Nascut la poalele lor, din piatra cea vesnica ce se ridica pana peste nori, atingand albastrul infinit, deasupra a tot si toate, muntele ramane pentru mine reper al libertatii supreme, al curajului si infrangerii limitelor umane, model de frumusete sculptat in piatra dura de catre maini ce nu apartin oamenilor. Marea cea albastra ce pare infinita, este doar o copie infidela a infinitului albastru ce il poti vedea doar daca ajungi pana la el, carand un rucsac in spate, castigandu’ti acest drept, cu sudoare si riscul pe care il ai la fiecare pas. Ca sa vezi o mare sau un ocean albastru, nu trebuie decat sa te urci intr’un tren sau masina si sa mergi pana acolo, fara a depune prea mult efort … pentru a vedea insa o mare de nori … trebuie sa iti impingi uneori limitele umane la maximul acceptat si dincolo de el …
Am auzit multe pareri conform carora … la mare s’au inventat cantecele de tabara si parca tot pe plaja ar suna mai bine o chitara … mda … usor de spus pana cand nu ai sa sti cum este sa sune o chitara, intr’o seara langa un foc de tabara, obosit pana la epuizare, ud de la ploaia ce ti’a batut pielea pana aproape de sangerare, dar fericit si implinit ca nimic nu ti’a stat in drum, iar maine dimineata, vei fi printre primi oameni ce vor vedea rasaritul de soare, pentru ca esti deasupra tuturor. Iti incalzesti sufletul cu o cana de ceva cald, sau o gura de tarie, iar trupul obosit, ti’l lasi cuprins de o dulce molesala data de focul ce arde in fata ta, alaturi de altii ca si tine, care au lasat confortul societatii macar pentru cateva zile, sa isi aduca aminte cum este sa fi om, sa mirosi, gusti, asculti natura! Prieteniile adevarate s’au nascut si se vor naste la munte, unde uneori, depinzi de un om pe care nu il cunosti si care se ofera neconditionat sa te ajute, chiar daca asta uneori implica riscuri chiar si pentru el!
Vedeti acea coarda subtire ce se observa intre acesti doi oameni, ce imi sunt prieteni? Aceia este linia vietii … este ceva ce la orice pas poate face diferenta dintre viata si moarte … Stiu amandoi ca depind de acea bucata de sfoara, ca daca unul va aluneca in abis, singurul care mai poate face ceva este cel de care este legat, iar cel de care este legat, isi va lasa deoparte instinctul de conservare si va incerca sa faca totul ca viata prietenului sau sa ii fie salvata! Cum dracu sa sti ce este aia prietenie, pana cand nu alegi sa iti pui de buna voie viata in mainile unui prieten iar el sa faca acelasi lucru pentru tine?! Cum sa sti ce este acela curaj, pana in ziua in care nu te hotarasti sa pleci pe un drum in care sti ca te expui la riscuri uriase doar pentru a iti gasi un om ratacit, pe care poate nici macar nu il cunosti? Cum sa sti ce este aceia traire intensa, atata vreme cat nu traiesti totul asa cum vine, pentru ca la munte nu ai multe alternative, ba chiar de cele mai multe ori nu ai de ales!
Ca veni vorba de cantece la munte, dintr’o colectie a unor asemenea cantece, inregistrate la lumina si caldura unui foc de tabara, am ales 3, ce reflecta poate cel mai bine atmosfera unica ce o traiesti doar intr’un varf de munte, unde adapost iti este o bucata de panza, sau chiar cerul albastru de deasupra ta …
Daca vreti sa vedeti un zambet adevarat, tot pe chipul lor il gasiti, cand singura bucurie este ceia ce pentru multi este poate banal rasarit de soare. Daca vreti sa auziti rasete din tot sufletul, tot la munte le veti auzi, si asta dupa ce s’au infruntat numeroase greutati ivite in cale. Daca vreti sa stiti ce este aia prietenie, cautati’o intr’un varf de munte, cand ultima sticla de apa, o va imparti un strain cu tine, desi poate stie ca nu ii va ajunge nici lui.
Daca vreti sa cunoasteti oameni adevarati, cunoasteti oameni muntilor, nu cautati caractere de piatra acolo unde o apa spala un mal de pamant … 
Nu este un post mare vs munte, este doar unul in care i’am dat cuvantul dorului muntelui din mine, de unde vesnic va rasari soarele ce urla poate dupa mangaierea marii, unde alege sa se scufunde, pentru a rasari din nou a doua zi din acelasi munte
Salutari si multumiri prietenilor mei, Flavius si Cristea, care stiu ca ma citesc, iar acest post probabil ca o sa le aprinda multe amintiri ale muntilor ce acum i’au lasat in urma lor, furati de viata asta de cacat.