Pe urmele casei regale de Romania – Savarsin

Acum ceva vreme spuneam ca voi incepe sa merg pe urmele casei regale de Romania, pentru a indeplini o promisiune si pentru a incerca sa regasesc putin din indentitatea Romaniei moderne si poate ce a mai ramas din parfumul unei epoci in care nu murise nici respectul, nici romantismul iar tara asta insemna ceva pe harta lumii, nu doar o piata de consum si tranzit. Pentru ca resedintele aflate pe Valea Prahovei (domeniile Peles) sunt destul de cunoscute, voi prefera ca povestea lor sa o las pentru mai tarziu, intr’un alt episod, iar primi pasi sa ii incep cu cei pe care i’am facut la Domeniul Regal Savarsin, o comuna din Judetul Arad, ce candva era resedinta preferata a casei regale de Romania.

Istoric:

Castelul regal de la Savarsin este un castel detinut de familia regala romana si situat pe domeniul de la Savarsin, judetul Arad, Romania. Pe locul cladirii actuale se gasea în secolul al XVIII-lea castelul familiei nobiliare Forray.

La 9 iunie 1784 de aici a fost rapit vicecomitele Andrei Forray (senior) de catre haiducii condusi de Petre Baciu. Seful administratiei comitatului a fost eliberat numai dupa satisfacerea revendicarilor haiducilor de catre însusi Iosif al II-lea, împaratul de la Viena. Nu peste mult timp, la 3 noiembrie 1784 au sosit aici cetele lui Horia, Closca si Crisan, carora li s-au alaturat iobagii de pe domeniu, care au refuzat sa se opuna rasculatilor.

Refacuta la începutul secolului al XIX-lea, în stil neoclasic si prevazut cu etaj si un frumos balcon, cladirea castelului a suferit în cursul deceniilor multiple transformari interioare si exterioare. Castelul este înconjurat de un parc prevazut cu lac si debarcader.
Dupa ce a fost confiscate de comunisti în 1948, la fel ca toate celelalte prorientati regale.

Acest castel a fost construit între anii 1650-1680.

Familia Regala a indragit numaidecât locul de la poalele Muntilor Zarandului, pentru oamenii din jur, peisajele sale pitoresti si atmosfera calda a castelului. Domeniul Savârsin a fost confiscat in 1948, o data cu celelalte proprietati regale.

In anul 2001, a fost retrocedat Regelui Mihai. De atunci, eforturile Familiei Regale s-au concentrat pe restaurarea castelului, pe amenajarea parcului conform principiilor agriculturii ecologice (modelul fiind Highgrove, una dintre proprietatile Principelui de Wales), si pe dezvoltarea potentialului comunitatii din Savârsin, prin infiintarea Asociatiei de Dezvoltare Durabila Savârsin.

In prezent, la castel se desfasoara, sub coordonarea arhitectului David Baxter, ample lucrari de reconditionare, consolidare a structurii si revalorificare a spatiilor, in spiritul arhitecturii originale.
Sursa: Wikipedia, casa regala

Din pacate, amprenta vremurilor de odinioara si aici ca si in alte multe locuri a fost stearsa si acoperita de praful timpurilor moderne. Castelul se afla intr’o stare avansata de degradare, iar paragina frumoasei gradini ce il inconjoara se poate vedea la tot pasul. Aflat in lucrari de restaurare, din pacate accesul in interior a fost suspendat pentru o perioada nedeterminata, de unde trag concluzia ca desi in posesia casei regale de Romania de cativa ani buni, candva resedinta preferata a regilor, acum nu se afla printre prioritati. Intr’un fel ii inteleg, nu a ajuns in aceasta stare datorita lor ci a autoritatilor romane, care nu au mai investit nimic acolo, probabil de cand a fost preluat. Cu toate astea, mi’am lasat imaginatia libera si am incercat sa vad cu ochii mintii lumea de altadata, invaluit de parfumul acelor locuri superbe, ce inca s’a pastrat.

Imi doresc sa ma intorc intr’o zi acolo si sa regasesc totul asa cum era odinioara. Nu stiu daca acest lucru se va intampla vreodata, dar imi pastrez credinta ca va fi.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la IceWorld|DeuteriumCore

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura