in epoca de aur cu siguranta ca isi aduc aminte despre ce vorbesc. Seara m’am culcat destul de necajit ca nu o am … si nu am sa uit niciodata dimineata cand am gasit’o agatata de cuierul pe care aveam hainutele ce trebuia sa le iau pentru scoala … omul acesta imi daruise aceea minge … oferindu’mi o clipa de bucurie magica … ce a ramas cat o eternitate in sufletul meu.
Am scris aceste randuri … nu pentru a imi pune acum viata si sufletul pe tapet … nu pentru a imi ramane viata scrisa in bloguri … si nu pentru ca blogul asta este locul unde ma copilaresc ca un imatur de 32 de ani … care nu are altceva mai bun de facut decat sa bata netul … ci ca un ultim omagiu pentru acest om … pentru ca mai mult de atat din pacate nu pot sa fac …
Dumnezeu sa te ierte bunicule Lascu … in sufletul meu vei ramane bunicul care ai putut sa imi fii … dincolo de tot si toate … dincolo de orice aparente … dincolo de ce mi’ai oferit sau nu … in final nu imi erai dator cu nimic.
Si ca sa inchei aceste randuri … as vrea sa multi care cred astazi ca valoarea vietii lor este alergatura dupa averii, material si iluzii derizorii, pentru care isi vand … sau mai grav … isi anuleaza sufletul … sa nu uite ca in final … cei ce isi amintesc de ei, nu sunt cei la care le’au oferit TOT dar nu au vazut NIMIC, ci cei la care poate in aparenta le’au oferit NIMIC, dar au vazut TOT!