V-ați făcut traficul cu bătrânii exploatați, cu Pașca, cu astea?

Majoritatea ați scris tâmpenii și presupuneri categorice, cu o încredere oarbă în narativul care s-a livrat din presă, acest organ propagandistic al statului. A fost frumos, la sentiment, s-a smuls o lacrimă, s-a injectat un pic de dopamină. Mi-a plăcut. Așadar, a ieșit audiența pe emoțional și pe revolta pulimii? Dacă da, felicitări! V-ați făcut banii și luna asta. Sunt convins că și peste două săptămâni o să ne pese tuturor de bătrânii ăia fix cât ne-a păsat și până acum. Toată lumea va da cu pumnii în masă și va protesta zilnic pentru că mor bătrânii pe stradă, în boală, frig și inaniție.

Am convingerea că toată lumea bună va fi la fel de indignată când oamenii străzii vor fi alungați din spital, în stadiu terminal

Pentru că doctorii n-au paturi și nici ce să le mai facă. Eu unul n-am scris pe subiect până acum. Nu știu ce s-a întâmplat exact acolo. Habar n-am dacă Pașca e un înger, un demon sau un om obișnuit. Nici nu suport idea de judecat în tribunalul opiniei publice. Din păcate nu știu nici dacă Justiția din România mai are suficientă credibilitate încât să mă lămurească vreodată. Am preferat să tac și să vă ascult. N-am înțeles nimic, vă jur! Din ce-am văzut cu ochii mei, mi-am format o opinie proprie, pe care n-am s-o împărtășesc, pentru că nu știu dacă este corectă sau nu. Prefer să nu mănânc căcat aiurea.

Întrebarea mea ar fi: Ce se întâmplă de mâine încolo?

De luna viitoare? Veți fi la fel de moraliști și indignați de soarta săracilor? Sau veți aplauda aceleași politici fasciste care au tăiat bugetele pentru săraci și bolnavi? Veți mai saluta măsurile de austeritate, de reducere a numărului de paturi, de reducere a accesului la servicii sociale? Veți duce indignarea asta teatrală până la capăt, pe parcursul ei firesc, către o rezolvare umanistă Sau veți înjura săracii că votează greșit și că-și merită soarta, ca până acum? Pe mine nu mă afectează oricum revelațiile târzii ale îngerilor de pe social media, pentru că știu exact ce mă așteaptă. Am îngrijit bunici și știu ce înseamnă să te confrunți cu instituții. Am garanția că voi fi batjocorit la bătrânețe, dacă o mai apuc. Sper să nu… Voi fi întâmpinat de aceleași priviri agasate, nemulțumite de faptul că insist să exist degeaba, că consum bani de la buget și încurc.

E blestem să îmbătrânești în România. O pedeapsă capitală

Voi fi confruntat cu aceeași dojană din partea instituțiilor românești, aceleași oftaturi publice și zâmbre răsfățate, de la cel mai înalt nivel politic și administrativ. Voi fi dojenit de societate că iar am venit să ocup spațiul aiurea. Iar consum resurse nemeritate, țin ocupat patul de spital și cerșesc cu mâna întinsă ajutoare care nu mi se cuvin. Mi se va reproșa, cum se întâmplă și acum, că pensia mea minimă este un privilegiu pe care nu-l merit. Caramitrii și Mândruții îmi vor explica doct că ar trebui să tac și să fiu recunoscător pentru faptul că mi s-a permis să mor ignorat într-un colț, în urină și escare, pe banii publici din care trăiesc și ei. Mai ales că sunt un troglodit care cel mai probabil a votat greșit și a făcut soarta grea tuturor sau ceva. Mi se va reproșa că bolile mele cronice nu înțeleg macroeconomie. Contravin interesului geostrategic și nu pot fi niciodată o prioritate.

A mers bine treaba? Ați sporit măcar numărul de urmăritori?

Să aveți cui vinde și mâine soluții salvatoare sau candidați. Să mai promovați un săpun sau o cremă de cur ușor folosită. Ați aflat ceva nou? Era ceva ce nu știați despre soarta bătrânilor abandonați din țara asta? Sau pur și simplu ați reacționat pavlovian, la comanda aparatului de animat publicul care trăiește sub bocancul sistemului? Nu știați cum arată pereții în saloanele de bătrâni din țara asta sau cum miroase în azilurile de stat? N-ați văzut cum arată masa de prânz într-un spital sau cum pute o toaletă? N-ați văzut scutece murdare pentru adulți, escare de-alea negre și adânci, pline de muște, lăsate în urmă de neglijența personalului medical? Nu știați ce se întâmplă după externarea neajutoraților? Am îndoieli.

Nu contează, în două săptămâni vine concediul

Vă duceți la mare, la soare… O bericică rece, o baie răcoritoare și uitați din nou. E ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Viața va fi din nou frumoasă. Mai bibănim o puștoaică, mai tragem de o țâță, bem un șpriț, facem un dans și uităm că vom îmbătrâni în țara asta. Nouă n-are cum să ni se întâmple. Nu vom ajunde ”acolo” pentru că avem o pilă. Cunoaștem pe cineva care cunoaște pe cineva. Noi ne-am iubit copiii și nu ne vor abandona pe mâna statului.

Totul va fi bine

În două-trei luni mai ard de vii niște pacienți sau mai dispar niște fete dizolvate în butoaie cu acid și ne mai animăm iarăși pentru câteva zile. Maxim o săptămână. Nu se schimbă nimic, dar simțim că ne-am făcut datoria morală cu alea trei statusuri pe Facebook care ne fac să părem oameni mișto. Noi suntem foarte sensibili, salvatori de profesie, adevărați actori de Oscar în teatrul ăsta al empatiei performative.

Autor: Dan Pavel