Deși avem impresia că Anul Nou a fost marcat mereu în calendar începând cu data de 1 ianuarie, potrivit datelor istorice, în vechime Anul Nou era sărbătorit în jurul echinocțiului de primăvară, care are loc la mijlocul lunii martie. Egiptenii, fenicienii și persanii își începeau noul an cu echinocțiul de toamnă, iar grecii îl sărbătoreau la solstițiul de iarnă. Prima înregistrare istorică a celebrării Anului Nou la 1 ianuarie ar fi avut loc pentru prima oară în Mesopotamia, în urmă cu aproximativ 2000 de ani î.Hr.
În calendarul roman timpuriu, anul nou era pe 1 martie
Potrivit calendarului roman timpuriu, prima zi a Martius, lună numită după zeul roman Marte, este marcată ca prima zi a Noului An, calendarul de la acea vreme având doar 10 luni, începând cu luna martie. Motivul pentru care la vremea aceea calendarul avea doar 10 luni este datorat faptului că acesta se baza pe sezoanele agricole, iar luna martie era începutul sezonul de plantare. Prin urmare, a fost aleasă drept prima lună a anului. Faptul că noul an începea odată cu luna martie se reflectă încă în unele dintre denumirile lunilor. Septembrie până în decembrie, lunile noastre de la a noua la a douăsprezecea, au fost poziționate inițial că fiind lunile a șaptea până la a zecea (septem înseamnă „șapte” în latină, octo este „opt”, novem este „nouă”, iar decem este „zece”), potrivit omofon.com
Și la Daci, Anul Nou era marcat în calendar tot la 1 Martie
Anul Nou dacic începe la 1 Martie, odată cu renașterea naturii. Ei considerau cele patru anotimpuri echivalente cu ciclul vieții. Primăvara era asemănată cu nașterea, vara cu maturitatea, toamna cu bătrânețea și iarna cu moartea, iar anul începea din nou, odată cu nașterea. Ciclul vieții se relua și rămâneau nemuritori, conform învățămintelor lui Zamolxe. Pe ansamblu, Zamolxeianismul a fost mai mult decât o religie, ci o cultură pluridisciplinară de integrare armonioasă a omului cu natura.
Lunile ianuarie și februarie apar în calendarul roman mult mai târziu
Conform izvoarelor istorice, anul 153 î.Hr apare ca prima dată când Noul An a fost sărbătorit în dată de 1 ianuarie la Roma, luna ianuarie nici măcar neexistând în calendarul roman până în jurul anului 700 î.Hr., când cel de-al doilea rege al Romei, Numa Pontilius, a adăugat în calendar lunile ianuarie și februarie.
Mutarea Noului an din martie în ianuarie, are și o explicație politică, pentru romani acesta find începutul anului civil, luna în care cei doi consuli romani nou aleși – cei mai înalți oficiali ai republicii romane – își începeau mandatul de un an. Cu toate acestea, în vastul Imperiu Roman, unde erau adunate mai multe culturi la un loc, data oficiala a Anului Nou nu a fost întotdeauna respectată cu strictețe pe scară largă, pentru unele popoare, în mare parte agrare, data de 1 martie rămânând în continuare data începerii noului an.
În Evul Mediu timpuriu, data de 1 ianuarie a fost abolită
După prăbușirea Imperiului Roman și extinderea creștinismului, în Europa medievală timpurie, sărbătorile care însoțeau Noul An au fost considerate păgâne, astfel că în 567, Consiliul de la Tours a abolit data de 1 ianuarie ca început de an.
Datorită diferențelor ideologice și religioase, sărbătorirea noului an în Evul Mediu a avut numeorase modificări astfel că au fost momente în istorie când în diferite locuri din Europa creștină medievală, Noul An a fost sărbătorit în data de 25 decembrie, la nașterea lui Iisus, în 1 martie sau 25 martie, la sărbătoarea Bunei Vestiri sau chiar cu ocazia Sărbătorilor Pascale.
1 ianuarie a devenit oficial prima zi a Anului Nou, odată cu trecerea la calendarul Gregorian
Odată cu trecerea oficială la calendarul gregorian, în 1582, data de 1 ianuarie a fost reintrodusă că început de an. Data de 1 ianuarie, ca zi de Anul Nou, a fost stabilită în 1691 de papa Inocenţiu al XII-lea. Deși majoritatea țărilor catolice au adoptat calendarul gregorian aproape imediat, acesta a fost adoptat doar treptat în rândul țărilor protestante. Britanicii, de exemplu, nu au acceptat calendarul gregorian până în 1752. Până atunci, Imperiul Britanic – și coloniile sale americane – încă sărbătoreau noul an în martie.
Obiceiurile și tradițiile românești de Anul Nou, reflectă respectarea calendarului sezonier-agrar
Atât Plugușorul cât și Sorcova, precum și restul de obiceiuri și tradiții românești de Anul Nou, reflectă prin ritualuri și versurile lor respectarea de către poporul român al calendarului sezonier-agrar care marchează începerea Anului Nou în luna martie, lună marcată de echinocțiul de primăvară și începerea anului agrar. Plugușorul este un lung poem în versuri care prezintă succesiunea muncilor agricole, de la aratul ogorului până la coptul colacilor, sfârşindu-se cu urări pentru gazde, obicei al brazdei rituale de plug sau de “pluguşor” care se desfăşura la 1 MARTIE de către daci, marcând începutul Anului agrar. Conform tradiţiei, urătorii veneau cu un plug tras de boi împodobiţi și trăgeau o brazdă prin zăpada din curte, iar bărbatul care rostea Pluguşorul avea o traistă cu boabe de grâu pe care le semăna din când în când peste omăt(‘ul mare).
În România, data de 1 ianuarie care marchează începutul Noului An, este institutită oficial în martie 1919
Moment la care guvernul de la Bucureşti a emis un Decret-lege, prin care era adoptat calendarul gregorian. Potrivit noului decret, ziua de 1 aprilie 1919 devenea 14 aprilie 1919. Până în anul 1919, lumea religioasă din România s-a condus după calendarul iulian, introdus către Iulius Cezar.