După ani de declin lent, dar constant, industria autohtonă de profil se apropie de punctul critic, iar deciziile politice recente par să accelereze exact acest proces. În locul producției locale, pe rafturi și în farfurii se pregătește un mix exotic și controversat: carne „ieftină” din Mercosur, cu standarde sanitare și de protecție a mediului mult sub cele europene, carne procesată în laborator, insecte și tot felul de substitute de lapte fabricate industrial.
Pare un scenariu de film distopic
Dar prin ultima decizie de sacrificare și vaccinare forțată a animalelor din fermele românești, producătorii de carne și lapte trag un ultim semnal de alarmă că acest scenariu devine, pas cu pas, realitatea de pe masa românului.
„Hai că se rezolvă” – replica pe care am auzit-o de prea multe ori în ultimii ani
A devenit mantra oficială sub care se demolează, aproape fără zgomot, ce a mai rămas din lanțul alimentar românesc tradițional. Urmează să plătim mai mult, să mâncăm mai prost și, foarte probabil, mai nesănătos, în timp ce fermierii și procesatorii români sunt sacrificați pe altarul „liberei circulații a mărfurilor” și al agendei globale de „proteine alternative”. Iar când ultima fabrică de mezeluri sau de lactate va închide porțile, abia atunci vom înțelege cu adevărat costul real al acestui „progres”.
Descoperă mai multe la IceWorld|DeuteriumCore
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.