Am fost cu Diana Buzoianu în teambuilding

La băile Felix. A fost frumos. De vis. Diana este o elegantă. Un coșmar. Am plecat împreună din București. Dar separat. Să ne cunoaștem mai bine. Ea useristă. Eu român. În mașină am făcut schimb cultural. M-a întrebat ce părere am de manele queer. Eu nu ascult nici manele clasice. Mi-a explicat că Florin salam pe cocaină acompaniat de personix non binare suflând la cur. Mă rog. Fiecare cu fetișul lui. Nu judec. Și eu ascult muzică ciudată. Păgânism. Ritualuri slave. Muzică bizantină de război. Asta când sunt treaz. Când mă îmbăt ascult naționalism baltic. Nu întrebați. Iar când mă fac pulă. Maria Tănase. Lăutărețu. Zavaidoc. Jean Moscopol. Plăieșii și Lupii lui Călancea.

Am lăsat-o pe ea să pună muzică

Să nu o sperii. Hai că poate la satanismul bulgar făcea față. Dar Maria Lătărețu nu cred că ducea. Am zis să nu o torturez chiar din prima zi. A dat drumul la piesă. Manea queer. Zice ceva de gen. Am bani am valoare am coaiele la amanet date pe ventilatoare. Posibil să îmi amintesc greșit. Nu am ascultat prea mult. Nu pentru că nu suna bine. Mâncasem ceva greșit cu două zile în urmă. Roșii din acelea bonțate știti. Și ale dracu s-au găsit să fermenteze fix atunci. Am vomitat pe ea. Din greșeală. Am început cu stângul. Dar a fost ok ideologic. Pentru că asta reduce tensiune de dreapta venită dinspre mine. Diana m-a iertat. Știți. Este o ființă atât de fragilă. Delicată. De la lipsa de soare. Ca un bibelou pe o noptieră plină de șobolanii agitați. Nu e vina ei că e useristă. Așa e programarea. Mi-a zis o frază care pur și simplu m-a lăsat șocat. Înmărmurit. Alea iacta est. A. Deci știi cine a fost Caesar. Da. Un legionar. Poftim? Scuze. Reflex ideologic. Mă Diana.

Am ajuns la băile Felix

Băile sunt ok. Mă rog. Erau. Până să vină ceilalți useriști. Colegii de teambuilding. Totul s-a schimbat. Aerul a început să vibreze miros de sulf. Ouăle clocite de ideologie se amesteca cu parfumul greu al fetelor de la marketing și cu sebumul băieților de la IT care nu mai văzuseră soarele de la ultima actualizare de soft. Totul era jilav. Totul se scurgea. Piscina interioară a devenit un lichid lăptos. Clonele se bălăceau semi fericite. Departe de lumina molipsitoare a soarelui. Contururile umane. Umede de lichid sintetic. Pielea lor verde de silicon umedă. Apa din piscină era o supă galben verzuie de clor și secreții colective în care se scăldau de-a valma. Clonele. Toți doar algoritm, frustrare și conformism.

USR este singurul partid ai cărui membri și simpatizanți pot fi recunoscuți de către oricine

Aceeași față. Aceeași postură. Aceeași ură. Lumea rea zice de userism că e o boală. Dar nu e așa. Boala este organică. Are aspect uman. Userismul este un algoritm. Scris în afară. Rulat de ong-uri.
Buio. Ea. Așa o alint. Buio. Fata de la hr de la USR. O iubesc sincer. M-am îndrăgostit, mai cu seamă, de convulsiile ei. Mișcările. Zbaterea lingvistică. În sincron cu brațele. E vie. Are minte. Cap. Ideologie. Ea useristă. Eu român. Poveste de dragoste imposibilă. Vor face filme la hollywood despre noi. Stătea acolo și mă privea cu un ochi strâmb. Cu privirea ei sinceră. Nefalsificată de fardurile ideologice de la digi 24. Pielea ei, palidă și fără vlaga soarelui, strălucea sub neonul rece din sala de teambuilding care înlocuia perfect organica lumină a lunii. Buio. O burtă de pește scos la mal.

Avea un clipboard în brațe pe care îl ținea ca un scut ritualic

Zâmbetul. O capodoperă a uitării. Atât de sublim. Majestic. Maiestuos. Îți venea să-ți scobești ochii cu o linguriță de plastic. Frenetic. Din dragoste. Teambuldingul a fost organizat de ea. Buio. Arhitecta gulagului veseliei obligatorii. O vedeam cum ne scanează. Cum ne cântărește fiecare grimasă de independență. Cum ne măsoară coeziunea. Fiecare ezitare la un trust fall era notată ca o defecțiune de caracter. Fiecare râs forțat, un punct în plus la disciplina de partid.

Colegii mei. Useriștii. Clonele

Ăia care marțea fac strategii de marketing pe cadavrul creativității lor, acum se prăbușeau pe spate într-o îmbrățișare viscerală. Sperând că cel care îi prinde nu îi va lăsa să se izbească de podea. Oameni care gestionează bugetele de milioane. Ingineri care scriu linii de cod complexe. Manageri care controlează destine economice. Puși să se bată pe bețe de înghețată și ouă crude ca să demonstreze hr-ului că știu să colaboreze. O masa de oameni semi maturi, cu coloanele vertebrale deja sudate în forma scaunului de birou și mințile erodate de mii de mailuri care încep cu per my last email.

Teambuilding

Sesiunea în care clonele nu vorbesc românește. Ci o secreție verbală de termeni sociologici luați de pe pliante de la Bruxelles. Roboți semi dezvoltați, cocoșați de credite pe treizeci de ani, puși să sară în saci de rafie. Să asambleze scaune de la ikea contra cronometru. Muncă în echipă. Piloni obosiți într-un joc în care singura miză e supraviețuirea până vineri. Colegii mei. Ăia pe care îi bârfesc zilnic la țigară. Ăia cărora le-aș lua și aerul din plămâni ca să prind o mărire de salariu de zece la sută. Teambuildingul. Evoluția supremă a sclaviei. Nu mai avem nevoie de jandarmi. Teroarea modernă este una igienică, de catifea. Viața personală transformată în viață de birou. Tehnocrația s-a futut în cur cu activismul civic de import și a produs sclavul perfect. Mândru. Cocoșat. Fără familie. Cu rate la bancă și mașina cumpărată pe datorie.

Buio. Teambuildingul m-a transformat

Te-am privit și inima mea nu a mai bătut. A procesat date. A executat o interogare în SQL. Te iubesc, Diana. Dar nu te iubesc ca un barbar din sud. Nici ca un hamal din Dobrogea. Te iubesc ardelenește. Te iubesc cu o dragoste asimptotică. O infatuație birocratică. Ca pe o eroare de sistem. Ești singurul meu acord de mediu expirat. Te iubesc prin prisma regulamentului gdpr. Nu mă interesează că nu ai salvat codrul. Nu ai protejat apele. Nu îmi pasă de sumal 3. Lumea rea zice că e o demență tehnocrată. Spălare de bani pe cuvinte care sună sci fi. Că aia era problema, copacul fără adresă ip. Pădurea fără baza de date în python. Dar lumea rea nu te iubește cum o fac eu. Eu îmi doresc de la relația noastră o evoluție. Să scanăm împreună pădurea cu senzori LiDAR. La braț. Mâna de mâna. Hai să ne frecăm unul pe altul în timp ce privim cum se caca urșii în pădure. Din apartamentul tău climatic din Brașov. Să vedem câți urși se fut în cur. Poate nu au drepturi.

Mai inventăm un ong

Mai tragem niște bani pe dreapta. Pardon. Pe stânga. Drepturile urșilor homosexuali. Hai să robotizat și pădurea. Că nu ne ajunge cât AI avem în orașe. Hai să-i forțăm pe săraci să înțeleagă că sustenabilitatea > subzistența. Buio. Înainte să te cunosc cu adevărat ți-aș fi dedicat melodia ce frumoasă ești de la Mărgineanu. Dar acum nu. Nici măcar. Nu mai ești ministru. Acum îți dedic doar dragostea mea infinită. Irefutabilă. Și pe fundal Paraziții. Melodia iartă-mă.

La cinci zile dupa teambuilding

Sunt trist. S-a despărțit Buio de mine. Diana Buzoianu. Gata. O termin cu progresistele. Sunt prea isterice. Și urâte.

Autor: Abel.