Echipa Atlantic4 a fost fost in vizita la Hospice Casa Speranţei

Dragi prieteni,

Dimineaţa zilei de 4 octombrie ne-a adus în compania copiilor de la HOSPICE Casa Speranţei, într-o  întâlnire  încărcată de emoţii, zâmbete şi îmbrăţişări. A fost  o vizită pe care nimeni nu o va uita prea curând, căci ne-am jucat, am povestit despre aventura de a traversa Oceanul Atlantic într-o barcă cu vâsle şi am răspuns tuturor curiozităţilor copiilor, care nu au uitat să ne încurajeze şi să ne mulţumească pentru ceea ce facem.

Din prima clipă în care am păşit la HOSPICE, am simţit căldura cu care am fost înconjuraţi de nişte copii frumoşi şi zâmbitori. Ne-am prezentat şi am început să le spunem câte puţin despre Atlantic Challege şi despre cei 5000 de kilometri pe care îi vom parcurge vâslind. Aşa cum ne aşteptam, ei deja ştiau foarte multe lucruri despre aventura noastră. Ne-au asaltat cu întrebări şi am fost mai mult decât bucuroşi să le răspundem tuturor curioziăţilor lor, în poate cel mai important „interviu” din viaţa noastră. Iată pe scurt cum a decurs totul:

După ce Alex ne-a întrebat cum este în barcă, iar noi am încercat să răspundem cât se poate de bine, ne-a spus că cel mai important e că avem voinţă şi ne-a mulţumit pentru eforturile noastre. Am simţit sinceritatea acelor vorbe şi i-am mulţumit, la rândul nostru lui Alex şi celorlalţi copii, pentru susţinerea lor necondiţionată.

Un alt băieţel, Claudiu, ne-a întrebat dacă ne este frică de rechini. Fără să vrea, ne-a răpit un zâmbet, iar în cazul în care se mai întreabă cineva, l-am asigurat că nu există un astfel de pericol, căci rechinii nu au cum să ajungă la barcă.

I-am oferit Mariei o bărcuţă de hârtie drept recompensă pentru multele poezii cu care ne-a încântat. Ne-a întrebat dacă poate să ne semneze bărcuţa, însă nu am fost singura. La rândul lor, copii şi-au scris şi ei numele, pentru ca în final, Maria să ne dăruiască bărcuţa semnată de toată lumea, pentru a ne purta noroc în călătoria care va urma.
După ce le-am arătat filmuleţe cu barca noastră şi am mai povestit despre competiţie, copiii ne-au mai întrebat, printre altele, ce vom mânca în timpul în care ne vom afla în barcă, unde ţinem mâncarea, dacă avem paturi, care este programul nostru, ce vom face în caz de furtună, cum facem baie, dacă nu ne dor mâinile şi picioarele şi cel mai important, dacă Moş Crăciun ne va aduce cadouri dacă vom fi în barcă. Am încercat să răspundem fiecareîntrebari (poţi afla şi tu răspunsurile urmărind documentarul despre Traversarea Mării Negre), menţionând că, în cazul în care vom fi cuminţi, va veni şi moşul, chiar şi în barca noastră din mijlocul Atlanticului. Noi îl vom aştepta, chiar dacă copiii ne-au oferit câte o mică atenţie, în caz că moşul nu va şti exact pe ce curent ne vom afla, lucru pentru care le mulţumim.

Am încheiat ziua cu multe poze şi uitându-ne în jur, am văzut acea sclipire pe care numai un copil o poate avea, admiraţia şi recunoştinţa din ochii lor. Ne-au sărit în braţe, într-o strânsoare mai grăitoare decât orice cuvânt pe care l-ar fi putut rosti, încălzindu-ne inimile cu dragostea lor. Vom păstra, la loc de cinste,  aceste clipe în sufletele noastre. Indiferent ce greutăţi, furtuni, momente de oboseală, sau chiar.. rechini vom întâmpina în cele aproape 2 luni pe care le vom petrece în largul Oceanului Atlantic, gândurile copiilor ne vor însoţi şi ne vor ajuta să trecem cu bine peste toate, pentru a ne îndeplini ţelul.