Candva, in vremurile demult apuse, copiii proletariatului beneficiau de oferta speciala pentru tabara la mare, doua saptamani in care multi din generatia mea aveau ocazia sa vada pentru prima oara marea si sa se bucure de tot ce insemna asta, Navodari fiind locul ala unde anual ajungeau in felul asta, sute de mii de copii.
Cum ajungeam in tabara de la mare
Taberele erau organizate de ONT prin scoli, unde orice copil se putea inscrie, iar parintii puteau sa achite contravaloarea taberei si in rate. Nu imi mai amintesc acum exact care era aceasta contravaloare, dar din vag parca era vorba de vreo 600 de lei pentru un sejur complet, adica era vorba de vreo jumatate de salariu minim din vremurile alea. Pentru banii astia, era asigurat transportul, cazarea si trei mese pe zi pentru doua saptamani, incluse find si eventualele activitati extra, cum ar fi o vizita la delfinariu. Practic, tot ce mai avea nevoie copilul era niste maruntis de buzunar, pe care de obicei il stricam pe prostioare, Pepsi, vreo prajitura si amintirile ce le duceam pe acasa, respectiv vreo „poza cu maimuta” pe plaja, vreo minge gonflabila sau ceva artizanat clasic ce neaparat trebuia sa contina niste scoici.
Cum era in tabara la mare
Dupa cateva ore bune de mers cu trenul ala plin de copii culesi din toate judetele tarii, intr’un final ajungeam la mare, unde prima bucurie era sa vedem marea. Urma cazarea care era facuta in cladirile taberei, dormitoarele find comune, in ele incapand 10-15-20 de copii, cu bai comune. Masa era servita in restaurantele-cantina din interiorul taberei, unde copiii mancau cele trei mese/zi. Mancarea in general era mancare de cantina, buna si destula, nu imi aduc aminte sa fi ramas flamand si nici sa fi mancat mancare rea. Nici cazarea nu era rea. Curatenia era ok, camerele si baile decente.
Ce faceam in tabara la mare
Prima activitate pe lista era plaja si baia in mare, care se desfasura dupa un program ce incepea dimineata cu o inviorare la ora 7.00 in ritmurile „Radio Vacanta”, emis in niste megafoane peste tot, micul dejun la ora 8 si drumul spre plaja dupa ora 9.00, pana la masa de pranz. Dupa masa de pranz ne intoarceam pe plaja, unde pe langa baia in mare, ne ocupam cu castele de nisip, ingropatul in nisip, pescuitul de alge si cam tot ce ii trecea prin cap unui copil bucuros ca este pe plaja. Serile, dupa cina, le petreceam prin curtea campusului, unde daca nu se organiza nimic la amfiteatru, ne faceam noi de lucru si gaseam ce face, har-Domnului, chiar daca uneori nu neaparat ce trebuie. Ca activitati extra, pe primul loc era vizita la delfinariul din Constanta, unde mergeam cu un autocar. Plimbarile pe faleza din Constanta sau parcuri dupa vizitele la muzeele orasului, erau alte activitati la care luam parte.
De ce erau misto taberele in vremurile alea
In primul rand ca multi copii proveniti din familile cu venituri modeste, primeau sansa asta. In al doilea rand, pentru noi copiii, era momentul ala cand eram rupti de cocoloseala parintilor si invatam pentru doua saptamani, sa ne descurcam singuri. Practic toata treaba asta, dincolo de bucuriile unui copil care vede marea, avea si o latura practica ce a contribuit la formarea noastra ca indivizi, in tabara invatand multi dintre noi cum sa ne purtam de grija, sa fim disciplinati, sa ne coasem un nasture, sa spalam niste rufe, sau sa ne facem patul dimineata. Acolo toate avantajele cocoloselii parintilor dispareau si deveneai cvasi autonom, pana si banii de buzunar trebuia sa inveti sa tii gestionezi singur, sau sa ramai fara ei inca din prima zi daca ii cheltuiai pe toti, iar ulterior sa inghiti in sec cand altii mai chibzuiti prindeau vreun Pepsi pe undeva. Taberele astea erau si o forma buna in care luai primul contact cu cvasi independenta si invatai sa o gestionezi, alaturi de traiul intr’o mica comunitate in care trebuia sa te adaptezi.
Legende si realitati din tabere
Printre legendele vehiculate se poarta aia conform careia, taberele astea aveau caracter politic-ideologic. Eu, ca participant la cateva zeci de tabere pentru ca ai mei aveau grija sa ma trimita anual macar in una, pot sa va spun ca in afara de aia dedicata zilei de 23 August, nu imi aduc aminte de asa ceva! Nu am avut parte de vreo lectie politico-ideologica tinuta de vreun activist si nici de alte mizerii de genul asta, activitatile care se organizau erau unele pentru copii, la fel cum sunt si cele de azi. Printre realitati sunt insa conditiile super nasoale din unele tabere, am avut si eu parte de asa ceva si poate ca cea mai urata experienta a fost cea de la Baia de Arama, unde amintirile ce le am sunt a ceva ce semana a lagar de concentrare, cazarea si mancarea fiind cel putin jalnice, iar activitatile zilnice se rezumau la un teren arid din campusul inchis cu garduri inalte, unde nu aveai nimic de facut.
La revedere, tabara draga
Cam asa incheiam fiecare tabara si cam asa inchei si eu aceast articol cu acelasi iz nostalgic de care mi’am amintit vorbind cu un bun prieten ce a fost cu mine in multe dintre ele. Nu stiu azi ce mai inseamna tabara si daca se mai organizeaza asa ceva, de tabara din Navodari alegandu’se praful si pulberea din cauza intereselor obscure, insa poate ca macar aceasta experienta ar trebui reluata pentru noile generatii cocolisite si dependente de ecrane; desi nu sunt sigur ca multi parinti ar mai intelege in tendinta lor obsesiv-complusiva de protectie, ca plozii lor au nevoie de asemenea experiente care sa ii formeze ca indivizi; in cele doua saptamani find dispusi sa primeasca doar un „semn de viata” scris stangaci pe vreo „vedere de la mare”, iar in rest plodul sa fie lasat sa invete sa fie cvasi independent si creativ, urmand sa adune amintiri frumoase ce sa ii ramana intimparite in minte pentru o viata, cum mi’au ramas si mie.
Putinisme, tovarășe, de aici ni se trage cârcoteala față de beneficiile autismului multilateral dezvoltat al zilelor noastre .. în fiecare vară, de la sfârșitul primei clase primare, până înainte de prima clasă de liceu, am servit una sau chiar două tabere școlare.. cu toate efectele secundare amintite de tine mai sus .. părinți iresponsabili și retrograzi am avut noi, părinții moderni își duc copiii la școala primară cu trotineta sau jeep-ul de off-road, ajustează anul școlar al copiilor după programul de concedii al adulților, și vor culege efectele, atunci când pozele tale din taberele școlare vor fi demult uitate ..
Eu am inceput inca de la gradinita, prima mea tabara find la Navodari!
Desi aveam vreo 5 ani atunci, am amintiri de atunci, mai vagi ce e drept, dar exista. In rest, am bagat si eu tabere an de an si cat a fost scoala de lunga. 
Mda, pozele ca pozele, dar ce e in suflet a ramas, si ma bucura si azi.
Din nefericire generatiile de azi cresc ca niste neadaptati si nici nu raman cu mare lucru, pentru ca sincer, nu prea vad ce sa iti amintesti de prin all inclusivurile, in care in pauzele de la ecrane ia si ma-ta o pauza de la selfiuri si iti vara in gura tot ce e prin meniu, te leaga la sireturi si sterge la ciur, in vremea in care taica’tu e spaima sticlelor. Dar da, poate sunt eu retrograd si putinist, defapt nu poate, ci sigur.
Am fost de câteva ori în tabără la Năvodari când am fost elev în școala generală. Amintiri frumoase.
Era imposibil sa nu ramai cu acele amintiri pentru ca era o perioada maxima de bucurie pentru orice copil.
Copiii de granguri stateau in tabara mai multe ture consecutiv. Din cauza asta locurile pentru copiii plebeilor erau rare. In plus, daca nu erai pionier nu pupai loc.
Sincer, nu stiu despre ce vorbesti, pentru ca erau locuri cacalau pentru toata lumea, de multe ori se faceau sedinte consecutive cu parintii ca sa se ocupe toate. Pe de alta parte, nu stiu cum puteai sa NU fii pionier, cand era toata lumea, eu in prima tabara am fost la gradi.
Asta e, dar macar cei defavorizati puteau merge o data pe an! in ziua de azi, o droaie de copii nu pot deloc! si nu numai in Romania! in ziua de azi platesti preturi nebune ptr camere de „hotel” imputite, si restaurante de ti dau salmonele pe bani frumosi, si nimeni nu era obez, pe atunci !!
Pana si ai mei au prins o gramada de vacante la mare prin sindicat, desi erau plebei.
Nu zic ca nu se trageau niste sfori pentru ceva locuri mai ok, in perioade mai ok sau chiar 2 ture consecutive, dar de prins un loc era aproape imposibil sa nu prinda oricine voia sa mearga, de aia zic ca eu nu imi amintesc sa fie problema, ba dimpotriva.
Ai avut origini sociale sanatoase 😂, la mine nu a fost asa, pionier am fost facut in ultima tura, iar in armata am fost trimis la diribau.
Nu chiar, ca ai mei au fost chiaburii si dusmani ai poporului, unul dintre unchii lasandu’si oasele prin Fagaras. Cu toate astea, dupa ’65 lucrurile s’au mai linistit, de ramas fara averi am ramas, dar ai mei macar si’au putut vedea de viata.
La mine s-au adunat mai multe, chiaburi, dusmani ai comunistilor, tata din familie baptista, rude apropriate in strainatate.
Noi nu aveam rude in strainatate, in afara de o matusa plecata in USA prin anii interbelici, si care ne trimitea din an in Pasti cate o scrisoare, in una strecurand 1$, pe care il am si azi.
In rest, ai mei lucrau la biserica ortodoxa, nu stiu sa fii fost probleme.
Lasand orice gluma la o parte, am multi prieteni care au beneficiat de aceste programe. Si sunt recunoscatori pentru asta.
Nu stiu ce e de glumit, programele au fost un urias beneficiu pentru copiii acelor vremuri si asta este un fapt.
Sunt unii care neaga pana si asta. Am zis preventiv
E alegerea lor .. eu nu am de ce sa fac acelasi lucru pentru ca as fi un ipocrit.
Am fost de două ori în tabără! O dată la Cabana Valea cu brazi, Sinaia , cotă 1600 și a doua oară laCabana Muntele Roșu, la Cheia!
Eu traind la munte, ma feream de taberele tot la … munte, preferam oriunde e ceva apa, marea de preferat, daca nu, bune si ceva bai! 😂
La Navodari am ajuns prin clasa a 4-tra, inca de a doua zi alegandu-ma cu o insolatie de toata frumusetea pentru ca ma durea pe mine in basca, de basca. Doua zile am bolit la dispensar si inca vreo doua nu am avut voie sa merg pe plaja. Am plans cu lacrimi de crocodil si in restul perioadei ramase, am purtat basca si noaptea in pat.
Insolatiile si arsurile erau ceva obisnuit, imi aduc aminte si acum de serile alea in care prin camere miroasea a „soric parlit” si lapte covasit, dupa ce isi faceau mila si ne dadeau profesoarele cu iaurt, sa ne treaca usturimea!
Cu insolatiile era ceva mai greu, boleai cel putin o zi, bineinteles ca am facut si eu una, si acum imi aduc aminte de starea aia nasoala, toata ziua am vomitat si am fost ametit de nu vedeam pe unde merg, dar m’am ferit sa zic ceva de frica dispensarului! 
A doua zi m’am trezit fresh, dar vorba ta, din momentul ala am dormit cu bascuta aia alba in cap! 
Am prins si eu vreo doua insolatii dupa niste betii si dormit pe plaja la Costinesti. N-a fost deloc placut, dar inca nu stiu daca era insolatia de vina, sau mahmureala, pentru ca eram toti colegii de faculta la fel de avariati!
Astea is grele, grele rau de tot, am patit ei eu, mult mai tarziu insa, pe la Vama Veche, atunci cand Vama era inca un sat de pescari si noi ne facem de cap pe acolo!
Din pacate in Costinesti nu am apucat sa merg niciodata, si acum ca ma gandesc, cred ca e singura statiune pe care am sarit’o, habar nu am de ce.
La Navodari nu am ajuns, pentru ca alegeam taberele la munte, insa la Costinesti in tabara studenteasca, da! De acolo m-am pricopsit si cu sotie in anul 4 de facultate, ce o alta amintire frumoasa dintr-o tabara la mare pot sa am?!
Ooooo …. no, asta da amintire! Sa fiti fericiti si sanatosi!
Am fost in 7 tabere, pionieresti si UTC.Toate au fost minunate,nimeni nu s-a imbolnavit,3 mese+ doua gustari/zi.Suficient,chiar daca bucatica de unt/carne se micsora de la an la an. Programul era de vizitare,excursii,joaca, antrenament,concursuri,nimic politic. Si foc de tabara!
Gustari intre mese pe la mare nu imi aduc aminte, dar parca prin cateva tabere au fost si alea. Legat de mancare, nu bagam de seama cata carne este, mancare stiu ca era destula, cu niste mici exceptii alea unor tabere jalnic organizate, dar nah ….
Pretul era f accedibil, comparativ cu salariile, varia intre 100-500 lei, fiecare cum se „invartea”. De obicei profesorii si cei care gestionau „afacerea” aveau „clientii” lor la bilete ieftine. Au existat si gratuitati pt copiii f metituosi sau f pilosi!
La mare, dupa cum am scris in articol, imi amintesc ca fara niciun aranjament, era vreo 600 de lei sejurul si era inclus tot in banii aia.
Gustarile au fost in toate:la h 11 si la 16: 2 fructe si cativa biscuiti,o napolitana sau Eugenia, doua buc de rahat… De-astea. Eu nu am prins niciodata margarina la micul dejun, cum zice L Betea. Intotdeauna ma ingrasam in tabara, pt ca acolo chiar mancam, acasa faceam mofturi.
Ma crezi ca habar nu am ce primeam de mancare, in mod explicit?! Ma interesa putin inspre deloc, eram oricum lupii hamestiti, mancam rapid orice era pe masa si fugeam la joaca si activitatile ce le aveam in program, alea contau pentru mine!
Probabil ca de aia nu imi aduc aminte de gustari, cine crezi tu ca se rupea de la joaca, sau se lasa dus de pe plaja pentru niste biscuiti sau alte de astea?! 
In ce priveste pretul la mare probabil ca asa era, imi amintesc doar ca in ultima la Cutezatorii a costat vreo 525 lei biletul procurat, cu greu, de parintii mei. Iar bani de buzunar 50, max 100 lei. Cu ei mergeam in excursii, vederi, intrari la muzee, un suc, o gogoasa… Suficienti. Aduceam si pt pusculita!
Eu strageam tot anul banii si cand mergeam, mergeam bastan blindat cu vreo 4-500 lei. 😂Nu stricam mai mult de vreo 200 ca nu aveam pe ce, cu restul veneam acasa si ii tineam pentru tabara ailalta sau excursii, marea find perla coroanei.
Gustarile se aduceau cu cosurile,pe plaja sau unde ne aflam, n-aveai cum sa le ratezi chiar daca nu le voiai. Pe mine ma interesau pt ca imi doream Eugenia si biscuiti care,acasa,nu vedeam. Mama facea prajituri excelente si nu suferea sa-mi cumpere Euge,sa mamanc si eu ca toti copii.
Nu imi amintesc, sincer! Este foarte posibil sa fie asa, dar la fel de posibil este ca eu sa nu fi fost chiar in perimetrul plajei dedicate, pentru ca nu, eu nu am fost un copil deloc cuminte! 😂
Am beneficiat pe măsură, 2 săptămâni la mare cu 50 de lei!
Eu de 600 de lei imi aduc aminte, probabil ca pretul asta tinea si de pretul biletelor de tren, de aici fiind vreo 800km pana la mare.
In cei 50 de lei intra trenul cu vagoane rezervare, cazarea, mâncarea și o zi excursie cu autobuzul pe litoral, cred că exista subvenție a sindicatului.
Corect, insa cred ca totusi tinea putini de costurile cu distanta pentru care era platit transportul, cum dealtfel e si normal.
Scena definitorie, poate are careva niște fotografii din epoca aia, e legată de cum arăta gara de nord, inclusiv noaptea, în perioada vacanțelor .. grupuri enorme de copii, cu bagajele împrăștiate pe oriunde, unii trăgeau și câte un somn peste ele, și nimeni nu se scandaliza, nu existau breaking news că există pericole și alte dileli .. prima mea tabără, a fost și originea primei cicatrici remanente, pe un picior .. nicio problemă, cabinet medical, dezinfectat, curățat, bandajat și înapoi la joacă.. mi-a și fost frică să spun acasă, deși exista dovada vizibilă, să nu care cumva să mi se dea interdicție la următoarele .. am prins și o tabără de vreo 10 zile cred, 5 zile în maramures, 5 la mare .. vorba vine 5 și 5, că vreo 2 zile și două nopți au fost pe tren .. cum necum, atunci am învățat să dorm în orice poziție, în caz de necesitate .. plus multe altele – în esență spirit de competiție – de la șah, la bătut mingea pe maidan.. că de carte oricum eram full din clasă..
Gara de Nord stiu cum arata cand ajungeam noaptea in statie si mai atasau cateva vagoane dedicate la alea cu care intre timp culesesera deja din toata tara. Vreo doua ore statea trenul in gara sa faca manevra, iar noi, aia veniti din toate colturile tarii, ne adaugam la haosul din gara, de albeau saracele profesoarele alea sa ne tina cumva in turma cat de cat organizata, ca sa nu ne pierdem si sa ajungem prin vreun alt tren care pleca in alta directie. Pozele s’au pierdut in anii in care m’am tot mutat dintr’o parte in alta si nu stiu pe unde au ajuns, dar amintirile au ramas, toate, cat sa scriu o chiar o micuta carte de aventura. Si, da, nici dracu nu se plangea de nimic, noi acceptam situatia asa cum este si ne bucuram de vreun sendvis ramas de acasa, sau vreo eugenie, daca o aveam si pe aia, dormeam pe unde apucam, tot ce conta era sa ne vedem ajunsi care pe unde, si de acolo Dumnezeu cu mila lui.
Ca ai adus aminte de spiritul de competitie, da, este un lucru ce trebuie marcat ca atare! Eram competitivi pana la Dumnezeu si inapoi, dadeam si puneam tot ce puteam fie si la voleiul ala adhoc pe plaja, nu mai zic de micile competitii care se organizau intre scolile din campus, unde dadeam, instinctiv, tot ce se poate pentru ca „scoala noastra” sa fie cea mai buna, si sufeream al dracului umilinta aia cand altii erau intr’un final mai „buni” ca noi la fotbal, handbal, volei, stafeta, alergare, sah, teatru, recitale si ce alte competitii se mai organizau, ambitionandu’ne si mai abitir la viitoarea etapa. Da, eram crescuti sa fim pradatori de mici intr’un sistem comunist in care, ca un paradox, scoala nu avea nimic de face cu asta, ba dimpotriva.
Da, chiar! V-am auzit pe amândoi spunând că, de frica părinților, țineați la secret durerile. Am impresia că treaba asta a fost cumva apanajul generației părinților noștri, pe modelul mai ține și o palmă la cur dacă ești căscat și îndrăznești să te împiedici cu mine de mână!
Și eu procedam la fel, când eram mică plângeam departe de ochii lor, mai apoi am avut pretenții de la mine, noroc cu pompele de apă la care mă oblojeam, numa să nu afle maică-mea și, Doamne ferește, să mă bage în arest la domiciliu! Doamne ce julituri colecționam!
Nu am fost niciodată în tabără. Nici nu m-au lăsat, nici nu m-a apăsat. Taberele mele erau la bunici și a fost foarte bine. Și eu strângeam bani de vacanță.
Fie vorba între noi, la ce, Doamne, iartă-mă, ne-o fi folosit competitivitatea aia, în afară de o eventuală propășire personală, că iată! ca grămadă…suntem… făcuți grămadă de niște cercopiteci. Și o aduc în discuție pentru că criticăm acru lipsa competitivității, vezi, dragă, la generațiile tinere și foarte tinere… Hm, mie îmi dă de gândit aspectul.
Ai atins o problemă importantă – aia cu fiecare pentru el în școală .. sistemul era de așa natură – the winner takes all , trebuia să ridici două degete în clasă, mai rapid decât colegul de bancă, altfel nu te băga nimeni în seamă .. și pentru profesori era mai simplu – e mai ușor să lucrezi cu vârfurile decât să ridici media tuturor.. plus sistemul de planificare comunistă – aveai nevoie de atâți ingineri, atâți medici, atâți profesori .. nu stătea nimeni să evalueze chemarea interioară – existau examene reci, directe, și fără echivoc .. las deoparte pilele și relațiile – alea au fost și vor fi .. în final, suntem un popor de buni executanți, dar nu ne coordonăm nici să trecem strada organizat .. cum naiba să rezistăm uniformizării .. dar nici cum e acum – nu contează competențele, ci ong-ul la care ne afiliem, sau minoritatea la care ne revendicăm.. școala asta este, uniformizare în cunoaștere, și singurul mod în care te poți diferenția este prin viteza de asimilare ..
Mulțumesc! Da, cam așa gândeam și eu.
Pai aia ziceam si eu tovarase Cola, ca sa mai avem vreo sansa, trebuie sa ne intoarcem in primul rand la scoala din vremurile alea, unde fiecare invata care ii este locul, ca loc era pentru toti, doar ca nu neaparat in prima banca!
Nope, nici vorba de vreo palma la cur, ca aia o preferam de 10001 ori, ba chiar o si ceream la nevoie
, decat vreo eventuala vizita la dispensar, sau oblojire la domiciliu, urmata de o chinuitoare lancezeala prin casa! Asta era motivul real, frica de „arestul la domiciliu” unde ma mai puneau sa ma uit si „peste lectii” ca „nu strica, daca tot stai in casa”. 
Amu, pe astia mici la cum is crescuti, statul in casa nu e pedeapsa, e mod de viata.
Si eu in restul ramas din vacante mergeam cu ai mei peste tot, dar partea asta de independenta oferita de tabara, mi’a prins mai mult decat bine, pentru ca am invatat sa ma descurc singur in orice situatie, iar mai tarziu am stiut cum sa acord si eu la randul meu, copilului meu, independenta asta mai mult decat necesara ca sa se decopere singura si sa ii dea atat ei, cat si mie incredere in ea, iar in felul asta am reusit cumva si performanta de a nu creste o neadaptata, dependenta de mine. Am vazut in timp lucrul asta la fosti colegi si prieteni cu parinti excesiv de protectori, ce i’au tinut legati ombilical de ei atunci cand au fost copii. Mai toti se confrunta azi cu diverse probleme create de copii lor, pe care i’au crescut cam tot asa cum au fost si ei crescuti. E un risc pe care azi multi si’l asuma inconstienti, dar de roadele caruia se vor lovi ceva mai tarziu. Fie si numai de asta, taberele alea erau foarte bune!
Legat de competitivitate, asta s’a vazut la noi cand am crescut, pentru ca, asa cum a fost, cum nu a fost, generatia noastra s’a descurcat fiecare cum a putut, a tras cu dintii sa termine onorabil o scoala, isi ia o casa, sa aiba ce pune pe masa, sa aiba o familie, si isi traiasca viata cum a putut mai bine, pentru noi, am trait vremuri grele in care de multe ori exact asta ne’a ajutat pe multi dintre noi sa supravietuim, chiar si cand ne’am luat lumea in cap si am plecat unde nu stiam pe nimeni. Ce vezi insa azi ca proiectie in viitor, este mai mult decat ingrijorator, cei care stiu sa mai bata un cui, sa lege o sarma, sau sa sudeze o teava, sau sa faca orice altceva, sunt tot astia din generatia noastra.
Independență am avut mai mult decât mi-aș fi dorit, tovarășe! Bunică-mea fiind icoana mea, am tins să o imit în multe, după puterile mele, așa că nu a fost nevoie să mi se spună să mai pun și eu mâna pe o mătură sau cârpă. Cu ăștia mici, nu știu ce să zic, dar am impresia că ne vor încurca gândurile. La ce am observat până acum, am lăsat baltă orice încercare de a mai da sentințe în privința viitorului lor. Cred că experimentul la care sunt supuși e o premieră, cel puțin la scara de acum.
Si pentru mine strabunica a fost o icoana, pentru ca ea m’a crescut alaturi de bladul meu strabunic, ei find parinti mei.
Ei au fost cei care daca ma vedeau capos si rasfatat acasa, au zis ca e vremea sa fac si nitica „armata” de mic, si mi’au pus valijioara aia mica si rosie in brate, trimitindu’ma „catana” oriunde se iveau alea cel putin doua saptamani din vacanta! 
In rest, eu nu fac predictii pentru viitor, vorbesc doar despre ce vad azi ca evident, si o fac din prisma faptului ca avem deja vreo doua generatii ajunse pe la maturitate, dintre care nu gasesti foarte multi dornici sa faca mare lucru la momentul asta. Or fi toti niste genii ce vor schimba lumea si pe care noi nu ii intelegem, find niste retrograzi, nu zic, nu.
*mai multă (independență )
Dar e altceva. Abia m-am apucat de pritocit, mi-ai ridicat o minge cu competitivitatea asta.
Păi și eu ce am spus? Avantaje individuale și nu neapărat de dat pe spate. Parcă aș fi tefelistă, cu binele comun…
Toavarasa, tovarasa … observ ca s’au strecurat niste elemente neomarxist-reactionare in discurs, o fii de la canicula!
#PrinNoiInsine